Ilie Șerbănescu, bolșevic

[Notele din paranteze îmi aparțin! În introducere, doresc să menționez faptul că Ilie Șerbănescu a semnat pentru:

1. „Senatul respinge necesitatea informării alegătorilor despre datoriile la stat a candidaților la alegerile parlamentare sau locale. Urmează votul din Camera Deputaților.”

2. Iertarea infractorului condamnat Dan Voiculescu, prin celebra sa intervenție de la Antena3: ”Domnul Gâdea, nu sunt angajat al Antenei 3, dar sunt parte din familia Antenei 3. Fiind parte din viața mea, eu am făcut un act de onoare prin a veni aici”.]

Dragii mei concetățeni, sînt și eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit oraș Bucuresti. Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am muncit pînă cînd am ieșit la pensie.

Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea socialismului și 20 pentru dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am sperat mult mai mult. Acum sînt la pensie. Să nu credeți cumva că m-am pricopsit. Îmi petrec anii chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată facturilor.

Știți și dumneavoatra, poate mai bine ca mine, că viața de bucureștean te obligă la folosirea unor servicii și facilitate publice indispensabile (dar nu te obligă nimeni să stai în București!) cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon și cîte altele (domnule, astea se plătesc și la țară!). Tot uitindu-mă prin facturi am observant un lucru pe care aș vrea să vi-l împărtășesc și dumneavoastră.

Și anume că eu, ca și dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească (greșit, compania Apa Nova este o companie românească aflată în portofoliul unei companii franceze, este o diferență! Dacia Logan este produsă de o companie românească aflată în portofoliul unei companii franzece. Exact la fel. Putem, deci, spune că Dacia Pitești ne vinde mașini franceze? Sau românești? ) dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranță, nu o aduce din Franța (am făcut, deja, analogia cu Dacia!). Deci eu, atunci cînd fac duș sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franța. (Greșit, doar o parte din banii de profit pleacă în Franța. Ca să plătească și salariile angajaților din Franța a companiei care deține Apa Nova.)

Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel (Enel a fost cumpărată cu bani grei. Adică, România a vândut pe sute de milioane de euro dreptul de a vinde energie. Banii ăia i-am luat. Acum jucăm de toți banii.). Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia (greșit, banii ăia se scurg către Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Olteina și alte sugative dfe bani.). Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian. (Ar putea, dacă ți-ai dori, dar ar fi cu mult mai scump, că trebuia transortat.)

Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franțuzească (greșit, distribuitorul de gaz este o companie națională care preia gazul de la alte companii naționale, gen: Romgaz, Distrigaz, OMV și Rompetrol) ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc (românesc e mult zis, hai să zicem că e și d eimport, din UE și Rusia, deși – în principal – este românesc), dar banii noștri pleacă la Paris să se integreze în UE (să zicem că 1% dintr-o factură pleacă la Paris, deși este o exagerare, adevăratul furt îl face Distrigaz, care ne vinde gaz prost la un preț de gaz bun, a se vedea țeapa cu indicele energetic cu care suntem taxați!).

Telefonul, indifferent că-l plătesc la Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura să zic ceva la telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani către zări străine (Vodafone a cumpărat, cu bani buni, Connex, o companie românească. practic, Vodafone a cumpărat dreptul de a folosi activele Connex – și nu nuami – ca să presteze niște servicii. Profitul este derizoriu, de doar câțiva dolari pe an de la fuiecare abonat, pentru că lupta este aprigă. Orange a investit în România mai bine de două miliarde de euro, exact ca să poată oferi servicii. Banii ăștia au venit de undeva și este firesc să se întoarcă tot acolo. Altfel, cine-ți construiește pe gratis?).

Cablul TV și internetul le plătesc la RCS & RDS. Ăștia, mărturisesc că nu știu de unde sînt dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuiește la Budapesta și nu știe nici el dacă mai e român sau european. (Ignoranța nu este o scuză, domnule Ilie Șerbănescu! RCS vine de la RadioCommunications Supply, o companie 100% românească a anilor 1990, care vindea echipamente de radiocomunicații și servicii de mentenanță, ei creând expertiza pentru telecomunicațiile actuale oferite de RDS, iar RDS – Romanian Data Systems – este o companie de servicii de cablu, la fel, din anii 1990, care avea abonații, dar nu avea expertiza. Când RDS și RCS s-au unit, s-a creat o entitate cu suficientă putere financiară și tehnologică pentru a crește într-un an cât alții în zece. 100% muncă românească, 100% realizare românească!)

Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat și cu mașina în Europa, că nu mai e în tot Bucureștiul un PECO românesc (Hai să zicem c-ați găsi un PECO românesc. Benzina aia tot din petrol arab sau rusesc ar fi făcută. De ce? Pentru că noi nu putem extrage atât petrol pe cât consumăm. Deci, dacă ne doare mai mult eticheta, decât conținutul…) . Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum plătesc dobânzi grele (nimeni nu-ți dă bani pe 30 de ani fără să se aleagă cu ceva consistent pentru asta și pentru riscurile pe care și le asumă. Nici Ilie Șerbănescu nu ar împrumuta pe cineva c-o sumă mare de bani, pe 30 de ani, dacă n-ar ști că, între timp, îi vine măcar de-o mașină. Deci să nu le cerem altora mai multă etică decât profesăm noi înșine.) și comisioane către bănci străine fiindcă în București, în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească (Nici CEC nu mai este o bancă românească, pentru că fost privatizată pe vremea când Ilie Șerbănescu încă mai era un om activ.). Deci ne integrăm cu succes și în sistemul financiar European, cu portofel cu tot. (Înainte de a ne integra în UE, dobânzile la împrumuturi rar coborau sub 20% pe an. Acum, esle sunt 10%, iar cele imobiliare sunt chiar mai mici. De ce? Pentru că am demonstrat că ne plătim datoriile. Ceea ce, înainte-vreme, nu era cazul.)

Dacă umplem coșul cu merinde la supermarket, pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii peste mări și țări fiindcă marfa e aproape 90% de import. (Asta, desigur, dacă tu vrei să-ți cumperi doar produse de import. Dacă nu vrei, poți găsi, foarte facil, 100% produse românești, din orice, pentru orice.)

Deci cam astea sunt urmările politicii de privatizare a celor care au condus țara în ultimii 24 de ani. (Domnule Șerbănescu, și Dvs. ați condus țara în ultimii 25 de ani!) Am fost predați la pachet, pe post de consumatori captivi (Este stupid, domnule! Ce consumatori? Că suntem cei mai săraci din Europa. Neavând bani, românii nu consumă! Încetați cu prostia asta! O țară de 20 de miliaone de oameni ar trebui să consume dublu. Acum, de sărbători, românii consumă mâncare de trei ori mai multă la sărbători, adică dublu decât ar trebui în mod normal. Asta înseamnă că, în restul timpului, românii consumă ceva mai mult de ju,ătate din cât ar fi normal. Și asta este doar la mânczare. Dar avem nevoie și de bunuri și de servicii. Iar românii consumă extraordina de puține servicii de călătorii, de educație, de confort, de îmbunătățiri pentru casă și grădină, etc. unde ar trebui să consumăm cam de patru – cinci ori mai mult, ca să ștergem conumismul din România în următorii douăzeci – treizeci de ani!), unor companii străine care ne calculează prețurile în euro, deși noi suntem plătiți în lei! (E just, prețurile serviciilor importate din UE sunt în Euro. Cum ar fi fost să le calculeze UE în lei? ) Pe facturi prețurile cresc fără să ne întrebe nimeni (prețul nu este o acțiune democratică, nu trebuie să te întrebe nimeni, nu-ți convine, nu mai cumperi.), deși noi avem un contract cu fiecare din aceste companii de utilități. (Așa, și? Ai vrea prestări de servicii fără contract, ca pe centură?)

Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară? (Hemoragie, moșule? Banii pe care i-am împrumutat de la bănci nu i-am băgat în pământ, ci-n muncă, astfel că de la un PIB de 40 de miliarde de dolari din 1990 a ajuns astăzi la 200! Banii prin care să se crească economia de unde crezi că au venit? Din capital propriu?) Dar să știți că situația asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește în toate marile orașe din țara. Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce nimic (o, dar se produce, domnule Șerbănescu, numai că dumneata nu înțelegi ce! De exemplu, IT-ul a avut în acest an, pentru prima dată, o pondere mai mare în PIB decât construcțiile! Și se construiește în România, doar că dumneata nu vezi, că stai numai unde totul e destul de nou.), iar banii românilor se scurg în afară țării. (Când eu îmi fac un împrumut la o bancă, aceasta cere bani din străinătate, ca să mi-i dea mie în România. Este firesc ca rambursarea creditului să conducă banii la sursa lor, străinătatea.) Pagubele sînt uriașe! […] (Pagubele făcute de politicieni, da, sunt uriașe!)

Nu mai vorbesc de recordul de a crește datoria publica la 20 miliarde de euro. I-au spus datorie publica, deși nu ne-au întrebat pe noi, poporul, atunci cînd au contractat-o (ba, ne-au întrebat, cu cine votăm la referendum, și a ieșit ce a ieșit!), dar ca să fie siguri că e datoria noastră, a poporului și că noi o vom plăti… noi și nepoții noștri! (Dacă am ales un rahat de clasă politică, printre care te numeri și Dumneata, oare cu ce mare chestie credeți că o să ne alegem?)

