Eu aparțin unei culturi mai sobre, așa că orice sărbătoare care promovează deschiderea către oameni și distracția este, după părerea mea, binevenită și trebuie celebrată ca atare.

Astfel, deși până de curând mi se părea firesc ca numai femeile să aibă o zi a lor, din motive culturale, acum sunt ferm convins că și noi, bărbații, merităm o zi a noastră în care să mergem la o bere cu băieții fără să fim sunați să luăm ceapă, să ni se reamintească de faptul că e nu știu ce în fața blocului sau la întreținere sau naiba mai știe ce.

O zi pe an putem fi și noi adolescenți de haită și – măcar de mostră – merităm să mâncăm în sufragerie pe canapea, în fața televizorului. Căci nu vrem flori sau bere sau cine știe ce, vrem doar să mâncăm în fața televizorului fără să ni se recite poezia cu firimiturile, peria, frecatul, draci..

Și nici măcar nu cred că cerem prea mult. Sau cerem?

P.S. Nici să n-aud de faza cu: „Dar pe noi nu ne luați?”. Nu.