Ştiţi ce-mi plăcea mie în Irlanda de Nord? Acolo nu se vedeau firele electrice, întrucât erau îngropate. Şi nimic nu te putea opri să priveşti cerul, dacă aia îţi doreai. Şi oraşul era, parcă, mai aerisit, deşi străzile şi trotuarele erau mai înguste. Mă gândesc că, no, poate noi nu le observăm, fiind preocupaţi de alte chestii, însă cred că, totuşi, creierul încă le observă. Şi oboseşte.

Oricum, e urât.