Criza gazelor

Criza gazelor explicată copiilor. Fragment. "Noi avem alternative la gazul rusesc. Ruşii nu au alternative la banul european." (citatul îmi aparţine).  Ştiu că s-a tot vorbit despre ea şi s-au dezbătut toate feţele problemei. Eu am obosit să văd tot felul de păreri de genul:

  • e gazul ruşilor, fac ce vor cu el;
  • ucrainienii fură;
  • războiul din Georgia n-are nicio legătură cu actuala criză;
  • Rusia are dreptul să ne taie gazul dacă NATO a ajuns până în coasta ei;
  • scutul anti-rachetă american este o formă de agresiune.

Mă obosesc şi mă oftică treburile astea. Din moment ce acele cantităţi de gaz au fost contractate acel gaz nu mai este al ruşilor ci al celor care îl plătesc.

Exerciţiul de imaginaţie 1

Io am o firmă care produce varză. Şi vine unul şi contractează varza, adică o cumpără, cu un contract ferm. No varza aia nu mai este a mea. E a lui ăla de a contractat-o, urmând să mi-o plătească conform contracului. Aşa şi cu gazul. Din moment ce este un contract pe el ruşii nu au dreptul să-l taie, că nu mai e al lor. E al ălora de l-au contractat. A fost al lor până l-au vândut. Procesul de vânzare – cumpărare nu presupune întotdeauna plata simultană vânzării. Că altfel am avea fise la contorul de curent sau la ăla de apă.

Exerciţiul de imaginaţie 2

Pe mină mă cheamă Ucrain Alexandru. Şi am un spaţiu comercial. No, spaţiul ăla comercial este închiriat lui Putin Vlăduţ. El vinde kebab cu adaos comercial de 300%. Io când îl cumpăr mi-l dă cu un adaos de doar 100%. Până într-o zi când Vlăduţ spune:

– Nu mai merge aşa. De-acum ai să-mi plăteşti kebabul cu 200%. Nu mă interesează că cei 300 de angajaţi de la firma ta de construcţie o să moară de foame la muncă.

La care eu, logic, îi spun:

– Corect. Dublăm şi chiria cu ocazia asta. Ca să le ofer angajaţilor o masă la restaurant. Zilnic.

Pentru că Vlăduţ e şmecher şi văzând că n-are cu cine opreşte toată producţia de kebab. Şi toată lumea care stă în zonă face foame. Dar tot el spune:

– Nu pot să produc pentru că el mi-a mărit chiria.

Iar eu spun:

– Nu pot să-l las să-mi folosească spaţiul comercial pentru profituri de 300% iar el să mă jecmănească de bani.

Discuţia continuă:

– Io am crescut preţurile la kebab că a crescut cererea.

– Io am crescut chiria că au crescut taxele şi preţurile la chirii în zonă.

– Nu-ţi să plătesc….

– Atunci am să opresc din marfă!

– Iar eu am să le spun tuturor că mă furi!

Înţelegeţi acest aspect? Preţul este rezultat printr-o negociere, nu impunere.

Exerciţiul de imaginaţie 3

Io-s Ucrain Alexandru, vecin cu Rusu Vlăduţ. Şi io vreau să joc fotbal în echipa blocului advers. Vlăduţ vrea să joc în echipa lui. Şi, pentru că am îndrăznit obrăznicia de a vrea să joc cu cei de la Atlanticii, Vlăduţ vine şi îmi dă una după ceafă şi-mi spune:

– Bine, fraiere, de-astea faci tu? Să vezi ce o să păţeşti!

Şi tot meciul m-a faultat la greu. Iar la Soviete, echipa lui, le-a dat ordin să faulteze toţi Atlanticii. Georgel Saakaşviili chiar a jucat pentru câteva minute cu Atlanticii, deşi iniţial fusese în Soviete. Doar că l-a călcat Vlăduţ pe cap şi a trebuit să-l ducem la spital.

Săracul Georgel Saakaşvili şi-a luat-o rău. Şi dacă nu săream noi toţi cu gura pe el dobitocul de Vlăduţ îl omora. Şi pentru ce? Că a vrut să joace în altă echipă? Şi-aşa era cam pricăjit săracul. Când i-a dat Vlăduţ un picior în gură i-am văzut dinţii ca la cutremur. Săracul. Pierduse doi dinţi iar gura îi era plină de sânge. Noroc cu Paris care l-o dus la spital în timp ce noi ţineam de sociopatul de Vlăduţ să nu rupă chiar toate hainele de pe Georgel.

De la Ucrain Alexandru, adică io, a confiscat şi banii şi echipamentul sportiv. Şi nu doar de la mine. Că el, Vlăduţ, e mare şi tare. Păi e corect? Unde e fair play-ul?

Exerciţiul de imaginaţie 4

Noi obişnuiam să jucăm fotbal în fiecare Duminică la prânz. Iniţial am fost doar o echipă: Sovietele Reci. Şi ne jucam mult şi bine între noi. Până când şeful echipei, Rusu Vlăduţ, nu a mai putut să joace că începuse să umble după femei. Noi eram puştani dar el era un pic mai mare.

Treptat între noi au apărut divergenţe. Noi jucam cu plăcere şi în echipa Atlanticilor. Şi-atunci ne-am împărţit în două echipe ca să jucăm: Noii Atlantici şi Sovietele Reci, cărora nu le plăcea să joace cu alţii în echipă. După câteva meciuri Sovietele s-au ofticat pe noi rău de tot şi au început să ne şicaneze. Le era ciudă că ba avem echipamente mai frumoase, ba avem minge originală, etc.

