Calmarul acesta colosal se cheamă Mesonychoteuthis hamiltoni și n-aș vrea să mă întâlnesc vreodată cu el. Din fericire, trăiește departe de țărm și-i plac apele adânci, adică exact locurile pe unde nu mă plimb eu niciodată, deci slabe (sau nule) șanse de a ne întâlni vreodată.

Pe de altă parte, cred că este un animal destul de inteligent, ceea ce-mi dă un pic de fiori pe șira spinării, nu zic nu, mai ales că ar fi cu mult mai mare, deci și mai puternic, decât mine, și cu atât mai mult cu câr el vânează în mediul său nativ, iar omul în apă este doar ceva puțin mai mult decât o rață staționară („sitting duck”) la vânătoare, pe post de pradă…

Oceanul este frumos, fascinant, și mult mai dificil de explorat decât astrele, deci sper să nu-l distrugem mai mult decât l-am distrus deja.