Crina “Coco” Popescu

Pe Crina “Coco” Popescu am avut privilegiul de a o cunoaște cu ocazia team buildingului organizat de către cei de la RMGC weekendul trecut.

Ce să zic? La o primă aparență pare doar o puștoaică drăgălașă de liceu, cu ochii de un angelic albastru deschis. După aceea începe partea distractivă, când Coco a scos micul dejun din noi (din unii a scos și alcoolul de după cină, iar din unii inclusiv cina)…

De fapt, povestea începe așa. Sâmbătă am avut în program cățărări și peșteră. Și niciunul nu s-a gândit că înainte de cățărări vine încălzirea pentru antrenament în vederea obținerii unor rezultate optime.

Eh, ceea ce pentru Coco a fost 15% din încălzirea pentru antrenament (deci nici măcar un antrenament), pentru noi a fost destul de obositor. Mă rog, nu ne-am omorât, dar nici nu zburdam ca antilopele Gnu pe miriște.

Ei, dacă ați văzut pozele (bre, care aveți, bre, pozele cu mine?) pare simplu, doar cât de dificil poate fi un traseu de escaladă pentru copii? Foarte, dacă mă întrebați pe mine. Adică eu am ceva forță în brațe și picioare, d-apăi cum mă dureau buricele degetelor nu mă puteam ajuta de ele.

Așa că pe cel de-al doilea traseu, cel pentru șmecheri, am urcat fix o jumătate de metru până să cad de trei ori, semn că nu e de mine. În schimb, cel de-al doilea traseu l-am urcat până sus (probabil era pentru copiii între trei și cinci ani).

No, ce mi-a plăcut la Coco este că nu avea aroganța sportivilor de performanță (știu, pentru că și eu am fost unul), că nu avea o atitudine combativă fățișă (știu, pentru că uneori o am și eu), așa cum adesea au sportivii ambițioși, respectiv mi-a mai plăcut următorul răspuns:

Eu: – OK, am înțeles, pasiunea, fericirea, ălea. Dar despre sacrificii de ce nu ne vorbești?

Ea: – Ce sacrificii? Este un stil de viață.

Trebuie să fii un anume tip de om, trebuie să ai o anume constituție psihologică de învingător și trebuie să ai un anume echilibru interior ca să poți da așa un răspuns.

16 Comentarii

  1. Ana 27 iulie 2011 la 09:56 - Raspunde

    Chestie de perspectiva.

    Te intreb si eu pe tine: ce sacrificii? Ce ti se pare tie ca ar fi sacrificat? Mie nu imi vine in cap nimic…

    • Robin Molnar 27 iulie 2011 la 10:09 - Raspunde

      Păi sportul nu este ușor, cere disciplină, hotărâre, ambiție…

  2. Ana 28 iulie 2011 la 13:10 - Raspunde

    Asta e o lista cu calitati.

    Intreb iar: care sunt sacrificiile?

    • Robin Molnar 29 iulie 2011 la 10:51 - Raspunde

      Stilul de viață.

      • Ana 31 iulie 2011 la 20:19 - Raspunde

        Explicit asta inseamna… ?

        • Robin Molnar 31 iulie 2011 la 22:44 - Raspunde

          Trezit la șapte. Micul dejun. Încălzire, antrenament. Prânz, antrenament. Antrenament. Antrenament. Cină. Antrenament.

  3. Mircea C. 29 iulie 2011 la 13:02 - Raspunde

    Era o expresie uzuala intr-o vreme, folosita mai in gluma mai in serios : “copii fara copilarie”. Senzatia asta o am ori de cate ori vad vreun copil in care parintii is pompeaza ambitia de a face performanta intr-un domeniu in care ei n-au reusit asa bine. Copiii astia sunt ca niste oameni mari din punctul meu de vedere, nu mai stiu ce e joaca, dar stiu ce e munca, prea devreme. Aptitudinile observate la copii trebuie dezvoltate, dar nu exacerbat.

    • Robin Molnar 29 iulie 2011 la 13:13 - Raspunde

      Uite că la asta nu m-am gândit și deja mi se pare trist.

