Naţiunea valahă, primitivă şi incultă, nedeosebindu-se de vitele sale, necunoscând arta militară, nici afacerile publice; iubitori de gâlceava şi discordie, nu şovăiesc de a-şi asasina domnitorii, iar urmarea acestor apucături e căderea lor sub jugul otoman din simpli tributari ai ungurilor.”

Michel Bocignoli din Ragusi – scrisoare către Gerardo Planio, secretarul împaratului creștin, 29 iunie 1524

„Avut-au ei un principe (în limba lor voevod) pe care-l chema Dracul, om curajos şi foarte iscusit în ştiinţa militară; nu numai că acesta îşi apără ţara vitejeşte, dar iarna, când îngheţa Dunărea, ataca marginile Turciei pe care le trăcea prin foc şi sabie. Mahomet, străbunul actualului sultan, mâniat, pentru a răsbuna insulta, trecând Dunărea, intră în Valahia. Dracul evacuase din calea năvălitorului nu numai oamenii şi vitele, dar ori-ce i-ar putea fi folositor şi se retrase în păduri dese, înconjurate cu smârcuri, astfel că turcii, pentru întreţinerea oştilor, erau nevoiţi să-şi aducă de aiurea proviziile. Dracul cu o ceată de călăreţi, în timpul nopţii şi chiar al zilii, pe drumuri şi poteci cunoscute numai lui, ieşea din pădure şi ataca cetele de turci ce se îndepărtau de tabăra lor, în căutare de nutreţ. Alteori ataca în plin, prin surprindere, ucigând mulţi din ei, după care se retrăgea cu ai săi în păduri, nedând răgaz duşmanului de a-l ataca în aceleaşi condiţii. Mahomet văzând pierderile de oameni şi lipsit de alimente, neîndrăznind să atace pe Dracul, ascuns în păduri, fu nevoit să se retragă cu oştile sale pe aceiaşi cale, fără pradă şi fără victorie. Dar boierii valahi, scăpaţi de pericolul năvălitorilor şi uitând foloasele aduse de Dracul, uneltiră prin conspiraţii perverse uciderea acestuia; defăimând faptele sale, lăudau pe turci şi, susţineau că victoria le va aduce intr-o zi mai multă pagubă decât învinşilor. Susţineau că nu pot avea de duşmani pe turci şi hotărâră să lege prietenie cu ei, plătind chiar un tribut. Dracul, din contra, se sili a-i convinge să nu ceară pacea de la învinşi, ci să-şi apere cu armele libertatea şi că atât cât va trăi el, nu va permite, nici odată, ca ţara să fie tributară turcilor. Perzistând în această hotărâre, boierii îl atraseră într-o cursă şi-l măcelăriră, punând pe altul în domnie.

Noul voevod cumpără pacea de la turci cu preţul unui tribut anual de 12.000 galbeni ungureşti. Fiii lui Dracul, cu mulţi din partizanii săi, se refugiară la turci, unde fură bine primiţi şi aveau permisiunea de a trăi în religia creştină, fiind de altfel de rit catolic. Dar valahii, vecinic nemulţumiţi, nu suferiră mult timp domnia noului voevod şi uciseră şi pe acesta, dar neînţelegându-se în alegerea unui nou principe, încredinţară turcilor această alegere. Aceştia aleseră pe unul din acei crescuţi la Constantinopol, şi împuternicindu-l cu insignele domniei, îl trimiseră în noua provincie şi hotărâră că nimeni nu mai poate fi domnitor în Valahia decât ales sau confirmat de către dânşii. Mai mult chiar, că ori de câte ori noul domnitor va primi ordin de a merge la Constantinopol, se va supune fără întârziere, ca şi guvernatorii celorlalte provincii. Urmarea acestei hotărâri fu că valahii căzură cu totul sub dominaţiunea turcilor. Cu timpul sultanul cuceri şi Belgradul. Basarab (strămoșul lui Constantin Brâncoveanu), Principele valahilor, pe care îl cunoscui ca boier privat, pe când eram în Valahia, muri lăsând un fiu în etate de 7 ani.