Cît mai poate dura o asemenea situație? (Foarte mult, firește) Ce fel de țara vom lasă noi moștenire copiilor și nepoților noștri?! (Ținând cont că oameni ca dumneata, domnule Ilie Șerbănescu, ne-au lăsat o Românie penibilă, din care lume fuge mâncând pământul, eu cred că ne descurcăm destul de bine s-o îndreptăm.) Mulți dintre ei caută de pe acum să-și facă o situație prin alte țări (Păi da, pentru că Parlamentul România și-a votat imunitate și pensii, nu DNA și anti-corupție!). Cifre neoficiale spun că vreo 4 milioane de tineri (tineri? Habar n-aveți, sunt și bătrânio care lucrează dincolo, pentru că aici n-ar avea ce!) români muncesc în străinătate și din generațiile care se ridică mai toți vor să plece, fiindcă este o adevărată performanță să-ți găsești un loc de muncă în țara ta. (Auzi, dar ce inițiativă parlamentară a avut Dumneata pentru a preveni asta? Niciuna? Hai, adio și la gară!)

Nimeni nu cere de pomană (ei, nimeni, geostatistica vă contrazice! În afară de Ardeal, există în țara asta un curent semnificativ de milogi, perceptibil la nivelul socuietății pe care și Dvs. ați cârmuit-o!). Toată lumea dorește un loc de muncă! (Dar nu toată lumea-l merită! Unii vor doar să plimbe țeava prin uzină, pe bani mulți!) Fără producție autohtonă de bunuri (ei, vedeți că nu știți, din UE, România și Polonia au cel mai mare indice industrial din PIB, în România fiind de 18%. Nu este grozav, dar nu este nici rău.), doar cu consum și servicii și alea livrate de străini (nu cred că există vreun serviciu oferit în România care să nu presupună munca unor români! Dacă știți, ziceți-mi și mie unul!) vom pieri ca țara și ca neam în câțiva ani de zile. (Bă Ilie, România post-decembristă trebuie să moară și să renască într-o țară normală la cap! Deci da, este bine ce se întâmplă. Este bine că relicvele comuniste se duc, încet, pe plaiuri cu sol nisipos și lut galben cu vedere la cer!)

Acest lucru trebuie să înceteze și România să-și recapete controlul asupra serviciilor publice și asupra întregii economii! (România are controlul economiei atâta cât un guvern este de competent. Și într-o familie, dacă majoritatea sunt tâmpiți, toți or s-o ducă rău! Și nu, România n-are nevoie să-și recapete controlul asupra serviciilor publice, că uite ce servicii publice bune prestează CFR-ul și alți prestatori de stat, de-ți vine să te arunci în fața trenului. România n-are nevoie de tarife diferențiate la convorbirile naționale, ca pe vremuri, de zero minute de telefonie la preț de aur și de o televiziune națională controlată politic, să ajungem să-l vedem pe Ponta toată ziua la TV, ca pe Ceaușescu!)

Serviciile publice sunt afaceri cu clienți captivi. (Nu, pentru că pe piață este o concurență acerbă din care clientul câștigă!) Ele trebuie să fie în mâna românilor (sunt în mâna românilor care le folosesc), a statului român (asta nu, pentru că statul face numiri politice, nu pe competență, adică se distruge!), altfel ne vom trezi cu prețuri din ce în ce mai mari! (La ce? La zero cenți pe minut de convorbire națională, în limita a mii de minute? La ce? La transport ieftin spre și dinspre UE?)

Dumnezeu să ne lumineze mintea! (Nu dumnezeu, bă!, ci școala!) În caz contrar vom trage apa la București și vom face plata la Paris, ca și pînă acum! (Oau, câtă consecvență în ignoranță!)

Fă un bine țării tale! Citește și dă mai departe! (Aia fac!)
Cu drag, Ilie Serbanescu
(Cu și mai mare drag, unul nu la fel de prost ca bolșevicul de Ilie Șerbănescu)

(Astfel, domnule Ilie Șerbănescu, când v-ați plâns de datoria externă, v-ați gândit și la câte datorii aveți Dumneavoastră, familia Dumneavoastră, prietenii și colaboratorii Dumneavoastră? Și doi, când v-ați plâns că fug banii din țară, v-ați referit și la cele două miliarde de dolari pe care le-au furat securiștii lui Dan Voiculescu, pe care l-ați jelit la intrarea în pușcărie?)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.