      • Mircea C. 29 iulie 2011 la 13:45 - Raspunde

        Ce-i drept e o senzatie pe care o aveam mai pronuntat cand ma uitam la gimnastele noastre, fetite fiind concurau la Olimpiada, si auzeam comentarii despre cate zeci de ore pe saptamana se atreneaza, si mai mi-era mila de ele si pt ca erau cam subdezvoltate asa, pitice si slabute, se stie ca in gimnastica de performanta trebuie sa nu se depaseasca anumite dimensiuni, ceea ce mi se pare criminal – sa franezi dezvoltarea fizica a unui copil. Acu’, urcatu pe munte e mai frumos decat gimnastica, desi alpinismu nu prea e pt copii, si nici pt unii maturi, ceea ce nu-mi place este mania recordurilor de tot felul, promovata de nu stiu cine din anturaj (cea mai tanara/romanca pe ruta sau varfu’ cutare, etc), ma indoiesc ca daca n-ar fi fost putin cam impinsa de la spate ar fi figurat cu aceste recorduri inutile, ar fi ramas doar cu o pasiune frumoasa care ar fi evoluat natural odata cu cresterea fizica si pshica. E putin fortata toata treaba cu copii astia recordmeni. Macar de ar fi intr-un domeniu mai spiritual sa zic asa, de unde sa ramana ceva omenirii – ma gandesc la un Mozart care am inteles ca tot asa de la o varsta frageda a fost cam impulsionat de tatal sau. Dar asa … ceea ce ramane dupa un secol, vor fi cateva randuri intr-o enciclopedie si niste articole de ziar la arhiva.

  4. Ana 31 iulie 2011 la 23:39 - Raspunde

    Superb. Daca-i place, nu vad unde e sacrificiul.

    Viata mea la 16 ani: trezit la sase. Plecat la scoala. Intors de la scoala. Poate mancat ceva in timp ce ma holbam la CN sau la stirile din F1 (teletextul RTL). Lucrat mate, fizica, pauza la 7 pentru stiri cand mancam un ou fiert, un mar si o cana cu lapte (exceptie facea miercurea cand de la 16 pana la 21 aveam cursul Cambridge). La 8 inapoi la culegeri. Pana pe la trei. Eventual cu pauze ca veneau ai mei sa-mi urle ca de ce nu dorm. Eventual pus alt bec daca-mi luau becul din camera. Mi-ar placea sa traiesc iar perioada aia. Exact asa cum a fost. N-as schimba nimic.

    • Robin Molnar 01 august 2011 la 08:35 - Raspunde

      Păi cred că depinde de mai mulți factori, nu doar plăcerea. Poate ar vrea și ea să iasă la un suc cu cineva și nu poate, că trebuie să se antreneze.

  5. Mircea C. 27 martie 2012 la 08:16 - Raspunde

    In sfarsit, incepe sa se faca lumina si in cazul asta. Din pacate, situatia e mai rea decat mi-am inchipuit. Un citat luat de aici:

    4. Eram la catzarat in peretii de la Pestera Muierii si Ovidiu o antrena pe Coco intr-unul dintre trasee. La un momet dat, aflata in fata unei surplombe, fetita incearca de 2-3 ori si vrea sa renunte. Taica-su ii aplica vreo citeva injuraturi cu vorbe din alea dulci de-ale lui, neaose si … reuseste s-o motiveze suficient de mult cit sa treaca pasul dificil. Seara, la masa, mandru nevoie-mare, ii aminteste de episodul din perete si spune: „Vezi, daca nu-ti ziceam eu ce trebuie sa faci nu mai urcai. Sa-ti fie de invatatura si alta data! Ti-aduci aminte cind eram la… … si tot asa n-ai vrut sa mergi si eu te-am certat?”. Iar fata raspunde: „_ Eeee, da! M-ai certat! Cum sa nu? Mi-aduc aminte si acum perechea aia de manusi reci pe care mi-ai tras-o peste fata! Mi-au dat lacrimile cit de tare m-au usturat obrajii!”. A fost un moment de tacere la masa. Toti se uitau cind la Coco, cind la Ovidiu si a trebuit sa schimbam vorba ca sa nu se mai simta Coco atit de prost sub privirile lui pline de repros… De atunci, n-am mai auzit-o vorbind despre ce a simtit ea pe munte linga „antrenorul” ei… Am citit aricolul din „Formula AS” (o revista admirabila!), intitulat mai mult decat sugestiv „Singuratatea mierlei” (v. http://www.formula-as.ro/2009/858/societate-37/singuratatea-mierlei-10823)… Am vazut ca nevoia de PALMARES a tatalui l-a facut sa ataseze poze cu Coco la … 4 ani, Coco pe stanca la… 11 ani (de fapt, erau pozele mai recente ale surioarei mai mici, Getutza)… Da, poate ca reclama a meritat! Nimeni, in alpinism (aici, in Romania), n-a reusit sa „ambaleze” mai bine adevarul si neadevarul in articole de presa si in bani de sponsorizare… Scopul scuza mijloacele, nu-i asa?

  6. Mircea C. 27 martie 2012 la 08:56 - Raspunde

    Faptul ca un copil se apuca sa faca performanta, intr-un domeniu rezervat adultilor (si unul in care se manifesta atatea orgolii) chiar predispune la aparitia multor controverse. Era dezbatut mai demult in comunitatea montana cazul ei.

    • Robin Molnar 31 martie 2012 la 14:43 - Raspunde

      Asta explică de ce o vedeam atunci mai de grabă ca pe o victimă…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.