Până într-o zi când pe Vlăduţ l-a lăsat femeia. Atunci a revenit la joc, doar că echipa pe care el o lăsase nu mai exista decât parţial prin Sovietele Reci. Echipele deja se stabiliseră şi noi jucam contra echipei lui. Şi-atunci s-a enervat şi a început să ne şicaneze. Ba chiar ne lua la omor seara când ne prindea singuri prin jurul blocului. Că suntem trădători, că el ne-a învăţat să jucăm fotbal şi alte cele.

De fapt lui îi era ciudă că echipa lui nu câştiga aproape niciodată. Pentru că noi aveam adidaşi mai buni şi puteam driubla mai uşor. Nu o dată mi-a ascuns plasa cu adidaşii refuzând să mi-o dea înapoi fără să-i plătesc o sumă de bani. Începuse să se vadă cu o altă fată grasă ce nu prea pe gustul nostru. Era cam ţărancă ea din fire şi gătea bine. Noi îi spuneam Chin Alina. Şi el ieşea la cofetărie cu ea, pe banii noştri. Îşi luase şi motocicletă şi casetofon stereo. Iar noi n-aveam bani nici să luam toţi un cico şi să-l împărţim…

Mai aveam noroc cu Neamţu’ şi Americanu’ că mai dădeau câte o savarină. Alfând asta, Vlăduţ iar ne lua la omor. Am ajuns să fim plini de vânătăi şi julituri. Până când n-am mai vrut să jucăm cu el. Am crescut şi noi mărişori şi am început să umblăm cu fete. Io eram cu una’ Ang Lia şi părinţii fiind plecaţi la muncă am adus-o acasă. Nesimţitul de Vlăduţ murea de ciudă, că ne văzuse. Şi cum eram noi sub duş, săpuniţi bine, prostul ne taie apa. Şi-l auzim râzând pe scări…

Pe seară ne uitam şi noi la video la desenele animate Doamna şi Vagabondul. Şi când să înceapă faza aia drăguţă cu macaroana, pac, bulangiul ne taie curentul direct din panoul de pe scară… A făcut multe faze! Stătea în faţa blocului şi striga: "Iubiţi-vă ca fraţii şi fu*e-ţi-vă ca duşmanii!"  şi alte de-astea. Ea se ruşina şi pleca. După care Vlăduţ apărea la uşă:

– Nu plăteşti, nu te drăgăleşti…

Chiar aşa am ajuns? Să-i dau bani la nesimţit pentru orice? Io vreau să fac cum aleg eu, nu cum vrea nesimţitul. Şi, de sărbători, bulangiul mi-a tăiat gazul de la robinetul din faţa uşii. Ai mei au crezut că s-a luat gazul şi am făcut sărbătorile fără cozonaci… Păi e corect?

Deci cum rămâne cu principiul autodeterminării? De ce trebuie Rusia să fie de acord cu ce alege Ucraina? În fond sunt ţări diferite. Eu cred că Rusia s-a obişnuit să dea ordine şi nu-şi poate ieşi din mână. Nu este corect ca Moscova să decidă ce fac cetăţenii care sunt conduşi de la Bucureşti, Sofia sau Kiev. Că Rusia nu e ţara lor.

Exerciţiul de imaginaţie 5

Văzând noi că psihopatul de Vlăduţ nu ne mai slăbeşte cu omorul vorbom cu Americanu’ să ne dea un câine. Ne dă asta un dulău fioros de zici că era un crocodil cu operaţie estetică. Noi i-am dat numele de Scuţu’. Asta când îl vedea pe Vlăduţ dădea în turbare multiplă. Vlăduţ când vedea spunea:

– Deci de astea îmi faceţi voi mie? Mă atacaţi?

Iar noi ţineam de câine cu toate puterile să nu-l sfâşâie pe prost, care-l şi tachina cu pietre şi mieunat…

Da, tot noi eram ăia răii că vrem să ne apărăm de el,  cel mai sociopat şi mai nesimţit vecin din câţi pot exista pe lumea asta, fi-i-ar ţărâna uşoară, de morţi numai de bine, Doamne – ajută.

6 Comentarii

  1. di 11 ianuarie 2009 la 17:55 - Raspunde

    vezi ca blestemele astea nu sunt bune, de multe ori se rasfring asupra autorului! :dry: :s

    • Robin Molnar 11 ianuarie 2009 la 18:27 - Raspunde

      😀 La mine au rol terapeutic. Mai eliberez din energia negativă pe care mi-o induc. 😀 Fiindcăm sunt un om fundamental bun am certitudinea că nu se vor răsfrânge asupra mea. :woohoo:

  2. Mihai Todor 12 ianuarie 2009 la 17:42 - Raspunde

    Interesant articol, doar ca am adormit pe la faza cu fotbalu\’ 😛

    • Robin Molnar 12 ianuarie 2009 la 18:03 - Raspunde

      :woohoo: Sinceritatea ta este apreciată… :woohoo:

  3. tizul 29 mai 2010 la 09:09 - Raspunde

    …fiindca poate fi inteles si de-un dobitoc. Fara sa adoarma! =)

    • Robin Molnar 01 iunie 2010 la 01:38 - Raspunde

      =D Mulțumesc. M-am străduit să explic cât mai bine. =D

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.