Ultimul tren
Am văzut care sunt rezultatele exit poll-urilor de la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Sunt de-a dreptul deprimat şi nu mă pot gândi decât la chestia din titlu: "Trenul personal Chişinău – Bruxelles nu mai pleacă din staţie. De la nicio linie. În schimb trenul rapid Chişinău – Moscova va circula zilnic, începând cu ora 22. Ca să dormiţi bine!"
Poate că sunt sadic, dar eu consider că oamenii trebuie să tragă ponoasele alegerilor făcute de ei. Poate părea răutate în stare pură (vă asigur că nu e), dar cred că este firesc ca minoritatea să sufere din cauza majorităţii. Că aşa se întâmplă peste tot.
Într-un fel cred că e şi vina Bucureşti-ului, findcă a făcut deja prea mult pentru comuniştii din Chişinău iar oamenii de rând din Republica Moldova au interpretat greşit gestul nostru. Ca atare, începând de azi, mă voi opune oricăror colaborări ale Bucureşti-ului cu hienele comuniste. Să nu mai aud că-i sprijinim să intre în UE! Pentru că nu vor! Şi nici că au nevoie să exporte în România, din nevoie de bani. Pentru că nu merită.
Poate că majorităţii îi e mai bine să trăiască într-un stat – tătuc, condus de o marionetă moscovită. Dacă aia vor aia să primească! Nu este etic să intervenim noi şi să le oferim altceva. Cu dezgust constat că noi, România, am fost doar o vacă de muls, în ultimii patru ani!
Dacă majoritatea a decis că nu-i interesează că se ia curentul, sau că nu au drepturi, sau că nu au industrie iar o secetă ar fi catastrofală, foarte bine. Aia să aibe! Acesta este blestemul meu pentru toţi cei care i-au votat pe comunişti! Să trăiască şi să culeagă roadele putrezite ale alegerii lor! Şi să sufere, să stea la uşă la Ambasadă toată viaţa şi să nu primească niciodată cetăţenia română! Pentru că mentalitatea îi descalifică din start! Să stea la vamă câte 12 ore ca să intre în spaţiul UE! Foarte bine! Să vadă că noi suntem nişte idioţi şi că le e mai bine în ţara lor!
Să stea şi să înveţe liniştiţi despre Stalin, Lenin şi "binefacerile" lor prin universităţi jegoase, îngheţate şi pline de gândaci. Să vorbească ruseşte până li se fâlfâie, mâncând doar mere cu pâine, bând votcă la mâna a doua şi preaslăvind sistemul egalitarist – comunist. Să meargă în tramvaie împuţite, la mâna a paişpea, spre locuri de muncă plătite cu doar câţiva bănuţi ce nu ajung nici măcar pentru plata întreţinerii apartamentului plin de igrasie. Să meargă pe stradă şi să-i salte poliţia, fără motiv. Să-i ţină la păstrare zile întregi, doar cu apă stătută şi un colţ de pâine mucegăită.
Sper să tăriască şi să se uite cu jind peste gard, la noi, visând că într-o zi şi la ei va fi măcar suportabil, cum este la noi. Să spere şi să găsească dezamăgiri la orice pas. Şi când vor dori să devină mai mult lumea să îi pună la colţ, pentru că sitemul nu permite. Şi să fie mereu îngrijoraţi şi stresaţi de faptul că nu au nicip soluţie! Să trăiască şi să sufere pentru alegerea lor. Acesta este blestemul meu pentru comunişti!
Pentru că cei care sunt somâni şi simt româneşte au deja acte în regulă şi pot să vină la noi, în UE, oricând doresc ei. Restul să stea în jungla lor din betoane şi intrigi! Şi să sufere, să se căiască!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
P.S. Basarabia, pământ românesc trădat de proprii săi cetăţeni!
De ce eşti aşa de dur? :s Chiar tu spuneai că nu au alegeri libere şi că nu pot schimba mare lucru prin vot.
Mai cred că o parte din vină ne aparţine şi nouă pentru că nu suntem un exemplu mai bun: la noi termenul „democraţie” e înţeles altfel decât în majoritatea statelor civilizate şi nu suntem tocmai un model pentru cei din RM. Este normal să încerce să evite greşelile noastre şi poate asta e cea mai simplă cale.
:s Dar noi pe cine am avut drept exemplu? :s Dacă ei nu sunt convinşi că pot şi că merită mai mult noi de ce am insista? :s Sunt profund dezamăgit şi încrederea mea că în RM va fi mai bine a fost complet zdruncinată. :s
Da ce ai crezut Robi ? 😀
Fii realist, n-ar fi rau sa tragi o fuga sa vezi ce-i acolo, …ai sa vezi altfel lucrurile, nu poti sa iei reper nici de pe net nici din presa si nici din media, cu ochii tai e cel mai bine sa vezi.
am rude acolo, :cheer: din care bag mana in foc ca vreo 3-4 au votat comunistii.
E ciufuta rau treaba, tata socru sigur a votat cu ei 👿 ca il stiu, mama soacra la fel de sigur nu a votat cu ei, cumnata si cumnatul nu (cumnata de fapt nici nu cred ca a votat ii era prea sila), bunicul e cu comunistii 🙂 , vreo doua alte neamuri la fel si ei, la sigur au votat comunistii ca nah mai stai de vb si iti dai seama.
In general tineretul nu a votat comunistii (si din ei multi is plecati)
De cand s-au inchis granitele la noi lumea si viziunile lor s-au orientat si mai mult spre rusia, multi n-au prea avut tangenta cu noi, (ar fi fost indicat sa ne vedem mai des la ochi).
