Peticel este o cățelușă de la soră-mea, o scumpete de câine ce nu se poate descrie. Mă rog, eu tot o să încerc.

În primul rând, Peticel a fost salvată de la moarte în timp ce era un biet puișor lăsat pe marginea drumului și era păzită de un uliu (sau ce păsăroi prădător o fi fost) care îi aștepta finalul…

A fost luată de acolo, dusă acasă, hrănită și îngrijită, iar acum a ieșit o dulceață de cățelușă din ea, de să nu-ți vină să crezi. Adică mă uitam la ea și nu eram convins că Peticel își dă seama că e câine. Pur și simplu, atât de mult îi plac oamenii, încât se ridică în două labe ca să-i ia în brațe și să-i lingă.

Peticel este de o drăgălășenie ceva de speriat. Și m-am îndrăgostit de ea.