Un mesaj de la un “pirat” al Greenpeace

Dragi suporteri ,

Numele meu este Alexandre Paul sau Po – Paul, pentru prietenii mei. Lucrez pentru Greenpeace de aproape 15 ani. A fost o adevărată aventură și cu nerăbdare aștept ca acesta să continue.

Acum sunt blocat în Murmansk , Rusia, cum, probabil, ai auzit, fiind unul dintre membrii expediției Arctic 30. Pentru un mic protest, mărturie a forajului după petrol în Zona Arctică, ne confruntăm cu acuzații de piraterie [acum îndepărtate și schimbate în huliganism]. A trecut mai bine de o lună de când ” forțele speciale” au coborât din elicopter și au preluat nava sub amenințarea armei. A fost un moment destul de terifiant, trebuie să recunosc, suprarealist, ca rupt dintr-un film de acțiune. De atunci, viața mea a devenit destul de dificilă. Suntem separați, în celulele noastre reci, de o hotărâre judecătorească. Trebuie să o spun, mă simt un pic singur .

Colegul meu de celulă nu vorbește engleza. În fiecare zi mi-aș dori o vizită de la consilierul meu, în fiecare săptămână o anticipez  pe cea de la avocatul meu. Organizația (Greenpeace, n.r.) a fost bună cu noi, furnizând un surplus de alimente și haine. Vremea s-a transformat în iarnă, ​​zilele sunt mai scurte. Ca și canadian, nu trebuie să vă faceți griji pentru mine, dar te rog să ai câteva gânduri pentru colegii mei din Brazilia, sudul Italiei, Argentina și Turcia. Cred că le este frig.

Scrisoarea mea este un apel către tine. Avem nevoie de tine.  Avem nevoie de oameni care să le scrie guvernelor lor, ambasadelor rusești. Spune-le că această încarcerare este nedreaptă și ilegală. Spune-le că nu suntem pirați. Solicită liderilor sprijin pentru a sprijini acțiunea Olandeză în justiție împotriva Rusiei, cerând eliberarea navei și a echipajului nostru. Informează-te la birourile locale Greenpeace și grupurile de acțiune despre protestele /marșurile viitoare. Semnează petițiile și încurajează-ți prietenii și familia să le semneze și ei. Greenpeace este doar un cuvânt,  dar oamenii din spatele lui sunt tăria noastră. Întotdeauna amintiți-vă să faceți acest lucru într -un mod pașnic. Nu avem nimic împotriva Rusiei ci, de fapt, am făcut acest protest pentru ei și copiii lor .

Iar eu, eu îmi voi face partea mea. Voi rămâne puternic, nu voi dispera. Voi păstra credința. Pentru o lume mai bună.

Păstrați credința într-o lume mai bună,

Po- Paul

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.