Am citit un articol unde autorul le dorea de sănătate veșnică unora plini de bani dar lipsiți de suflet. Iar la final, omul își spunea oful, sperând să-i vadă pe respectivii bogătani duși la groapă, spre a le cânta „O, ce veste minunată!” cu prohod…

Amu, când eu consider că cineva este un om de nimic, înseamnă că nu-l respect, și nu folosesc apelativele elegante decât, cel mult, ca ironie, în niciun caz nu voi spune pe bune chestii gen: „Dumneavoastră, domnule Iliescu” sau „Stimate domnule Năstase”, să fim serioși.

Așa că am ajuns la concluzia dureroasă că omul s-a găsit a fi justițiar moral însă, din teamă față de bogații pe care îi înjura, le vorbea cu Dumneavoastră: Dumneavoastră sunteți niște oameni de nimic.

Să fim onești și să nu folosim jumătăți de măsură, doar limba română ne permite miracole în materie de sudalme și jigniri:

– Bă, muri-v-ar contul din bancă, sunteți niște maimuțe insignifiante, niște mizerii puturoase, niște fecale, bă! Aveți bani de clubbing, de spart pe lux și distracție, dar nu aveți bani de dat pentru o cauză nobilă, vedea-v-aș mumificați pe hol la Antipa, cu numele trecut pe lista de invitați permanenți la Cimitirul Belu, mânca-v-ar viermii și bacteriile mațele, fire-ați voi să fiți de năpârci egoiste și nesătule, sta-v-ar inima în loc de la infarct miocardic, voi și cu leșurile voastre puturoase…

De ce să folosim jumătăți de măsură?