Uniunea Europeană va decide dacă va interzice pesticidele toxice care ucid albinele din toată lumea și ne pun în pericol alimentele

Dragi prieteni din Europa,

În două zile, Uniunea Europeană va decide dacă va interzice pesticidele toxice care ucid albinele din toată lumea și ne pun în pericol alimentele. Marile corporații care profită de pe urma acestor substanțe nocive fac un lobby furios pentru pentru a evita interdicția și tocmai am aflat că guverne cheie sunt pe cale să cedeze – asta dacă nu le vom face să simtă acum ghimpele opiniei publice!

Albinele dispar de pe tot cuprinsul globului cu o viteză alarmantă. Și pentru că albinele sunt cele care ne polenizează culturile, experții avertizează că aceste decese în masă reprezintă o amenințare catastrofală pentru alimentele noastre. Din fericire, numeroase studii au identificat deja posibilul vinovat: o anumită categorie de pesticide nocive. Un raport oficial al UE a stabilit că interzicerea lor ar putea rezolva problema, dar gigantul producător Bayer încearcă să îi convingă pe liderii noștri să ignore știința pentru a îi proteja profiturile.

Peste 2.5 milioane dintre noi au semnat petiția care a făcut posibil acest vot. E timpul să le spunem politicienilor noștri că trebuie să ia partea științei pentru a salva albinele săptămâna asta! Haideți să inundăm căsuțele de e-mail ale miniștrilor Agriculturii din țările noastre, să înăbușim lobby-ul corporatist și să ne asigurăm că guvernele noastre ne vor salva albinele și mâncarea. Dați click mai jos pentru a scrie un mesaj și trimiteți apoi această campanie importantă și prietenilor voștri:

http://www.avaaz.org/ro/bye_bye_bee_killers_romania

Albinele nu sunt folositoare doar pentru miere, ci sunt esențiale pentru viața pe pământ, polenizând an de an 90% dintre plantele și culturile agricole din lume. Valoarea polenizării culturilor agricole efectuată de albine este estimată la 30 de miliarde de euro și furnizează peste o treime din rezerva de alimente în multe țări. Dacă nu acționăm urgent pentru a salva albinele, multe dintre fructele, legumele și alimentele noastre preferate ar putea dispărea de pe rafturile magazinelor.

Luna trecută, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a dat cea mai clară dovadă de până acum că substanțele toxice denumite pesticide neonicotinoide ar putea fi răspunzătoare pentru moartea albinelor. Italia a interzis folosirea unora dintre aceste pesticide ucigașe, iar unele populații de albine se refac deja, dar Bayer și Syngenta fac un lobby intens pentru a preîntâmpina o interdicție în toată Uniunea Europeană, temându-se că asta le va afecta afacerile la nivel global. Și se pare că sunt aproape de a obține sprijinul Angliei, Spaniei și Germaniei, care vor să își protejeze cele mai mari corporații din industria chimică.

Acum, situația a devenit explozivă. În urmă cu doar câteva săptămâni, Avaaz a înmânat Comisiei Europene o petiție semnată de peste 2.5 milioane dintre noi. La doar câteva zile după aceea, Comisia a propus interzicerea pesticidelor. Parlamentarii UE au crescut presiunea și alte câteva guverne europene și-au anunțat planurile de a susține o nouă legislație pentru a interzice pesticidele ucigașe pe cont propriu. Avem puterea să câștigăm, dar avem nevoie de un ultim impuls pentru a învinge lobby-ul în favoarea pesticidelor. Trimiteți un mesaj pentru a cere Guvernului vostru să sprijine interdicția și nu uitați să trimiteți această campanie mai departe:

http://www.avaaz.org/ro/bye_bye_bee_killers_romania

Lumea noastră e plină de amenințări împotriva a ceea ce o păstrează în balanță și o umple de frumusețe. Comunitatea Avaaz își unește puterile pentru a apăra aceste minuni, fie ele mari sau mici. Fie că este vorba de a convinge Comisia Internațională pentru Vânătoarea Balenelor să continue să pedepsească uciderea acestor giganți, sau de salvarea albinelor – aceste creaturi minuscule de care depinde atât de mult – ne vom uni forțele și vom continua să luptăm pentru lumea pe care ne-o dorim!

Cu speranță,
Iain, Marie, Pascal, Emma, Ricken, Alaphia și echipa Avaaz

MAI MULTE INFORMAȚII

Planul A(lbine) modificat: Bruxelles-ul cere o interdicție de 2 ani pentru pesticide (EurActiv)
http://www.euractiv.com/science-policymaking/plan-bee-brussels-pitches-year-p-news-517500

EU propune interzicerea pesticidelor ucigașe (The Telegraph)
http://www.telegraph.co.uk/earth/earthnews/9840497/EU-proposes-ban-on-bee-killer-pesticide.html

Bayer blamează planurile draconice ale UE de a interzice neonicotinoidele (Farmers weekly)
http://www.fwi.co.uk/articles/01/02/2013/137451/bayer-slams-39draconian39-eu-plan-to-ban-neonicotinoids.htm

Guvernul poate ignora interdicția europeană a pesticidelor neonicotinoide (Independent)
http://www.independent.co.uk/environment/green-living/government-to-ignore-european-ban-on-neonicotinoid-pesticides-8483916.html

Lupta pentru interzicerea pesticidelor ucigașe (Avaaz Daily Briefing)
http://en.avaaz.org/1326/eu-ban-bee-killing-pesticides-bayer

Studiile învinuiesc Beyer pentru moartea albinelor (Christian Science Monitor)
http://www.csmonitor.com/Science/2012/0406/Studies-fault-Bayer-in-bee-die-off

4 Comentarii

  1. Joita Lucian 14 martie 2013 la 19:38 - Raspunde

    Eu am luat-o razna cu alimentatia ..fac aproape tot in casa mananc numai de la tara, paine o fac acasa cu tarate de la tara..etc….

    • Robin Molnar 02 aprilie 2013 la 08:21 - Raspunde

      Așa și eu. Slăbesc o,5 kilograme pe săptămână.

  2. Frowz 17 martie 2013 la 20:00 - Raspunde

    Sunt apicultor si vad semnele de la un an la altul, oamenii isi vor da seama cat de importante sunt albinele pe planeta cand va fi prea tarziu, Einstein: „Daca albinele ar disparea de pe Pamant, omenirea ar mai exista inca patru ani.

    • Robin Molnar 02 aprilie 2013 la 08:25 - Raspunde

      Da, știu și eu pe cineva ale cărei familii au fost aproape decimate de pesticidele proaste.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.