Inundațiile nu mai sunt permise în Mileniul III

Din câte știu, instalațiile de canalizare și de drenaj al apei sunt proiectate să facă față unui volum de 20 de litri de apă per metrul pătrat, pe oră.

Ceea ce vedem aici depășește de câteva zeci de ori această valoare, iar ceea ce se întâmplă în localităților României, vara, poate depăși această valoare de proiectare. În general, instalațiile de canalizare au fost concepute luând în considerare mediile multi-anuale ale zonei, poate și considerându-se anumite puncte de maxim al precipitațiilor.

Dar nimeni nu-și construiește o canalizare care să facă față la așa ceva, în principiu pentru că este foarte, foarte scump, iar statul – indiferent de denumire – n-are niciodată bani.

Cât am fost în UK, am prins un cod roșu de precipitații la Belfast unde, înainte de asta, au inaugurat și ei un pasaj rutier precum Pasajul Unirii din București. În două ore de ploaie s-a umplut complet și s-a putut relua circulația peste o săptămână, poate mai mult.

În fine, de ce scriu asta? Pentru că mie mi se pare că lucrurile vor merge din rău în mai rău. Și nu sunt fatalist, lucrurile au un substrat științific: temperatura mai caldă a atmosferei poate reține mai multă apă pe care, iată, o poate elibera mai repede.

Și, cum toată lumea se face vinovată de încălzirea globală, toată lumea o să plătească, iar cei care spun că este rușinos să se întâmple așa ceva în mileniul III habar n-au despre ce vorbesc și trebuie să ne pregătim de inundații în cele mai civilizate orașe, căci va dura ceva până când vom putea lua măsuri eficiente.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.