Da: mie – celui stins aici – uitare,
Să cadă praful pe scriptura mea.
Ca nimănui, de astăzi, să nu-i dea
măsură și temei pentru-ngâmfare

Șt. Augustin Doinaș, Epitaf

Biserica din Valari, Ținutul Pădurenilor

E în obiceiul românilor ca, după ce îşi fac prieteni noi, să-i uite pe cei vechi, după ce se delectează cu mâncăruri intrate de curând în uz, să abandoneze vechile obiceiuri culinare, după ce ridică biserici trainice, să le lase de izbelişte pe cele de demult

Sursa (foto și citat)

În timp ce noi construim biserici cu duiumul, de exemplu Deva are două biserici ortodoxe cât niște catedrale normale din Vest, în timp ce vocea domnului răzbate tot mai greu printre clopotele digitale ale bisericilor din ce în ce mai apropiate, umile case ale domnului zac în paragină și uitare.

În timp ce preoți strâng bani publici pentru construirea de mănăstiri în locuri uitate de lume, biserici în care preotul vorbea în șoaptă cu Dumnezeul atotprezent, stând la aceeași masă, se sting și mor, în uitare, în nepăsare și ruină.

Pentru că lui Dumenzeu nu-i plac locurile aproape pustii, fără electricitate, fără internet, televiziune prin cablu, semnal GSM, apă curentă, canalizare și încălzire centrală.

Altfel nu-mi explic de ce slujitorii Domnului (oare?) se mută la oraș, în biserici călduroase din beton armat.

Chiar așa, oare de ce?