Statul Agile

Odinioară, am venit cu ideea ca statul să fie organizat asemenea unei societăți comerciale, apoi, am aflat că în Coreea de Sud există acest concept, de stat-corporație: Korea Inc., iar ideea nu mi s-a mai părut atât de tâmpită.

Apoi, am venit cu ideea ca și la stat munca să se desfășoare folosind metodologii asemănătoare cu cele din IT, iar aici mă refeream în special la metodologii numite Agile. Apoi, am făcut și propunerea pe MaiSimplu.gov.ro (la ora publicării acestui articol propunerea mea încă nu a fost aprobată):

Privat: Cerem implementarea proceselor AGILE în toate proiectele și serviciile publice

În acest moment, în calitate de cetățean, nu pot ști care este stadiul real al unui proiect de infrastructură, sau stadiul la care se află obținerea unei autorizații ori a oricărui alt document.

Prin folosirea metodologiei de lucru AGILE, așa cum se folosește în IT (detalii aici), se poate afla, cu o bună aproximație, stadiul fiecărui proiect, iar progresul se poate vedea în fiecare zi, individual, de exemplu prin SCRUM, dar nu neapărat:

1. Ce am făcut ieri/ ce s-a făcut ieri.
2. Ce voi face azi/ ce se va face azi.
3. Ce blocaje există și cine poate interveni.

În felul acesta, crește atât transparența cât și eficiența executivă și administrativă și, în felul acesta, toate propunerile de venite către Comisia de Tăiat Hârtii vor fi mai ușor de urmărit de către toate părțile implicate.

  • : Toate autoritățile și companiile de stat
  • : Este ceva inedit care încă nu se practică la noi
  • : Miliarde de euro ne costă lipsa de transparență și eficiență administrativă
  • : comasare date in alt document/procedura| raportare in format electronic

Se pare că nu sunt singurul care s-a gândit la asta, ceea ce mă bucură, pentru că șa numai câteva zile după ce am venit cu propunerea, ANAF ne-a publicat o aplicație care ne arată cum stăm cu execuția bugetară, exact genul de unealtă pe care, dealtfel, am și propus-o, ce-i drept, nu doar pentru ANAF.

Ideea este că vrem și că putem, că societatea civilă cere acțiuni de genul și eficiență cum, iată, numai metodologiile Agile oferă, și ne ajută în special să estimăm stadiul unui proiect: unde suntem acum, ce facem azi, ce blocaje există și cine se poate ocupa de ele, respectiv când terminăm.

Acum, ce-i drept, mă și gândeam că era mai bine dacă așteptam să trimit propunerea până după momentul în care aș fi putut participa la una dintre conferințele sau aplicațiile practice ale Mamuților Agili dar, spre bucuria și surprinderea mea, vineri am fost la Agile Mammoth Games.

Ca atare, vineri m-am lămurit și, dacă mă întreabă Dacian Cioloș la ce m-am referit când am făcut propunerea, știu cum transform viziunea mea despre cum, pas cu pas, putem moderniza țara, iar educația să se facă prin jocuri educative și practice pe care nu doar inițiații să le cunoască.

Practic, de la un eveniment atât de reușit precum Agile Mammoths Games m-am întors numai cu regretul că metodologiile agile nu sunt folosite pe o scară mai largă, întrucât foarte mult ne-ar ajuta la mai bunul mers al societății și am certitudinea că prin folosirea jocurilor educative, printr-un procedeu numit gamificare, putem să-i învățăm și pe funcționarii noștri ceea ce vrem de la ei, și cum să obțină asta.

Dintre toate evenimentele profesionale la care am participat, Agile Mammoth Games a fost unul dintre cele mai instructive evenimente, ceea ce mă face să-l recomand cu căldură.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.