Via CNN mă uit la la NHK, un post de televiziune japonez. Să-mi cadă fața pe jos, nu altceva. Să înnebunesc, oricine poate să spună orice că anul acesta economia Chinei o va depăși pe cea a Japoniei, dar la televizor ăștia:

• Arată imagini din Tokyo, cu sute de mii de oameni care nu pot ajunge acasă, așa că sunt ajutați de autorități în mai multe feluri:
  • pe un peron de cale ferată doi muncitori ghidează lumea spre o zonă de îmbarcare în singurele trenuri care mai circulă (cu viteză redusă) iar lumea nu se îmbulzește ci stă civilizat la coadă;
  • cozi interminabile la telefoanele publice fixe (cu fir, se plătește cu cardul, sunt alimentate direct din centrală), nimeni nu e șmecher, nimeni nu se bagă în față;
  • știrile sunt făcute profesionist, totul fiind tabelar sau matricial, probabil fiind scrise de ingineri – doar de aia am înțeles și eu câte ceva (circulă trenuri și autobuze, însă doar pe rute scurte și cu viteză mică, în regim de avarie).
• Arată cotele apelor valurilor tsunami, cum se spuneau la noi cotele apelor Dunării la radio. Vă jur, am crezut că nu-i adevărat. Începuseră să spună înălțimea valurilor pe orașe. După aia or pus și un tabel pe ecran.
• Arată pe o hartă zonele cu pericol de tsunami. Harta, de fapt, este cea a Japoniei iar țărmurile sclipesc alb cu roșu. După care încep să enumere toate regiunile, lucru care le-a luat vreo trei minute.
• Prezentatorii TV vorbesc cât de cât normal, fără dramatizări. Dacă la noi Băsescu se beșește, sar ăștia de la știri cu niște voci grave de parcă ar fi o catastrofă internațională inimaginabilă. Japonezii nu vor să adâncească drama, este și așa destul de mare.
• Arată operațiuni de intervenție în clădiri avariate. Ordine și disciplină e puțin zis. Cum să spun? Oamenii ăia se mișcă cu atâta precizie încât zici că-s biții dintr-un computer.
• Arată cum autoritățile sunt la post (și toți au familii și copii și griji, dar își fac datoria), fiecare cetățean primind câte o cutie ce conține o pătură și ceva de mâncare (într-o caserolă este ceva verde, dar nu cred că e spanac).
• Arată cum la ei oamenii se culcă pe jos sau pe unde apucă, fără nicio jenă că o să râdă careva de ei. În funcție de locație, unii se culcă pe scări, pe lângă pereți sau pe scaunele din sălile de așteptare.
• Au difuzat o știre de am rămas prost: două milioane de clădiri din Tokyo au rămas fără curent. După ce capitala a fost aproape rasă acum 60 de ani. Dintr-un calcul simplu: ăștia fac 30,000 de clădiri pe an. Doar în Tokyo. Ne-am dat dracului cu ăștia.
• L-au arătat pe premierul japonez vorbind. N-am înțeles ce a zis, evident, dar avea o geacă pe el de zici că era de la pubelă. Ah, da, ăștia au o anumită părere despre modă: ei se îmbracă funcțional și comod, nu după trend.
• Deși nu era curent, unele case erau luminate, că bateriile solare cele mai bune sunt făcute în Japonia.
• Deși nu este curent, toată lumea știe ce se întâmplă. Pentru că legea îi obligă pe toți să aibă un kit de urgență, care include și un aparat de radio cu baterii (să nu uit să-mi cumpăr și eu am pe telefon și dacă se ia curentul?).
• Arată cum autoritățile sunt la posturi și-și fac treaba, liniștind populația și păstrând ordinea și disciplina.
• Tot se spune nu știu ce despre Hokkaido, tot la două minute, dar să mor dacă înțeleg ce se zice. Cuvântul „tsunami” se repetă tot la 45 de secunde.

În timpul ăsta, dacă noi eram în locul lor, ne întâlneam deja rudele decedate. Doamne ferește!