Ştiu că deja sunteţi sătuli de discuţiile despre revoluţia din 1989 pentru că şi eu, la rândul meu, sunt. Ţin, totuşi, să nu las acest eveniment marcant să treacă neobservat, ca o bagatelă, pe acest blog. Ţin să spun, totuşi, unele chestii.

Cred, în primul rând, că societatea, în ansamblul ei, s-a mai închegat un pic, s-a mai maturizat, de aceea îndrăznesc să spun, folosind o expresie anglofonă: we have come a long way. Nu ştiu să spun cu precizie, însă, dacă păşim spre calea cea bună. Personal, după cum reiese foarte clar şi din majoritatea articolelor de pe blog, nu cred. În principiu pentru că nu ne-am găsit, încă, echilibrul. Şi nici nu cred că-l vom găsi prea curând, tot în principiu, pentru că majoritatea indivizilor nu trăiesc conform unor principii clare ci doar ale unora de circumstanţă. Pentru că, în nasolul spirit balcanic, suntem şmecheri. Şi asta ne costă.

Ca să parafrazez o zicală celebră a unui român sadea, pot să sintetizez spiritul românesc cam aşa: suntem români şi şmecheria ne ocupă tot timpul. Cred că asta ne reprezintă. De fapt, de aici ni se trage şi un mare rău: deşi societatea civilă s-a mai maturizat, clasa politică a rămas aceeaşi! Principalii politicieni de azi sunt aceiaşi cu şmecheraşii politici apăruţi imediat după revoluţie (îndrăznesc să spun, chiar, că unii dintre ei au participat activ şi subversiv la acea lovitură de stat). Aceiaşi şmecheraşi se dau mieluşei, cu caltaboşul pătat în cămară.

Legat de fapte din trecutul destul de recent, nu pot să nu remac, totuşi, o anume ironie în cuvintele lui Ceauşescu, ce, în ultimul discurs public, folosea cuvinte precum: libertate sau revoluţie. În fine, i s-a întors!

Legat de prezent pot folosi o vorbă din bătrâni ce spune, ca să concluzionez: din rahat nu poţi să faci bici şi să şi pocnească. Aşa şi cu politicienii… Noi, cetăţenii, să fim sănătoşi!