Am privit, în reluare, validarea președintelui Klaus Iohannis la CCR, i-am ascultat discursul și m-a nemulțumit o chestie: Klaus Iohannis nu i-a mulțumit cum se cuvine lui Traian Băsescu pentru că acesta a lăsat țara într-o stare mai bună decât a găsit-o.

Desigur, se pot spune foarte multe chestii despre Băsescu, multe dintre ele adevărate, dar nu se poate spune că a găsit o țară bună, în care românii stăteau cu plăcere, și a dus-o de răpă. Din contră, Băsescu a luat o țară vraiște și, cât de cât, a mai întremat-o, în măsura în care constituția PSDistă i-a permis-o.

Da, sunt de acord că Băsescu a forțat constituția. Și nu doar o dată. Și nu fără scop. Sau, cel puțin, nu fără o justificare rezonabil de bună.

Astfel, dacă ne uităm la Constituție, în ansamblul ei, aceasta este făcută de fosta putere a anilor 2003 – 2004 întru perpetua ei putere. Adică, PSD-ul nu s-a mulțumit doar cu evitarea Codului Penal (se vede-n pușcării de ce) sau a altor legi, să nu fim puerili, Antonie Iorgovan era CAPist de formație, nu sfânt al comisiei de la Veneția.

De aceea, mie mi se pare că se impune să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să spunem că în contextul unei constituții proaste, Traian Băsescu a fost, totuși un președinte bun. Cu scăpări, cu defecte, dar putem să ni-l imaginăm pe Obama în afara partidului său? Sau pe Hollande? Sau alți lideri?

Practic, constituția a fost scrisă pentru disoluția, nu distribuția egală a puterii, iar treaba asta se vede direct din articolul întâi, punctul trei:

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Hai să vedem de ce:

1. Faptul că-n constituție scrie că România este un stat de drept nu înseamnă că așa și este. Avem imunitate parlamentară, avem pensii speciale, avem plăți speciale, avem tot felul de specialități, de excepții de la lege, de la ordine și de la morală. Deci „România este stat de drept” nu înseamnă nimic și nu valorează nici cât hârtia pe care este tipărită.
2. Apoi, ni se mai spune că România este un stat „ democratic şi social„. Nu poate fi democratic și liberal. Sau democratic și altceva. Și este total exclus să nu fie social. Deci, dacă din constituție ni se impune să fim un stat social (să nu uit să zic de Mândruță), care mai este valoarea noțiunii de democratic, din acest idiom? Exact, zero.
3. Mai departe, care este valoarea demnității umane, când oamenii mor în spitale din boli tratabile? Sau când, cu atât dispreț, sunt tratați micii întreprinzători pe care statul îi tratează ca pe niște mafioți?
4. Vreți să vorbim despre drepturile cetățenilor? Știați că noi, cetățenii, nu avem dreptul de a ne demite primarii, consilierii locali sau parlamentarii? Știați că cetățenii nu au dreptul de a fi aleși decât dacă îndeplinesc niște condiții absurde, de o sută de ori mai severe decât partidele politice? Noi nu avem decât dreptul de a alege, atât. Și, chiar și așa, dreptul acesta – s-a văzut la alegeri! – ne este îngrădit. Deci care este valoarea declarației acesteia din Constituție? Zero.
5. Ce să mai vorbim de „libera dezvoltare a personalităţii umane„, în condițiile în care, doar de o săptămână religia nu mai este obligatorie în școli și în condițiile în care elevii nu primesc manualele școlare (cică la anul!) sau, dacă le primesc, sunt proaste și complet desprinse de realitate?
6. Sau, na, să rămânem în cadrul recent al concretului, în care s-au aliat Victor Ponta cu Gabriel Oprea, cu Dan Voiculescu, cu Dan Diaconescu, cu Corneliu Vadim Tudor, cu Kelemen Hunor și nici nu mai știu cu cine, totul în virtutea sintagmei: „dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme„. Asta, desigur, dacă dreptatea nu se împotmolește prin vreo cameră de-a parlamentului.
7. Sau asta, delicioasă: „în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român„. Ce tradiții democratice, voi sunteți nebuni? România a fost cvasi-democratică vreme de doar două decenii, n-am avut o tradiție în domeniul democrației, n-am avut suficient timp. Nici acum nu avem, să nu ne dăm cocoși!
8. Mai grav, dacă tot ne-am apucat de analiză, să vorbim despre „idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989” pe care Ion Iliescu le-a înnăbușit și care, conform dreptății garantate de constituție, nu a fost condamnat nici acum, trebuie să ne întrebăm: ale cui idealuri, ale poporului, sau ale eșalonului doi al PCR, care a preluat puterea și a format FSN-ul, PSD-ul de astăzi?
9. Și asta, ultima, mi se pare cea mai insultătoare: cică toate asta ni-s garantate. Asta, dacă nu cumva dăm în gât dosare de corupție, în care caz înfundăm pușcăria. Sau dacă nu cumva nu cedăm trecerea, la întâlnirea cu o coloană oficială, în care caz înfundăm situația de falit belit. Să mai continui?

