Democrația în știință
Democrația în știință este ca drobul de miel fără sare și fără condimente, un terci de orez semi-inutil și un mare fiasco. Iar tema democrației în știință nu prea a fost dezbătută, întrucât ea nici n-ar trebui să existe.
Sigur, formulările științifice pot fi alese democratic, de exemplu notațiile, dar niciodată, absolut niciodată, rezultatele științifice n-ar trebui să fie alese în mod democratic, pentru că știința nu este musai despre ceea ce știm, ci despre ceea ce încă nu știm…
Iar când nu știi, n-ai de ce să votezi. De aceea m-am gândit să vă supun atenției următorul pasaj în care oamenii de știință au decis, în mod democratic, faptul că un confrate de-al lor nu are dreptate:
Omul era dărâmat. G. K. Noble a publicat un articol extrem de acid în prestigiosul periodic ştiinţific Nature, în care Kammerer era pur şi simplu desființat, fără a avea măcar dreptul la replică. Şase săptămâni mai târziu, Paul Kammerer s-a sinucis în pădurea Schneeberg. […] Viaţa unuia dintre cei mai marcanţi biologi de la începutul secolului XX s-a sfârșit răpusă de invidia, răutatea, orgoliul şi obtuzitatea colegilor săi de breaslă.
Eh, ce părere aveți? Cum arată știința atunci când este democratică și nu riguroasă? Cum arată, în această perspectivă, dreptul la opinie? Și ce spune asta despre disciplina de studiu intitulată „Socialism științific”?
Trist incident, da’ e vina lui că nu și-a susținut ideea în continuare și a ales să renunțe, într-un mod lipsit de demnitate…
Știi ce mi-a plăcut? Că în biletul de adio a zis că mai bine moare înconjurat de natură în loc să trăiască înconjurat oameni. La cât de deprimat o fi fost, nu mă miră că n-a mai vrut să-și susțină ideile.
Azi am fost cam preocupat de diverse alte probleme și nu am avut răbdare să citesc articolul respectiv în întregime, dar da, după cum zice și domnul Robin, este greu să trăiești în compania unor specimene inferioare. Tare mă bucur că nu m-am născut în acele vremuri 🙂
Cred că avea inteligența de a simți că era singur.