Capul lui Ponta vrem!

Nu accept să fiu condus de un hoț. Faptul că partidul său a avut un scor la locale nu înseamnă că trebuie să accept să fiu condus de un hoț ci, calea de mijloc, normal și democratică ar fi ca cineva din USL să devină prim ministru, iar Ponta să-și dea demisia.

Plus de asta, în lumina recentelor acțiuni ale parlamentului, nu mi se pare oportun să-l demitem pe președinte, când urmează să avem un prim ministru demisionar. Constituția așa zice: că președintele organizează consultări în vederea desemnării primului ministru și…

Poate că până acum nu am avut cine știe ce activitate civică directă, dar de data asta voi lupta pentru normalitate, pentru înlăturarea de la conducere a aceluia care și-a dovedit necinstea. Așa că o să ies să împart fluturași pe stradă:

Întrebarea fundamentală este: - Ne lăsăm conduși de un hoț?

Întrebarea fundamentală este: - Ne lăsăm conduși de un hoț?

La ora scrierii acestui articol, târziu în noapte, că eu muncesc șapte zeci de ore pe săptămână, nu era niciun xerox deschis, să fac vreo câteva sute de copii, pe banii mei, să le decupez și să le împart când merg la muncă, dar o să le împart pe seară, după ce ies.

Cum aș putea sta, oare, cu mâinile în sân? N-aș favoriza infractorul?

P.S. Puteți distribui cu încredere.

P.P.S. Parcă ne-am uita la niște desene animate intitulate „Porcurorul tălâmb – Urzeala palatelor„.

4 Comentarii

  1. Laurentiu 20 iunie 2012 la 12:07 - Raspunde

    Pai de..nu noi am vrut schimbarea? Asta era cumva salvatorul si nu stiam? Din partea mea, ar trebuii executati toti politicienii 🙂

  2. joita lucian 21 iunie 2012 la 08:35 - Raspunde

    Nu stiu ce sa zic si cu Ponta asta..aveam o parere mai buna despre el…! Dar se pare ca la noi la romani..pana nu da-m si cu jula nu suntem integrati in ….lume!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.