Tine cont si ca multi din ei au trait sub rusi toata viata, (chiar daca is romani) traiesc acolo si comunistii le-au dat joburi, apropo, le-au marit pensiile chiar acum de alegeri 😀 . Voronin e mujic in ochii lor le apara interesul (sau asa cred, ca asta e optica)
Toata populatia din Moldova e la sat si imbatranita pe deasupra ca orase sunt extrem de putine, nu cred ca poti face mare lucru cu satenii, lumea lor e mica, chiar si pe orase nu prea poti sa pui accent mare ca sunt destule unde e populatia majoritara e rusofona sadea(daca pana si in Chisinau se vb rusa peste tot poti sa-ti dai seama). Nordul si sudul Moldovei la sigur au votat (cred ca si peste 90%) comunistii.
:s Am crezut cincer că oamenii aceia vor un viitor european. :s N-am fost eu guguştiuc? :s
Mai, nici nu stiu cum sa zic, e cam greu de priceput ce-i pe acolo, uite faza, bunicul (sotiei) a tras de pe urma comunistilor (a fost deportat in Siberia, a fugit si s-a intors, multa vreme n-a vazut lumina zilei, statea ascuns prin capite de ciocane, i se aducea mancare, etc.)
si tot cu comunistii voteaza …mai groasa de atat ce mai vrei ?
Eu nu-i prea blamez ca e cam trist, le-a ramas in cap (si li s-a si turnat apa la moara pe interes) ca i-am tradat, nu vor sa inteleaga ..nici nu poti sa te amesteci, nu ca iese scandal dar li se pare ca te bagi peste ei si iese aiurea (te simti naspa de bagaret, se uita ca la masini straine si nu zic nimic) mai bine vb de altceva.
Cu tineretul e altceva, ca si la noi de altfel, n-ai vazut psd cat a scos de la babaci ? ca nu cred eu ca de la tineri a scos prea mult, tot la babaci au manipulat, va dam cutare si cutare (sau va luam inapoi), iar aia de teama pe care sigur o au mostenita in sange de pe vremurile raposatului se tem si de umbra, si na, rezultatul, iese psd.
Lumea inca nu-i educata sa se descurce singura, inca mai asteapta, sa i se dea, sa i se ofere, sa i se asigure, cum apare ideea ca nu va mai fi cum apare frica si angoasele, asa si la ei.
Chestia cu romanismul chiar imi vine greu s-o pricep cum mai e, ca se dau destul de multi romani, dar si moldoveni 🙂 ar vrea si una si alta si dintr-o parte si din cealalta ..ba chiar si din rusia cred ca ar vrea. Pai stii cati is cu cereri de cetatenie ? cred ca aproape trei sferturi din pop. Moldovei.
Adica atata populatiune ce se da romana si iese ce iese ? pai ce sa mai zici ? nu e dracu ?
:s Man, dacă ei nu vor în mod clar ceva, ci doar vag, din mai multe, eu unul nu am cu ce-i ajuta. :s Îmi pare cel mai rău de tineri, că am avut colegi… :s Mi se pare revoltător de nedrept. :s
deci iarasi te contrazici in opinii? nu inteleg de ce iti renegi fratii de peste Prut… Cei care au votat cu comunistii sunt batrinii in majoritate, iar aia la care faci tu referire de stau la granita fi sigur ca sunt tineri, nu batrini, si nu au votat cu Voronin, dar tu improsti cu noroi in toata lumea, esti prea redus ca sa gindesti umpic obiectiv????
:s Am scris clar: blestem pentru ăia de i-au votat pe comunişti! :s Ce puii mei e aşa de abstract? ❓ ❗ ❓ :s Nu am făcut nicio generalizare! :s Am spus: comuniştii să stea dreq în ţara lor. :s
Adevaru ca e naspa (sentimental vb).
S-au cam izolat si noi nu prea avem ce face, de cand cu UE au disparut multe din facilitatile lor ca s-au interzis odata intrata legislatia UE (s-au inerzis ele chiar si ptr noi).
Pe de alta parte vina foarte mare e si de acolo, se puteau face destule aranjamente dar …nu s-a vrut.
Pana la urma stii vb aia, cum iti asterni asa dormi.
Sa vedem ce-o mai fi deacum inainte, desi …greu, banuesc ca vor fi multi ani pierduti.
:s Au avut posibilitatea semnării unui acord special cu UE, atât legat de libera circulaţie cât şi legat de finanţare. Crezi că i-a interesat? :s Şi e corect să ne acuze că respectăm legislaţia UE din moment ce Chişinăul nu a fost în stare, nu a vrut, să-şi respecte angajamentele faţă de UE? :s Şi, culmea, tot pe comunişti i-a votat majoritatea populaţiei. :s Nu înţeleg de ce. Nu are sens… :s
Pentru ei are sens: aşteaptă să li se dea, aşa cum spune Xtall. E mai simplu să laşi rezolvarea problemelor pe seama altora, decât să te zbaţi să le rezolvi tu.
Sau poate au dreptate cei care spun că populaţia RM suferă de sindromul Stockholm… :unsure:
:s Nu ştiu… :s
:woohoo: oho ati vazut ce taraboi a iesit ?
am avut dreptate cu tinerii :cheer:
Din pacate si cu babacii, n-am vazut zare de ei, numai pustime.
Pacat ca e cam degeaba.
😆 Parcă încep să-mi recapăt speranţa. 😆
Îmi este foarte ruşine, dar până azi nu am intrat pe site-ul BPR. Am văzut că au nevoie de cărţi, dar nu am găsit nicio adresă unde pot fi trimise. Dacă aflii cumva adresa, te rog să-mi spui şi mie.
😆 Mulţumesc! Am să-i întreb pe [url=http://noiigolani.ro/]Noii Golani[/url], că ei se ocupă! 😆