Acestui unic descendent al fostului domnitor, turcii încredinţează tronul Valahiei, numindu-i tutori turci pentru guvernarea ţării până la majoratul său, şi a-ceasta cu scopul ascuns de a deprinde ţară cu prinţi de ai lor şi de a o ocupa cu totul la primul prilej. Ocuparea ţării trebuia să uşureze şi trecerea oştilor, turceşti contra ungurilor, cu cari turcii începuseră războiul precum şi de izvor de aprovizionare, ca oricare altă provincie a imperiului. Dar valahii nu acceptară întronarea nevristnicului prinţ nici a tutorilor turci, şi trimiţând solie la Sultan, îl rugară să confirme pe Domnitorul ales de ei în locul celui decapitat, invocând că cel numit de turci nu are nici vrâsta necesară unei guvernări, nici tradiţia ţării nu îngăduie predarea ei în mânele turcilor, ceia ce nici strămoşii lor n-au îngăduit vre-o dată. Sultanul mâniat ordonă, contrar dreptului şi legilor, spânzurarea solilor valahi, iar suitei lor le taie urechile şi-i întoarce în Valahia. Ordonă deasemenea paşalelor din Nicopole, Vidin şi Silistra, să strângă oaste şi să pustiască Valahia, Aflând despre aceasta, valahii chemară în ţară pe Ioan Conte de Sepusio [Zapolia] voevodul Transilvaniei, şi încredinţându-i cauza lor se răsculară pe faţă contra turcilor. Ioan strânse oştire, intră in Valahia, şi respinse pe turcii cari se pregătiseră a jefui ţara. Sultanul la auzul acestei ştiri, temându-se ca ungurii să nu ocupe provincia, începu a trata pacea cu valahii, oferindu-le vechile condiţii. Valahii primiră bucuros pacea, după sfatul contelui care nu se încrezu în statornicia lor fiind vecinic înclinaţi spre răscoală. Se stabiliseră următoarele condiţii de pace: turcii să proclame domnitor pe unul din valahii aflători la Curtea Sultanului, iar valahii să plătească tributul ca şi înainte, precum şi cele rămase în urmă, iar turcii ne mai având alt drept asupra Valahiei.

Noul voevod trimes de Sultan sosi în ţară, primit de boieri, iar contele de Sepusio se înapoi în Transilvania. Dar valahii, nemulţumiţi cu noua stare de lucruri, căutară a o schimba şi alungară pe domnul trimes de Poartă, punând în scaun pe un altul, ceea ce înfurie pe Sultan, care totuşi îşi ascunse mânia şi trimese chiar în ţară un ambasador cu 300 călăreţi cu insignele domniei, pentru noul ales, adecă buzduganul ţintuit, stindardul (ce se întrebuinţează, în timp de război, de către guvernatorii cu titlul de Sangiaci) cu coada de cal, deosebit cuca domnească cu surguci. Ajuns în ţară, trimisul Sultanului fu primit cu cinste de noul voevod, dar în timp ce se prefăcu, de faţă cu boieri şi popor de a pune cuca pe capul noului ales, îi izbi cu buzduganul în cap şi-l ucise, după ordinul Sultanului. Soldaţii turci repezindu-se apoi asupra boierilor, uciseră mulţi din ei şi fără a întâmpina vre-o rezistenţă, încălecară şi plecară în spre cetatea Giurgiului, de pe malul Dunărei, la 12 ore depărtare de Bucureşti, pe care valahii, după moartea lui Dracul, deveniţi tributari, o-predară turcilor. Contele de Sepusio, Principele Transilvaniei, aflând despre aceasta, sosi în grabă în ajutorul ţării, pentru a preîntâmpina pericolul comun, căci prin ocuparea Valahiei, pierderea Transilvaniei era de neînlăturat.

Michel Bocignoli din Ragusi

De pe Facebook