Un moment istoric semnificativ

Vineri a avut loc un moment istoric semnificativ în viața și istoria Uniunii Europene: s-a creat mecanismul de însănătoșire economică și dogmatică a țărilor din cadrul Uniunii, fără Regatul Unit, ceea ce mi se pare semnificativ.

Apoi, mi se pare semnificativ faptul că Germania și-a impus punctul de vedere în ceea ce privește stabilizarea economică, totodată făcându-i și Franței o parte din concesiile necesare păstrării stabilității macroeconomice ale Hexagonului.

Din păcate, și asta iarăși mi se pare relevant, Regatul Unit a trădat Uniunea, punând bețe în roate semnificative noii abordări și blocând schimbarea tratatelor europene și impunând găsirea unei alternative…

Amu, de ce o fi trădat Regatul?, mă întreb. Oare pune la care modificarea Commonwealth-ului și reinstaurarea unui soi de imperiu? Sau au decis că le este mai bine cu aliații lor americani, caz în care am putea presupune că suntem în tabere diferite? Oricum, cred că se întâmplă ceva semnificativ, dacă Regatul și-a asumat riscul de a fi următoarea țintă a atacurilor financiare. Or, asumarea unui risc enorm, presupune cel puțin perspectiva unui câștig pe măsură. Ceea ce ar putea însemna că Regatul se pregătește pentru o retragere din UE întrucât aceasta va cădea? Sau preferă să se detașeze de cei zece, cincisprezece ani de recesiune controlată din Zona Euro?

Partea bună este că, măcar de data asta, n-am trădat nici Germania și nici Franța. Partea proastă este că pentru a ratifica modificarea Constituției s-ar putea să fie nevoie de sprijinul politic inclusiv al PSD și PNL. Iar aceștia sunt susceptibili nu doar de trădare națională, ci și europeană. Ceea ce mă îngrijorează, însemnând că s-ar putea să trădăm peste trei luni, la votul din Parlament…

Oricum, partea cea mai bună este că UE nu s-a destrămat și că suntem împreună în asta, ceea ce înseamnă că dincolo de divergențele politice și interesele naționale unilaterale, s-a găsit o formulă de abordare care, iată, ne face cinste.

Nu, nu cred că ne va fi foarte bine de acum încolo, dar cred că nici nu vom trăi foametea din anii 1990. Pe de o altă parte, însă, vesticilor le va fi mai rău și parcă îmi pare rău de ei. Oricum, pentru respectarea noului acord, cred că aproape toate guvernele vor tăia în carne vie și dintr-o Europă socialistă, vom ajunge o Europă liberală.

Ceea ce mă face să sper la încă o sută de ani de dominație economică. Iar cei ce, evident, se opun, dorindu-și propria supremație, nu văd asta cu ochi buni. Pace să fie…

În fine, cum credeți că va evolua politica economică internațională, după ce țările Uniunii au făcut front comun? Credeți că se va ajunge la situația în care piețele internaționale de capital vor ajunge la un excedent de bani, deci o scădere a randamentelor, pe fondul împrumuturilor tot mai mici accesate de țările Uniunii? În fond, dacă pe capitaliști nu-i mai poți împrumuta, ce vei face cu atâta bănet?

4 Comentarii

  1. Joita lucian 11 decembrie 2011 la 20:48 - Raspunde

    Singurul lucru de care imi este teama este setea astora de ciolan…ma refer la politicienii nostrii! Macar acum sa voteze si ei pt tara!

  2. TNH 11 decembrie 2011 la 21:28 - Raspunde

    Regatul Unit nu a trădat. Pur și simplu se c*că pe el ca în al doilea război mondial. Regatul Unit crede că statul pe margine e o poziție de superioritate; m-aș fi așteptat ca 70 de ani să fi fost suficienți pentru a conștientiza că daca țara arde, babele n-ar trebui să se mai piaptene. În fine, dacă sunt prea evoluați și U.E. îi trage în jos, atunci să-și vadă de liga lor și să ne lase. Dacă motorului Europei (aka Germania) i se rupe de lentoarea, conservatorismul și nehotărârea UK, cred că totuși nu va fi sfârșitul lumii.

    Cât despre PSD și PNL, nu își vor asuma niciodată riscul de a pune bețe în roatele U.E. Nu pentru că ar fi inteligenți, ci pentru că nu vor avea niciodată ouă.

    • Robin Molnar 13 decembrie 2011 la 19:58 - Raspunde

      Interesantă perspectivă, ceea ce înseamnă că se confirmă teoria cu războiul financiar internațional.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.