Eram la BCR-ul de pe 21 Decembrie 1989 (apropo, doamna de acolo de la ghişeu este excepţional de amabilă). În faţa mea era o domnişoară frumoasă cu spume, pe la vreo 25 de ani, avea părul negru, lung şi buclat, fără a fi creţ, cu gesturi şi mişcări finuţe şi elegante, ochii de un albastru sfredelitor, buzele finuţe şi tot tacâmul, un pic mai înaltă decât mine, datorită pantofilor cu toc (dar comozi, totuşi).

No, şi cum stăteam eu aşa liniştit, savurând flora locală (eram naşpa dacă spuneam că savuram peisajul), numai ce-i sună telefonzul zânei. Şi m-a dat pe spate, fiindcă tonul de apel era din filmul Războiul stelelor. Să dau pe spate până la 800% nu alta. Oarecum jenată, terminându-şi treaba, iese afară din bancă, iar eu urlam, în mintea mea:

– Forţa fie cu tine!