Cunosc foarte mulţi oameni. Unii dintre ei au terminat de curând sau termină acum o facultate, de obicei inginerie. Să vă povestesc o chestie reală. Dureros de reală. Ireal de reală.

Unul dintre oamenii ăştia, proaspăt inginer (nu inginer diplomat, că era la ciclul scurt), mă roagă să-i scriu concluziile de la lucrarea sa de licenţă. Nu suntem daţi dracu? Adică nu ştia ce să spună la sfârşitul lucrării sale. Mai mult, îmi trimite lucrarea. Să înnebunesc. Nici măcar nu o corectase. De fapt, ce mai, o cumpărase nu ştiu de unde dar nici măcar n-o răsfoise. Nici n-o citise, dar, în schimb, trebuia să o fac eu. Vă daţi seama că asemena treburi mă oftică la maxim. şi-l întreb:

– Ascultă, tu ţi-ai citit lucrarea?

– Da.

– Şi-ţi place cum arată?

– Păi ce are?

– Zi sincer, ai citit-o sau nu?

– Numai un pic.

– No fii atent. Ai o gârlă de greşeli, propoziţii care încep cu literă mică sau care nu se termină, greşeli de gramatică şi alte astea. Nu o să te ajut până nu faci un gest de bunăvoinţă să citeşti şi să corectezi lucrarea.

– Am înţeles.

După câteva zile:

– Salut.

– Salut. Spune.

– Am şi eu o problemă.

– Care?

– Îmi faci şi mie prezentarea în Powerpoint?

– Păi nu ştii să o faci? E materia de anul 1.

– Păi nu am făcut.

– No, deschide Powerpoint.

– Am deschis. Se pare că  simplu.

Deci nici măcar nu avusese curiozitatea să deschidă rahatul ăla de Powerpoint şi să vadă ce e pe acolo. Mie unul mi se pare jicnitor la adresa mea şi a timpului meu. Şi când mă gândesc că eu concurez cu astfel de oameni pentru posturi…