Hai să mai vedem (Articolul 2):

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

No, cum rămâne cu referendumul din 2009 pe tema parlamentului unicameral? Referendumul este valid. De ce organele sale reprezentative nu acționează în virtutea suveranității naționale care aparține poporului român?

Pentru că, să vedeți perversiune, tot în articolul doi, punctul doi:

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Adică, eu, Robin Molnar, nu pot să fiu suveran, în cadrul poporului suveran. Altfel spus, poporul este suveran, dar eu sunt sclav. Păi e bine așa?

Rămânem la capitolul întâi și trecem la articolul șapte care zice așa:

Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.

Spuneți voi o măsură concretă luată de statul român pentru românii din afara țării, de exemplu pentru cei deportați în Siberia, Caucaz, Asia Centrală sau chiar din Europa. Una ziceți-mi! Altfel, prevederea aceasta este doar o vorbă-n vânt care nu produce efecte și-i oferă nimănui nimic.

Uite, articolul opt, punctul doi:

(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Ce înseamnă asta? Că cetățenii de rând nu pot defini sau exprima voința politică a altor cetățeni de rând. Scrie cu negru pe alb că doar partidele pot? Scrie. Scrie undeva de dizolvarea partidelor politice? Ah, nu, desigur că nu, aici doar se face, nu se și desface, de proști ce suntem noi că înghițim, de aia!

Articolul nouă (hai, că deja m-am enervat scriind):

Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

Zice undeva că li se interzice sindicatelor să fie implicate politic? Nu. Deci sindicatele pot să-și vândă interesele? Logic. Dar, scrie undeva că partidele politice n-au voie să infiltreze sindicatele? Nu. Deci sindicatele pot avea și un alt rol, în afară de „apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor”? Păi dacă nu se zice explicit că nu…

Și doar se știe cât de bune și de verticale sunt sindicatele din România, de aia majoritatea salariaților din sindicate sunt plătiți cu salarii de mizerie care nu corespund muncii, ci închirierii de sclavi! De bine ce le apără oamenilor interesele.

Astea, sunt doar din titlul întâi al constituției, dacă ne uităm bine, găsim în ea la găuri de zici că-i șvaițer.

De aceea și spun, și o repet, în condițiile în care avem o constituție proastă, necorespunzătoare nevoilor cetățenilor, Traian Băsescu a fost un președinte bun și, în condițiile trădării din 2012, când Comisia de la Veneția s-a pronunțat și a spus că am avut un puci parlamentar (deci o preluare nedemocratică a puterii), Traian Băsescu a lăsat țara într-o stare mai bună decât a găsit-o, ceea ce nu se poate spune despre alți lideri politici de pe la noi.

Apropo de starea țării și de ceea ce Lucian Mândruță a spus despre statul social, despre care am vorbit, deja, mai sus: mie mi-se pare că multă lume supra-analizează ce-a zis omul, până iese ceea ce corespunde intereselor celui care face analiza. Nu spune nimeni că oamenii cu dizabilități nu au dreptul la pensie de invaliditate, sau ce problemă au. Ceea ce se ar trebui să se spună este că în loc să le dăm acestor oameni niște sume decente (350 de lei este o mizerie sub limitele demnității umane), noi, statul, le dăm bani leneșilor, pentru că leneșii votează în interesul lenii lor.

