Transnistria, o obligație germană

Citeam deunăzi un articol bunicel despre condiția educației din Transnistria și un pasaj mi s-a părut extrem de relevant și de revelator:

Constatăm că Rusia mai degrabă este dispusă să achite anumite despăgubiri decât să respecte drepturile omului şi propriile angajamente internaţionale.

Ostaticii grafiei chirilice

Or, acum că Angela Merkel este la al treilea mandat de cancelar, în condițiile în care termenii politici de accedere la acest mandat includeau și rezolvarea conflictului din Transnistria, mă întreb cum va proceda – pe această cale – cancelaria germană și ce putem face noi pentru  facilita restaurarea adevărului istoric și național și drepturile omului.

Mai mult, în condițiile semnării de către Moldova a Acordului de la Vilnius, acord prin care se va putea pregăti – într-un deceniu – un acord de aderare la Uniunea Europeană, Moldova are nevoie să-și stabilească exact granițele. Or, asta coroborat cu faptul că pe teritoriul U.E. înaltele marionete bolșevice de la conducerea statului transnistrean-terorist sunt considerate teroriști cu obligația de a fi arestați pe loc, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană niciun moment nu va negocia nimic cu ei.

Parcă n-o văd pe Merkel sau pe Barosso dând mâna cu Evgheni Șevciuk.

Desigur, ne-ar ajuta foarte mult dacă Ucraina ar deveni și ea un spațiu european, ar ajuta la clătirea de bolșevism a regiunii acesteia, iar Ucraina ar putea avea o contribuție decisivă la instaurarea păcii între Marea Neagră și Oceanul Pacific pentru că, prinsă între două țări pro-Europene, pro-democratice și prospere, Transnistria s-ar dizolva în câteva luni.

În fine, aș vrea să reținem că Germania și-a luat angajamentul de a rezolva acestă chestiune ce ține, în primul și în primul rând, de nedemna moștenire europeană. Și, cum pactul Ribbentrop – Molotov a creat problema acesta, tot Germania și Rusia sunt cei mai în măsură să o rezolve.

Dar cum?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.