Aptitudinea subțire cu cerșeală se ține
Nu sunt un expert Web 2.0. Nu sunt un specialist în socializare, comunicare, branding, de-astea. Dar îmi pică greu la tricuspidă când văd cum specialiști în promovarea pe internet cerșesc voturi pentru diverse proiecte.
Întrucât nu țin musai să fiu cel mai popular blogger de prin partea asta a internetului (ăia sub o mie de unici pe zi, adică), țin musai să o spun pe aia dreaptă, așa cum e ea, strâmbă:
Aptitudinea/ performanța subțire cu cerșeală se ține!
Deci nu, nu mai cerșiți voturi, like-uri, de-astea pentru diverse proiecte. Nu contează că sunt ale voastre sau ale altora. Este ca și cum, la gimnaziu sau liceu, ați cerși note de la profesori, să vă treacă, să alea. Or, unii dintre noi și dintre voi chiar sunt finaliști de facultate, cu țidulă și patalama la mână.
Cerșeala asta e ca și cum, primind papucii, ameninți că te sinucizi. Sau ca și cum, neprimind jucăria, te-ai da cu fundul de pământ în mijlocul supermarketului. Sau ceva de genul. Oricum, e neplăcut și jenant.
După părerea mea de nespecialist, treaba corectă și etică este să-i prezinți publicului tău un proiect pe care îl susții și să speri că acesta va rezona cu tine și te va sprijini. Că asta, de obicei, nu se întâmplă, înseamnă că eu nu sunt un specialist în comunicare. Și nici ăia de cerșesc.
Oricum, cerșeala nu este performanță în comunicare, ci este labă în grup: eu îți dau like ție, tu îmi dai like mie, iar diseară ieșim la o bere să ne dăm mari populari bengoși susținători de proiecte.
Nu, aceea nu este performanță întrucât nu reprezintă valoarea comunicării, ci a milogelii. Ca atare, în veci – pururi nu o să votez pentru niciun proiect promovat prin milogeală:
X are nevoie de Likeuri pentru AAA. Sau X participă la BBB, haideți, vă rog, să-l susținem.
Draci, nu aș face asta nici măcar dacă soarta lumii ar depinde de ea, întrucât eu cred că o lume care-și cerșește dreptul de a exista, fără a lupta pentru a avea dreptul de a exista, nu merită să supraviețuiască. Așa e natural.
Greșesc?
P.S. Dar voi susține în continuare proiectele promovate sub forma normală, de genul: „Noi susținem campania cutare.”, dacă rezonez cu ele.
Bine punctat. Subscriu. Şi mă enervează la culme concursurile cu like. Au un mare dislike de la mine 😀
Așa, așa. 😀
Nici eu nu votez cu cei ce se promovează astfel. Când văd cerșeală de genul ăsta mă uit printre participanți și mereu, dar mereu, găsesc cel puțin unul mai merituos, din punctul meu de vedere, căruia îi acord votul.
P.S. Azi am intrat pe un site mult lăudat cred că de toți bloggerii ardeleni, și mai ales de cei clujeni. Butonul de search e la dracu-n praznic, iar fișierele nu sunt datate cu ziua publicării, sunt doar ordonate după apariție. Așa că clar n-am avut nicio șansă să găsesc un video postat într-o anume zi. Cum nu știam cum se numește, am căutat după numele participanților, dar bineînțeles că nu a fost găsit niciun rezultat. Și formularul de contact nu era tot la dracu-n praznic, nu, era puțin mai departe și a trebuit să piaptăn site-ul ca pe o mâță de rasă cu blana încâlcită numai să pot să atrag atenția celor care se ocupă de interfața cu utilizatorul că se c*că pe ei degeaba cu web 2,0, comunicare, comunitate, socializare, eventuri și alți termeni de-ăștia la modă.
P.P.S. Și după ce le-am scris, n-am mai dat Send, că m-am gândit că la câți nervi mi-au făcut nu merită să aibă feedback-ul meu. Merită doar feedback-ul celor care îi pupă în fund și cu ajutorul cărora or să ajungă ca Vacanța Mare pe un site făcut de Vanghelie.
La ce site te referi?
Mă, e vorba și de vizibilitate… Like-urile sunt poate cea mai ieftină formă de a te face auzit. Sunt multe persoane care au nevoie de așa ceva (ca de exemplu cei care necesită bani mulți pentru o operație dificilă) și nu își permit financiar mai mult. Desigur, niște click-uri pe Facebook nu le va aduce (prea mulți) bani, dar le va pava drumul către o campanie mai serioasă, dacă timpul le permite așa ceva…
Măcar să stea pe burtă că-i apa mică.
De unde-ai mai scos-o si pe asta? (stiu ce-i cu valva, intreb doar cum dracu’ ti-a venit ideea 😆 )
Așa mi-a venit, probabil fiind vorba despre o eroare în sistem.
Principalul motiv pentru care am dat cateva unsubscribe-uri pe facebook, cateva ingnore-uri pe messenger si unfollow 🙂
bine punctat, chiar mi-a placut articolul asta.
😀 Mă bucur că ți-a plăcut.
Mare sau multa dreptate ai in articol.
Sau ambele. =))