Las Vegas: Privesc în gol, nu pot să tac…
Când am citit despre atentatul de astăzi din Las Vegas, am rămas mască. Aș vrea să spun ceva, nu pot spune ce anume, dar știu și simt că în fața terorii trebuie să avem curajul de a spune ceva.
Și totuși, ce s-ar putea spune? Ce ar fi de zis? 58 de morți și 515 răniți sunt la ora așternerii acestor rânduri și privesc în gol, nu pot să tac, dar aș vrea să tac, însă mă găsesc în fața unui conflict de interese intra-personale izvorât din neputința personală.
Ce poți face în astfel de cazuri? Ce poți spune? Ce rugăciuni sterpe și inutile să trimiți către cine? Sau, poate, căliți de valurile de sânge dulce, uman, de pe străzi, acum s-ar cuveni să fim neclintiți, ca niște pietre, sau indiferenți, precum niște soldați care au văzut prea multă moarte?
În fond, cum ar trebui să reacționăm la o asemenea grozăvie?
Reactia cea mai logica ar fi ca americanii sa-si scoata intr-un final capul adanc infipt in fund si sa limiteze accesul la arme:
https://www.vox.com/policy-and-politics/2017/10/2/16399418/us-gun-violence-statistics-maps-charts
Intotdeauna, accesul facil la arme a rezultat intr-o serie de tragedii care acuma a atins cota in care in fiecare zi are loc o crima, un masacru cu arme de foc. Cat timp americanii nu vor sa realizeze asta, ii asteapta din ce in ce mai multe tragedii si din ce in ce mai sangeroase.
Un comunist adevărat, d-ăla hardcore, ar fi cântat: ”Privesc din hotel prin luneta de fier”
:))) Foarte corect!