Paradoxuri europene
MONARHÍE, monarhii, s.f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ♢ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia. (1) – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.
Deși multe țări nu sunt monarhii, ele încă au regi. Cel mai la îndemână exemplu? România. Avem rege, Majestatea Sa Mihai I. Interesant este că încă mai sunt țări care au regi (sau alte forme de manifestare a monarhiei) care sunt, de fapt, republici.
De aceea și titlul articolului. Paradoxul mai multor țări europene este că, deși sunt republici, ele încă mai au monarhi, cu rol mai de grabă simbolic, sau nu.
P.S. Nu mă deranjează că limba română este stâlcită de Casa Regală a României. Și ei, oricât sânge albastru ar avea, sunt victimele comunismului și, mult mai exact, a pactului Ribbentrop – Molotov.
Ce mi se pare mie interesant e că ţările conduse de un rege/regină sunt mult mai stabile politic, mai dezvoltate economic, iar statul se implică mult mai mult din punct de vedere social (educaţie, sănătate, asigurări, etc.). Mă refer în special la Danemarca, Belgia, Suedia, Norvegia, nu la Marea Britanie care probabil că datorează mult faptului că a fost un imperiu colonialist.
Şi parcă nu m-ar deranja atât de mult dacă şeful statului ar fi unul dintre aceşti monarhi. =D
=D Sunt mai dezvoltate pentru că la ei Evul Mediu s-a terminat cu vreo 300 de ani mai repede decât la noi, nu neapărat pentru că ar avea politicieni mai buni. =D