Despre suferință și decență, cazul lui Ionuț Cosmin Anghel

  • Ochii bunicului lui Ionuț Anghel Cosmin

Cu asta am rămas, din punct de vedere uman, din drama lui Ionuț Cosmin Anghel: ochii bunicului său.  [Începând cu 02:40]

Când i-am văzut, în jurul prânzului, ieri, am fost sfârtecat cumva de sufletul oglindit în ochii aceia, am fost răscolit de adierea de tristețe nețărmurită ce izvorăște din ei și chiar și acum, scriind aceste rânduri, lăcrimez grav. Pur și simplu, am fost stupefiat de însăși răcoarea unei drame incredibile care nu mă afectează direct, ci pin empatie (acel sentiment care se întâlnește în principal la om și doar la foarte puține animale).

N-am avut cuvinte. Nu am cuvinte. Nu pot să spun ce simt. Cuvintele unui necunoscut nu pot umple un gol atât de mare, nu pot rotunji un tăiș atât de ascuțit, nu pot înfunda în surdină un țipăt atât de feroce, iar cea mai sinceră și mai bună empatie pe care o pot avea este doar așa, ca o adiere caldă într-o furtună rece, interminabilă.

Îmi pare rău, nu pot scrie mai mult despre asta, așa că voi trece la cel de-al doilea aspect uman din acest caz dramatic.

Tatăl lui Ionuț. Nu știu dacă a plâns, televiziunile l-au prezentat ca pe un om puternic.

Dom’ne, faptul că nu i-a tremurat vocea când a vorbit și faptul că n-a fost isteric în atitudine îl ridică cu mult deasupra tuturor celor afectați de această dramă: autorități, ONG-uri, politicieni.

De fapt, am fost frapat de decența inamovibilă de care domnul Anghel a dat dovadă și îl consider, din punct de vedere uman, un erou național al decenței imperturbabile.

Într-o țară obscenă, c-o mentalitate de secol XVIII, c-o societate civilă schizoid-indecentă, cu autorități duse cu pluta și cu niște ONG-uri nepăsătoare până la modul sălbatic, numai acest om suferind a demonstrat acea verticalitate, acea coloană care ne deosebește de meduze și care împinge umanitatea înainte.

Dumnealui, un om perfect decent, a avut de suferit incredibil trăind într-o țară indecent de impasibilă, ca și cum prețul decenței – în România – ar fi atât, dar atât de greu…

Vă respect și vă admir decența, domnule și, pe lângă condoleanțele cele mai curate, permiteți-mi să vă ofer sprijinul meu nețărmurit și necondiționat pentru cazul în care doriți să luați măsuri, astfel încât așa ceva să nu se mai întâmple niciodată, nimănui, nicăieri.

Vă asigur, domnule Anghel, că alături de Ionuț, a murit și o parte din mine și nu voi avea liniște până când nu se va face ceva în privinaț asta.

Și vă rog să mă iertați dacă, cumva, am fost impertinent prin asocierea mea la drama Dumneavoastră.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.