Bunica avea pensie de invaliditate, am rude care încă au, nu-i condamn pe acești oameni, nu aceștia sunt problema. Problema o constituie, așa cum spunea și Lucian Mândruță, milioanele de oameni care votează ca să le pice și lor ceva, pentru că ei nu pot să-și facă, întrucât ei nu pot mai mult decât tradiționalul „statul să ne dea, statul să ne facă”.

Or, problema este că ăștia vor să trăiască bine din munca mea (acum nu mai muncesc 100 de ore pe săptămână, am redus, muncesc doar 90), pe banii mei, iar eu – deși plătesc multe milioane la sănătate, lunar –  nu am medic de familie în Cluj, pentru că legislația este prea complicată ca să-mi fac undeva unde n-am domiciliu, ci doar reședință!

Vreți să știți cât de bună este legislația din România și câte drepturi aveți? Plecați de acasă, deveniți cetățeni rezidenți pe undeva, prin România, să vedeți ce de drepturi – cu duiumul! – aveți: nu ai drept la loc de parcare, la medic de familie, la a interpela Casa de Sănătate și alte instituții județene unde ai rezidența și unde plătești taxe, n-ai nici măcar drept de vot, dacă nu ești rezident în oraș de minim trei luni, cu acte.

Deci ce ai? Un rahat pe băț.

Și să nu mai vorbim de cetățenii din străinătate, care nu vor primi nici acum dreptul de vot electronic sau, măcar, prin corespondență, cum nu vor primi nici alte drepturi care derivă din calitatea de a fi român.

Să fin rezonabil de lucizi, constituția este proastă și plină de bălării care sună bine, dar care n-au substanța legală necesară consolidării drepturilor și libertăților cetățenești și nici nu obligă partidele politice la a respecta întru totul drepturile și libertățile cetățenești, pentru că drepturile și libertățile cetățenești sunt partea vulnerabilă a constituției, în timp ce părțile care veghează la partidele politice sunt beton armat, nu cumva să-i deranjăm noi, derbedeii, cu cererile lor.

Da, Traian Băsescu a încălcat constituția, în special în zonele unde aceasta era slabă sau prost făcută, mai mult sau mai puțin intenționat. Dar și parlamentul, dar și guvernul, dar și partidele politice au încălcat constituția. De ce? Pentru că este prost făcută.

Cu ce am rămas, totuși? Cu o Românie un pic mai bună decât era pe vremea lui Ion Iliescu și se impune să o spunem: dacă Traian Băsescu nu încălca constituția pentru a întări interesele cetățenilor (nu a făcut asta de fiecare dată, de câteva ori a încălcat-o în interes propriu!), Klaus Iohannis n-ar fi fost niciodată ales, pentru că societatea civilă n-ar fi devenit niciodată atât de puternică încât să se opună alianței electorale de tip partid-stat, propuse de PSD  – PC – UNPR – PRM – PPDD – UDMR.

De aceea, și vreau să concluzionez de final, avem un pic mai multă democrație decât ne-ar fi permis-o constituția, pentru că faptele președintelui au depășit cadrul unor cuvinte deșarte. Nu mereu, nu întotdeauna legitim, dar noi ne-am ales cu ceva ce niciun alt președinte nu ne-a oferit, pentru că președintele Traian Băsescu a încălcat constituția mai puțin decât oricare alt reprezentant al guvernului, cu excepția lui Emil Boc.

Aceasta, deci, este baza afirmației mele, cum că președintele Klaus Iohannis nu i-a mulțumit lui Traian Băsescu pentru faptul că lasă în urmă o societate civilă suficient de puternică încât să dea dovadă de curajul necesar pentru a-l alege pe el.

Iar aceasta mi se pare ușor incorect, în condițiile în care – pentru ca noi să ajungem aici – mulți oameni buni și capabili s-au sacrificat permanent pe altarul politicii. Adică, mai pe șleau, venirea lui Klaus Iohannis la președinție nu este doar meritul său, nu doar meritul ACL-ului și nu dar meritul incompetentului de Victor Ponta. Oamenii, domnule, oamenii l-au adus pe Iohannis, într-un exercițiu democratic și de o forță civică extraordinară care, și aici închei, sei se datorează, în parte, și lui Traian Băsescu.

În fine, închei spunând că atâta vreme câtă cetățenii nu vor avea mai multe drepturi decât partidele, orice președinte va lucra în interesul cetățenilor va trebui să încalce constituția.