Inițial am crezut că nu va scăpa, la fel ca celălalt, dar după ce a mâncat bine de tot (doar de la mine a păpat 3 biscuiți digestivi din ăia buni) și s-a ferit de ploaie, și-a luat zborul să-și vadă de ale lui, lucru care mă bucură. Faptul că a scăpat cu viață, deși inițial nici nu mai putea să zboare, iarăși mă bucură.

Plus că, no, a fost foarte simpatic. Inițial mă duc așa, timid, cu o jumătate de biscuite la el. Îi vorbesc, pentru a-i atrage privirea, și zdrobesc biscuitele între degete, lăsându-l să cadă pe jos. Evident, porumbelul a văzut dar n-a avut curaj să se apropie până nu m-am îndepărtat. Apoi, după ce i-a plăcut biscuitele, a venit lângă mine, așteptând să-i fărâmițez mâncărica.

După ora 17 a plecat, însă.