Este evident că ceva nu merge…

În ceea ce privește drepturile omului, cred că justiția socială se referă la aplicarea nediscriminatorie a principiului „ce ție nu-ți place,altuia nu-i face”.

Pe de altă parte, nu poți corecta oamenii care discriminează decât, eventual, discriminându-i în scop educativ-formativ. De aceea, când citesc că autoritățile din Arabia Saudită le interzic femeilor să conducă, mental studiez posibilitatea ca, în U.E., să li se interzică bărbaților saudiți dreptul de a conduce, să vadă și ei cum este.

Înțeleg, respectăm cultura și tradiția. Dar este evident că ceva nu merge, și este evident și ce: când respectul este uni-direcțional, bunele intenții sunt sortite eșecului.

Și, în acest caz, eșecul înseamnă o posibilă limitare a drepturilor pe care acele femei ar trebui să și le poată exercita în Europa, de fapt țelul fiind unul mai măreț: nu poți cultiva democrația și drepturile omului înconjurându-te de constrângeri și restrângeri ceea ce, de fapt, mă duce la ceea ce ne interesează pe noi, democrația noastră.

Lumea nu mai este pe-atât de mare pe cât senini să putem spune că pe noi nu ne afectează ce prostii fac alții. Nu mai este nici secolul, nici mileniul marilor garduri de sârmă ghimpată și nu mai este cazul să lăsăm oamenii să fie liberi a le interzice altora să fie liberi.

Următoarea revoluție nu va fi națională…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.