Echipa de acțiune patriotică

Trăim niște vremuri interesante și dramatice…

Criza datoriilor, în stadiu avansat. Guvernul italian va propune cetățenilor să împrumute statul prin cumpărarea de obligațiuni emise de guvern, în timp ce Belgia a lansat împrumuturi de stat adresate persoanelor particulare și companiilor.

Sursa

Amu, din ce văd eu, treaba este destul de groasă. Dacă Italia sau Belgia devin o Românie a anilor 1990 când, neputându-se împrumuta de pe piețele de capital, România se împrumuta de la populație, treaba e cam groasă, iar fără o reformă reală care să vină la pachet cu acele măsuri de strângere de capital, toate acestea sunt în van, încât numai un anumit număr de obligațiuni pot fi cumpărate de către populație, insuficient pentru a ține în spate un stat mamut și plin de politici sociale.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb ce am face noi, ca români, dacă ni s-ar cere să cumpărăm obligațiuni de stat. Ne-am credita țara sau ne-am erija în purtători ai steagului dreptății și am sta cu mâinile în sân, țipând că nu vom pune niciun ban la dispoziția țării, câtă vreme politicienii fură? Ce este mai important pentru noi, să ne fălim cu o dreptate de circumstanță sau să ne salvăm, la o adică, țara?

Oare, deci, ce atitudine am adopta? Un patriotism gureș, pedepsitor la adresa politicienilor hoți și falimentar financiar pentru noi ca popor, sau un patriotism umil și revoltat, falimentar moral, manifestat prin creditarea țării? Sau mai este vreo cale?

15 Comentarii

  1. relansat 25 noiembrie 2011 la 10:09 - Raspunde

    cel mai probabil vom adopta o atitudine nesabuita, asa cum am facut in ultimii ani. spuneai ca traim vremuri interesante. pentru mine personal, nu. mai degraba dramatice, cum de altfel ai si continuat.

    • Robin Molnar 28 noiembrie 2011 la 08:46 - Raspunde

      Evoluția apare atunci când lucrurile merg rău. 😉

  2. Dani 25 noiembrie 2011 la 11:21 - Raspunde

    Eu as imprumuta statul dupa ce toti politicienii ar fi aruncati in inchisoare. Averile lor confiscate desigur.

  3. Luisa 25 noiembrie 2011 la 18:44 - Raspunde

    Dintr-un patriotism … prostesc si naiv, probabil as cumpara. Eu. Altii – nu stiu. E mai usor sa distrugi decat sa construiesti. Mie personal mi se par vremuri stranii. As prefera sa ma intorc in timp, undeva prin comuna primitiva. Probabil era mai multa democratie pe atunci, mai putina demagogie, mai putine interese si mult mai putina manipulare. Ar trebui sa o ducem mai bine acum, nu? Ca deh- omul a evoluat, omenirea a evoluat. Ori inca mai sunt persoane pentru care nevoile primare sunt prioritati din simplul considerent ca nu reusesc sa si le satisfaca. Deci- chiar crezi ca-s vremuri interesante? Mie mi se par… primitive.

    • Robin Molnar 28 noiembrie 2011 la 08:53 - Raspunde

      În comuna primitivă era la putere matriarhatul. Deci ioc democrație. =))

      • Joita lucian 28 noiembrie 2011 la 10:08 - Raspunde

        Si acuma este dar nu vrem noi sa recunoastem!

        • Robin Molnar 28 noiembrie 2011 la 22:26 - Raspunde

          Dar eu recunosc că mie îmi place mâncarea caldă și patul moale. =))

  4. TNH 25 noiembrie 2011 la 21:35 - Raspunde

    Eu aș cumpăra obligațiuni. Nu multe, că doar nu mi-aș face credit la bancă pentru a avea cu ce să cumpăr obligațiunile, dar aș cumpăra. Efortul meu nu ar fi în zadar nici dacă obligațiunile alea s-ar transforma în hârtii fără valoare, pentru simplul motiv că îmi place viața fără regrete.

  5. Joita lucian 27 noiembrie 2011 la 11:17 - Raspunde

    Aseara…azi noapte….am ramas socat RObin….un tip de stul de bine imbracat….curat….se tot invartea in juru masinii mele…ceea ce m-a facut atent….el saracu cauta prin cosul de gunoi ceva sa manance…..s-a zbarlit pielea pe mine….ce vremuri traiesc unii oameni!….stiu ca nu sunt pe placul tau dar….oare nu era mia bine pe vremea comunistilor?!

Lasă un răspuns la Robin Molnar Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.