Apoplexia educaţiei româneşti
Cunosc foarte mulţi oameni. Unii dintre ei au terminat de curând sau termină acum o facultate, de obicei inginerie. Să vă povestesc o chestie reală. Dureros de reală. Ireal de reală.
Unul dintre oamenii ăştia, proaspăt inginer (nu inginer diplomat, că era la ciclul scurt), mă roagă să-i scriu concluziile de la lucrarea sa de licenţă. Nu suntem daţi dracu? Adică nu ştia ce să spună la sfârşitul lucrării sale. Mai mult, îmi trimite lucrarea. Să înnebunesc. Nici măcar nu o corectase. De fapt, ce mai, o cumpărase nu ştiu de unde dar nici măcar n-o răsfoise. Nici n-o citise, dar, în schimb, trebuia să o fac eu. Vă daţi seama că asemena treburi mă oftică la maxim. şi-l întreb:
– Ascultă, tu ţi-ai citit lucrarea?
– Da.
– Şi-ţi place cum arată?
– Păi ce are?
– Zi sincer, ai citit-o sau nu?
– Numai un pic.
– No fii atent. Ai o gârlă de greşeli, propoziţii care încep cu literă mică sau care nu se termină, greşeli de gramatică şi alte astea. Nu o să te ajut până nu faci un gest de bunăvoinţă să citeşti şi să corectezi lucrarea.
– Am înţeles.
După câteva zile:
– Salut.
– Salut. Spune.
– Am şi eu o problemă.
– Care?
– Îmi faci şi mie prezentarea în Powerpoint?
– Păi nu ştii să o faci? E materia de anul 1.
– Păi nu am făcut.
– No, deschide Powerpoint.
– Am deschis. Se pare că simplu.
Deci nici măcar nu avusese curiozitatea să deschidă rahatul ăla de Powerpoint şi să vadă ce e pe acolo. Mie unul mi se pare jicnitor la adresa mea şi a timpului meu. Şi când mă gândesc că eu concurez cu astfel de oameni pentru posturi…
Mmmmmmda… Marfă. Da\’ stai liniştit, şi la Universitatea Politehnică Bucureşti sunt destui rataţi de ăştia. Dar lasă, sunt joburi disponibile şi la shaormării sau spălătorii auto.
:s Da, dude. Dar şi noi suntem, ca şi ei, tot ingineri. Şi mi-e teamă că în ritmul acesta în câţiva ani tot efortul nostru de tocilari nu va mai valora nimic. Şi nu e corect, că noi ne-am spetit cu şcoala. :s
Îmi place să mă semnez aşa:
[quote]Ms. Ing. Dipl. Robin Molnar. Sună kinky. 😉 [/quote]
Asta nu-i nimic. Un cunoscut de-al meu, tip \”deştept\”, se gândeşte că n-are rost să se complice să-şi scrie singur lucrarea de licenţă. Îl plăteşte pe profesorul coordonator să i-o scrie. Acesta i-o scrie şi îi dă şi lui o copie, dar cu 2 zile înainte de examen. Partea proastă e că lucrarea era de fapt o lucrare mai veche şi conţinea multe date ieşite din uz (legislaţie, proceduri, metode etc.) Rezultatul a fost nota 4 la examen.
Cea mai tare fază vine acum: eu n-am ştiut cine era profesorul coordonator, iar când mi-am ales tema pentru licenţă l-am ales exact pe el. Evident, era atât de ocupat să scrie lucrări pentru bani încât nu s-a uitat nici măcar o singură dată pe lucrarea mea.
😀 Uite, mie acesta mi se pare un act de justiţie. 😀
@Robin: Aşa e bre, ai şi tu dreptate, dar, anii ăştia de stres ne permit nouă să ajungem şi pe alte meleaguri unde chiar se face treabă şi munca e apreciată. Sigur, e greu, da\’ nu imposibil. Măcar acolo, într-un mediu academic, mai rar te ciocneşti de handicapaţi de ăştia pentru că acolo nu îşi permit să tolereze prostia şi lenea.
😆 Totuşi, dude, nu crezi că avem dreptul să profesăm ca lumea şi în ţara noastră? :s
Vorbind strict în ceea ce priveşte persoana mea, mă doare fix în c^r. Dinainte de a merge la şcoală visam să mă pot stabili în altă ţară (mai precis SUA)… Bine, între timp am aflat că nu e aşa de grozav pe acolo aşa că mă mulţumesc şi cu alte ţări (civilizate).
Pentru restul persoanelor, da, este o problemă care, din păcate, nu se va rezolva prea curând. Culmea, cred că va fi din ce în ce mai rău cu trecerea anilor…
😆 Eu încă visez la Australia. Soarele şi accentul sudic… 😉
Stii cum suntem noi, majoritatea romanilor – renuntam inainte de a ne apuca.
:s Este asta cu adevărat o scuză? :s
Cu această ocazie mi-am adus aminte de ce articolul meu preferat este ăsta:
[url=http://vladr.wordpress.com/2008/07/11/sunt-satul/]http://vladr.wordpress.com/2008/07/11/sunt-satul/[/url]
:0 Mi se pare just punctul de vedere al omului. Sper să nu cunoască drama celor plecaţi dincolo: în România străin, în străinătate român… :0
In scurt timp , tipul o sa se angajeze-n presa 💡
:s N-aş fi surprins. Doar e inginer. :s
Intr-un viitor oarecare omul o sa se angakeze-n presa .
Memoria cache fiind activată întârzie apariţia comentariilor… :s
nu pot sa ma hotarasc daca e de ras sau de plans…
:huh: Mie îmi vine să plâng. :s
trebea sa fii scurt..1 mil pana deseara ai prezentarea facuta:D
:woohoo: Dude, mie mi se pare o chestie de decenţă, nu de bani. :woohoo:
Eu nu am facultatea terminata, momentan am studiile oprite, insa totusi mi-am gasit un servici cat de cat decent. Lucrez ca programator PHP/Java. Nu am avut suficienti bani la momentul oportun sa dau spaga la profi sa iau toate examenele, insa sunt convins ca cel putin la fel de important ca si diploma sunt cunostiintele in domeniul in care doresti sa lucrezi.
I-ai trimis Groparului CV-ul tău?
http://groparu.ro/esti-programeci-cauti-job/
😆 O să o fac. 😉 Când mă trezesc. 😉
Eu îl întrebam pe FG, dar concurenţa e binevenită. :side:
😆 Nu pot să-i fac concurenţă lui FG. E ca şi cum o râmă (io) s-ar întrece cu un şoim (FG)… 😆 Ce poetic am spus-o… 😆
😆 Şi eu am repetat un an. Şi uite ce cetăţean model am ajuns. 😉
moama ce bani luam eu de pe ala… :woohoo: 👿
😆 Mda, corect. 😀