Am văzut dezbaterea dintre Cabral şi DeMaio. [Vă rog să citiţi frumoasele lor articole ca să vă faceţi o idee şi o părere.]. Personal înclin mai mult înspre ce spune DeMaio, deşi şi Cabral are, pe undeva, dreptatea lui. Oricum, părerea mea este undeva la mijloc. Ţin să dezvolt un pic acest subiect.

Nu vreau ca urmaşii mei să trăiască într-o lume ştearsă, în care valorile să fie cele promovate de multele găsculţie şi papagali din media. Deşi frumuseţea (şi sexualitatea) este relevantă, ea nu determină bunul mers al societăţii. Iar dacă acesta merge prost evident că şi mie îmi merge prost.

N-aş vrea ca fiul meu să ajungă ca Paulică şi să nu mai perceapă ridicolul, însă aş vrea ca el să-şi poată împlini visele. Vedeţi, este o dilemă grea. Dacă va alege o aşa cale? Datoria mea de părinte ar fi să-l sprijin, chiar dacă se opune principiilor mele legate de integritate şi ridicol. Pentru că este al meu şi-l iubesc şi încerc să-l accept aşa cum este.

Admit, totuşi, că mă doare un pic promovarea asta a non-valorilor şi ceea ce se întâmplă la televizor. Nu corespunde valorilor mele şi mă simt cumva "în afara turmei". Cred, totuşi, că fiecare trebuie să îşi poarte povara aşa cum poate. Povara mea este să trăiesc într-un cerc restrâns de oameni, dar binecuvântarea este că aceşti oameni sunt deosebiţi. Dar să revin la valori.

Evident, nu există un etalon universal pentru ceea ce poartă denumirea generică de valoare, de aceea s-ar putea spune că nu sunt obiectiv. Nu este relevant, părerea mea despre cum arată o lume mai bună, nu ideală, nu poate fi decât subiectivă, pentru că-i aparţine subiectului numit Molnar Robin, adică mie.

Şi mai evident este faptul că orice cale am aborda pentru a ajunge de la utopia internă, organică la cea externă, funcţională, întotdeauna va exista cineva care se va opune acesteia, fie pentru că nu o înţelege, fie pentru că, organic, aceasta se opune utopiei interioare a respectivului individ.

Ştiu că niciodată nu te vor iubi toţi, la fel cum niciodată nu vor fi fericiţi toţi. Pentru că lucruri diferite fac oameni diferiti fericiti. Plus că, fundamental, sunt un tip tolerant şi nu mă interesează ce fac vedetele de carton la fel cum nu prea mă interesează nici ce fac marile valori. Pentru că eu am un alt ritm şi un alt tremur interior.

În lumea mea demnitatea este cea mai mare calitate umană, cum frumos a evidenţiat şi DeMaio (partea cu demisia). Dacă aceasta ar fi o valoare universală multe rahaturi nu s-ar mai întâmpla. De asemenea, o altă valoare universală ar fi toleranţa, abilitatea de a admite că oamenii nu trăiesc la fel, nu gândesc la fel şi că, în general, sunt diferiţi. Am mai spus-o, oamenii nu sunt egali, dar sunt tot oameni, după cum frumos a evidenţiat şi Cabral.

În utopia mea bunul simţ este o valoare universală nealterabilă şi nenegociabilă. Pentru că suntem fiinţe sociale şi trebuie să trăim integraţi în comunităţi, respectându-ne unii pe alţii şi acceptâdnu-ne diversitatea. Nu este corect să-ţi impui propriul sistem de valori decât în lumea ta interioară, pentru că te afectează întâi pe tine şi apoi pe cei apropiaţi ţie, într-o măsură variabilă. Or, aici nu pot fi de acord cu DeMaio ci cu Cabral.

Nu este corect să impui (Cabral), dar este corect să educi (DeMaio). Cred că aceasta este utopia spre care ar trebui să tindem. Sau măcar ar trebui să încercăm să tindem.