Interesant. România este mult mai complexă decât îmi imaginam. Culmea, infinit mai complexă decât o cunoșteam eu, până acum câteva zile. Pur și simplu, simțeam că sunt într-o Românie alternativă, paralelă, nu știu cum să o spun elegant, nu pot să o spun elegant, dar parcă eram într-un fel de sub-Românie incredibilă.

Nu știu, poate sunt eu fandosit, genul “downtown kind of guy” într-o exprimare anglofonă, dacă îmi permiteți, dar am rămas perplex. Undeva, la un fel de periferie a unui mare oraș din Oltenia, am văzut niște scene supra-realiste, sub-românești, delăsătoare și jegoase, de parcă bunul simț s-ar fi sublimat sub căldura soarelui.

Un tip pe la vreo 40 de ani stă cu băieții de cartier în fața blocului și mănâncă un măr. Are un tricou fără mâneci, poartă niște bermude lejere, albe, și este încălțat cu un fel de șlapi minimali. Își termină mărul și-l aruncă la vreo zece metri depărtare, la marginea unui trotuar. La zece metri de el, în direcția opusă, se află o pubelă de gunoi.

Ieșisem din incintă ca să fumez, asta pentru a nu-i afuma pe nefumători. Stăteam în fața localului și-mi vedeam de otravă. Undeva, în stânga, niște șmecherași mă strigă cu un anume tupeu specific prădătorilor care-și marchează și-și cunosc teritoriul. Evident, nu m-am putut coborî la nivelul lor, așa că i-am ignorat cu succes. N-au insistat, fiindcă spre deosebire de ei, pe mine nu mă ia vântul pe stradă.

Niște băieți stau în fața blocului, deschid o Dacia din 1993, albastră, pornesc sistemul audio și îi  dau drumul la muzica populară pe care o ascultă. Muzica răsună cu succes în tot cartierul. Niște pipițe de bloc stau pe geam și se uită plictisite la adevărăcioși, care stau pe niște bănci, beau bere și fumează. Niciunul nu pare a avea vreo ocupație, alta decât atârnatul pe creangă.

Cred că toată populația masculină din bloc era afară, la o bere. Asta mi se pare frumos, o metodă eficientă de socializare. Dar nu puteam să nu văd un anume comportament de haită, mai ales în ceea ce privește hărțuirea femeilor care treceau pe acolo, hărțuire cu faze de genul:

– Hai până aici! Huuuuooooo! Ha ha ha ha ha!

Și totuși, am văzut și mulți oameni cu bun simț, serviabili și onești, lucru care m-a mai revigorat și care mi-a mai redat din puerilul optimism pe care-l am vizavi de evoluția țării.