Ipocrizia religioasă, asa mă deranjează

Ziar de Cluj scrie că preotul Crisitan Pomohanci este un pedofil homosexual. Nu sunt de acord că ar fi pedofil. Cel puțin, până la proba contrarie, dacă un minor are peste 16 ani, este considerat adult din punct de vedere sexual. Dar sunt de acord că este homosexual.

După cum sigur știți, nu am nicio problemă cu homosexualii, dar am probleme deosebite cu preoții, mai ales când sunt și homosexuali. Practic, am o problemă cu ipocrizia religioasă, ipocrizie pe care popii o sădesc în rândul populației religioase, majoritare.

Bun.

Zeci de credincioşi au venit luni, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, pentru a-l sprijini pe preotul Cristian Pomohaci. Acesta a fost convocat de superiorii din biserică, după ce o înregistrare audio în care acesta ar fi făcut avansuri sexuale unui tânăr de 17 ani a fost făcută publică.

Alba24

Perfect, deci oamenii ăia susțin un om și fac abstracție de faptul că este homosexual, așa cum – dealtfel – și trebuie. Foarte bine, dacă am arăta tot atâta susținere și către restul de un milion de homosexuali, bisexuali și transsexuali, ar fi grozav și – sper eu – am lăsa oamenii să se iubească.

Dar ipocrizia religioasă este politica oficială a bisericii. Este al nu știu câtelea scandal de această natură, iar ea încă se îndârjește să păcătuiască împotriva firii, promovând abstinența, ipocrizia religioasă născând niște drame umane care nu pot fi povestite în public fără să vomităm un pic de scârbă față de om și religie.

Și adevărat vă spun vouă, că dacă dumnezeu vroia să nu facem sex, nu o făcea pe Eva frumoasă.

2 Comentarii

  1. Malin 27 iunie 2017 la 17:55 - Raspunde

    Apai doar presupunem fiindca n-avem certitudinea ca Eva a fost intr-adevar frumoasa. Poate suferea si ea cu „glanda” si depasea lejer 80 de kg. pe fiecare „ax”.

    • Robin Molnar 28 iunie 2017 la 10:32 - Raspunde

      De la ce să aibă cu glanda? Șunca nu se inventase, nici înghețata, nici popcornul, iar salata era în floare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.