Desigur că mi-aș dori, ca orice om întreg la minte, ca nord-coreenii să nu mai fie oprimați. Desigur că-i compătimesc pentru sărăcia și înapoierea în care trăiesc.

Dar liderul lor este un om școlit în Elveția, care a văzut lumea și poate compara. Astfel, din această perspectivă, nu pot exista decât două ipoteze logice pentru abundența de știri negative vizavi de armata nord-coreeană:

1. Fie este nebun și plănuiește să-și distrugă țara pentru a o scăpa de infernul comunist, murind și el odată cu regimul, în timpul operațiunilor militare. Un om onorabil – și sucit – ar face asta.

2. Fie știrile sunt fabricate sau scoase din context, pentru a umple spațiul public cu o stare de repulsie agravantă față de regimul de la Phenian, pentru a crea o presiune publică pe marii eliberatori, astfel încât să apară necesitatea unei acțiuni militare și justificarea morală în fața populației pentru încă un război de eliberare în marele joc de șah dintre SUA și Rusia.

Amu, din ce mă prind eu, și n-aș vrea să pară că eu cred că noi suntem buricul pământului, (dar) mie mi se pare că acel stat va cădea când unul dintre statele est-Europene va cădea – iarăși – sub stăpânire rusească. Desigur, nu sunt sigur dacă este vorba despre noi, sau despre Cehia or Polonia, dar nici nu contează. Contează, în schimb, că treaba asta cu dezinformarea și manipularea s-a mai făcut, cu armele de distrugere în masă ale lui Sadam Hussein sau cu bombele atomice ale iranienilor. Care niciodată nu s-au găsit.

Ca atare, sfatul meu este să nu vă lăsați orbiți sau prostiți. Kim nu plănuiește să atace Coreea de Sud dintr-o canoe gonflabilă, iar recentele operațiuni militare par – mai de grabă – strigătul de ajutor al liderilor nord-correni:

– Bă, dacă atacați, o să murim cu voi de gât.

Ceea ce pare foarte plauzibil.

Desigur că regimul de acolo este oribil. Asta nu înseamnă că trebuie să mergem peste ei și să-i căsăpim, ca să-i eliberăm. Așa cum au făcut toate popoarele, când se vor sătura de rău, nord-coreenii se vor răscula, este un ciclu normal de maturizare în viața oricărui popor.

În fond, chiar și la o dezvirginare, văzută ca un pas spre maturizare, curge sânge. De ce n-ar fi așa și cu popoarele?