Pot să înțeleg ocupația aceasta
Jackie Samuel oferă îmbrățișări la prețul de 60 de USD pe oră.
Îmbrăţişarea poate avea loc oriunde în apartamentul ei din New York, dar cei mai mulţi clienţi aleg patul dublu. Aceştia nu au voie să atingă orice parte a corpului acoperită de lenjerie intimă, iar ea îşi îmbrăţişează clienţii îmbrăcată în pijama.
Amu, eu pot să înțeleg ocupația aceasta. De fapt, pot să înțeleg de ce unii oameni ar avea nevoie de astfel de servicii. Pur și simplu, uneori ajungi atât de singur, încât ai nevoie de o îmbrățișare, de o atingere, ai nevoie să nu te mai simți respins, respingător, hidos, alungat din rândul oamenilor, proscris. Uneori – adeseori – o îmbrățișare, fie ea și plătită, înseamnă mai mult decât o noapte de sex, mai mult decât o excursie interesantă, mai mult decât un premiu în bani.
Înțeleg că unii oameni ajung în anumite circumstanțe la un nivel de însingurare care nu se poate descrie în cuvinte, pentru că uneori, unii oameni sunt prinși în plasa vieții ca într-un ștreang și ajung să atârne de pe o zi pe alta, cernând din gesturile indescriptibile ale altora infinitezimale semne de acceptare, uneori iluzorie, alteori dureroasă.
Înțeleg că uneori în viață simți că n-ai pe nimeni și tot ce-ți dorești este nu să fii acceptat, ci să nu fii respins fățiș, pentru că societatea îți impune să te conformezi regulilor ei nu întotdeauna sănătoase, înțeleg că uneori tot ce-ți dorești este o atingere sau un gest de apropiere care să nu trădeze dezgustul sau neîncrederea sau ipocrizia.
Da, uneori, de multe ori, mi-aș fi dorit să am la cine apela pentru o îmbrățișare în care să nu mă simt respingător. Și aș fi plătit. La naiba, prețul de 60 de USD mi se are chiar ieftin, mi se pare de-a dreptul caritabil și plin de iubire față de oameni.
Da, pot să înțeleg ocupația aceasta. Mi se pare la fel de nobilă precum munca unui psiholog sau consilier personal. În fond, ocupația aceasta este o aplicație practică a științelor din sfera psihologiei, nu? Totuși, câți sunt cei capabili să vadă dincolo de contract?
Tu glumești, nu? Cum ar fi fost ca pe vremea când aveai vreo 7 ani, mama ta să fi primit seară de seară în casă câte un dubios cu care să-și petreacă noaptea, îmbrățișându-l? Adică, până la urmă, e doar o îmbrățișare, nu?
Îți dai seama că nu mi separe OK ca copiii să fie conștienți de asta/ să fie de față.
Chiar și așa, cum poate să se asigure că gigelu’ ăla nu-i bagă o pastiluță în pahar sau nu-i pune un cuțit la jugulară? În mod cert va avea nevoie de
un peștebodyguard care să îi poarte de grijă, deci nu văd mare diferență între ce face duduia asta și fufele carestau la colț de stradăse angajează la saloane de masaj erotic.Singurele tipe care o duc ceva mai bine, din punctul meu de vedere, sunt alea care se expun doar în fața aparatului foto, în studiouri profesionale și, totuși, nu pot să nu mă întreb cum reușesc să își mențină viața socială și să iasă pe stradă fără să le fie frică de stalkeri.
Habar n-am ce măsuri de protecție poate să ia, în afară de mersul pe recomandări.
Mai..sunt cam de-acord cu MIhai….e ceva cam dubios ..la mijloc..sau sunt eu ami conservator>?!
Nu e nimic dubios.
Poate ca e ceva neobijnuit si de-aia..ni se pare noua pe dos!
Poate.
Mi se pare o meserie foarte onorabilă pentru că unii oameni au mai multă nevoie de căldură emoţională decât de sex, e ca şi cum ar merge la psiholog şi şi-ar dezvălui toate gândurile şi trăirile cu diferenţa că acum nu trebuie să spună nimic, ci doar să se lase ţinuţi în braţe.
Cât despre riscuri, ce să zic, e treaba ei cum îşi alege clienţii. Citisem zilele trecute că în Japonia începe să se dezvolte o adevărată afacere de acest gen.
Foarte frumos zis și foarte bine explicat!