Despre loialitate și conflictul principiilor
Se întâmplă uneori, fiindcă așa ne amețește viața, să ajungi să fii blamat de oameni mânați de bun simț și principii creștine, sănătoase pentru individ și societate, fără însă a fi o pramatie sau, dacă vreți, uneori viața te împinge să devii o pramatie de conjunctură, preventiv, să nu cumva să te plictisești.
Bunăoară, deși probabil vede în mine cel mult un limbric, iar cuvintele mele nu-l vor încălzi cu nimic, țin să dau exemplul pozitiv al unui om ce se pune de-a curmezișul lumii din loialitate față de prietenul său, încercând să-l ajute în grelele momente prin care trece acesta, prin boala copilului său.
Nu, nu m-am tâmpit, cel puțin nu mai mult decât eram, dar înțeleg că reacția omului este dată de o loialitate nemărginită, un concept atât de rar astăzi, încât țin să-l evidențiez, ca să nu treacă nevăzut, fiindcă este păcat.
Astfel, înțelegând că între loialitatea față de un om și bună credință există o diferență. Și înțelegând că între loialitatea față de propriile principii și buna credință nu este nicio diferență, acceptând că loialitatea este un concept înălțător, îmi pare rău că manifestându-ne loialitatea față de „zei” diferiți am intrat în conflict. Poate în circumstanțe mai bune ne-am fi înțeles bine, cine știe?
Oricum, mă frustrează tare să intru în conflict cu alți oameni cu principii, întrucât fiecare individ are setul propriu (de valori și principii, adică), adevărul fiind undeva la mijloc, oponenții fiind pe margine, separați de divergențe, în loc să fie uniți în diversitate.
Problema cu principiile, printre care se numără și loialitatea, este că sunt logice, sunt baza oricărui individ, la fel cum religia este fundamentul lumii oamenilor credincioși și niciun om respectabil nu poate, nu vrea și nu trebuie să renunțe la ele pentru aplanarea conflictului, cum s-ar crede, ci ar trebui să-și însușească unele principii noi*.
Or, din toată lupta aceasta oarbă care încă se duce, ce principii noi ar trebui să se lipească de mine? Sau de dumnealui? Sau de Sebi? Sau de Cațavenci? SDau de Tester? Ce lipsește? Pentru că oamenii cu principii nu intră în conflict de amorul artei, ci din cauza incompatibilității dintre principiile lor.
___
* Aș fi vrut să știu asta în 2008.
Subiectul asta ma deranjeaza la culme. Nu am copii si nici averi deci parerea mea poate nu are perspectiva necesara. DAR DACA AS AVEA UN COPIL BOLNAV AS VINDE REPEDE SI HAINELE DE PE MINE SI ORICE LUCRUSOR AS MAI AVEA INAINTE SA CER AJUTOARUL ALTORA. DOAR DUPA CE NU AS MAI AVEA NIMIC AS APELA SI LA ACEASTA VARIANTA.
Pentru mine situatia e clara.. Vile, salupe etc.. Mai degraba as da 10 euro unor parinti cu copii bolnavi si care nu au aceste posibilitati materiale.
Robine, tu prea incerci sa impaci capra cu varza, nu vezi ca prosti cu aere sunt peste tot? Mai lasa-i incolo de ipocriti cu filosofiile lor de cacao, ei sunt doar niste easy marks pentru tepari.
Stai așa că n-are vilă, a completat greșit declarația de avere și nu și-a dat seama nici în anul următor când a trebuit s-o actualizeze. De ce? Pentru că merge și așa, doar nu era important s-o verifice după ce a completat-o. Îți dai seama că era greu să se mai uite o dată peste ce a scris?
Șalupă n-are, era o barcă pe care a vândut-o deja pe okazii.ro cu 5000 euro (măcar atât). Firma a trecut-o pe numele soției ca să poată deveni inspector la Comisia pentru supravegherea asigurărilor. Faptul că acum supraveghează diverse firme, printre care și cea cedată soției nu se bate cap în cap cu etica. Neaah, în niciun caz! Ah, da, firma era pe pierdere și dura mult să o închidă, de-aia a cedat-o. Îți dai seama că n-o putea ceda unui străin, nu? A ținut-o în familie, chiar dacă nu era etic. Pentru că merge și așa.
Bine, faza cu firma nu face obiectul discuției. =))
Probabil sunt prea idealist.
”Ce principii noi ar trebui să se lipească de mine? Sau de dumnealui? ”
Nu mi-e clar daca eu sunt ”prietenul” cu pricina (link-ul nu indica un anumit comentariu): eu nu-l cunosc pe tatal copilului.
Oricum, o invatatura binevenita pentru toata lumea ar fi sa ne gandim si sa verificam de zece ori, de cincizeci de ori, de o suta de ori cand acuzam pe cineva, mai ales in spatiul public. E o lume superficiala (care inevitabil ne contamineaza) si suntem tentati sa judecam foarte repede, sa punem la zid. Si de prea multe ori cad victime colaterale.
Un an bun!
Un an bun și pentru dumneata. Și da, este vorba de altcineva, din câte îmi amintesc.