Justiția și literatura de pe meleagurile Balcano-Danubiano-Pontice

Justiția de pe meleagurile Balcano-Danubiano-Pontice este aiurea. Să începem cu Baltagul: Nechifor Lipan este tâlhărit și omorât, Vitoria merge la jandarm care-i zice că are mâinile legate de legea proastă și că să meargă cu o jalbă la prefect.

Ajunsă în pragul disperării la care a împins-o setea de justiție, Vitoria, care printre altele suferea de reumatism, osteoporoză și boli grave la ochi, șale, genunchi, spate și dinți, s-a transformat într-un justițiar și a făcut legea pământului: suflet pentru suflet. Cu vinovatul, evident. Că legea nu putea, săraca, avea beteșug pe creier.

Sau Miorița, această nestemată literară ce însumează perfect mentalitatea de pe meleagurile Balcano – Danubiano – Pontice, ne arată cum ciobănașul știa că or să-i vină dușmanii să-i facă felul. Dar a preferat să se plângă că-i vor face ăia mațul cu 25% mai scurt decât să pună mâna pe par și să-i joace pe în picioare. Așa, a stat ca boul la tăiat și acum îngrașă jnepenii cine știe pe unde. În timp ce vinovații au scăpat nepedepsiți, normal, că dacă omul nu-și cere dreptatea când este viu, după moarte cine să i-o ceară.

Sau Luceafărul, de Eminescu. Curva aia s-a dus să și-o tragă bine – mersi cu primul venit, iar el stătea și se uita ca prostul la ei cum se giuglesc și se ating și se f… fandosesc, în loc să meargă să tranșeze bărbătește problema: ori el, ori ăla. I-au luat nouăzeci de strofe să se prindă cât e de idiot.

Sau să ne gândim un pic la Dinu Patriciu Păturică din Ciocoii vechi și noi. Păi ăla făcea și dregea și tot mai sus ajungea, iar poporul se uita și îndura, în loc să-i bage o țeapă de nuc în fund să aibă de ce să umble cu nasul pe sus!

Dar de departe cel mai papagal este Apostol Bologa. Ăsta se simțea român și trăia românește, dar lupta în armata austro-ungară împotriva României. Și când să fugă spre români, să se alăture forțelor armate române și să lupte împotriva asupritorilor, s-a îmbolnăvit de prostie și n-a mai fugit. Trebuie să fii idiot tare să ai ocazia să faci ceva măreț și, când colo, să dai greș.

Apostol vroia și onoare dar și dezertare, însă se gândea la prostii în loc să pună mâna pe o cutie de grenade și să se ducă la popota ofițerilor. Gândiți-vă câte vieți nevinovate ar fi salvat. Așa, cretinul a murit fără rost, fără a trage măcar un glonț. După ce o vreme a hrănit corbii a fost dus la îngrășat pământul.

Că, deh, e mai ușor să ai dubii decât să faci ceea ce simți tu că este corect. Așa și justiția: judecătorii preferă să aibă dubii, decât să facă ceea ce este corect.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.