ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.

Unii oameni își imaginează că blogurile în limba română le conferă dreptul garantat de constituție de a spune ce vor, pe blogurile altora. Pentru că ei asimilează blogul cu țara. Ceea ce este greșit, întrucât un blog este un proprietate privată, deși accesibilă publicului.

Blogul este ca și o casă, să spunem. La mine în casă eu decid ce se poate spune, cum, și pe ce ton. Simplu. De ce? Păi pentru că eu decid, prin dreptul absolut pe care-l am asupra blogului meu, ce este acceptabil și ce nu. Dacă eu vreau să șterg blogul, nu este nimic care să mă împiedice să o fac.

La fel, pe blogul meu eu decid ce drepturi ofer. Și cui. Și conform cu ce criterii. De exemplu ofer dreptul altora de a-și face reclamă, prin comentarii, câtă vreme se păstrează subiectul. Sau ofer dreptul la exprimare civilizată (cred că am un blog civilizat) acelora pe care îi consider bineveniți (adică toată lumea, cu câteva excepții).

De fapt, prin drepturile pe care le ofer și prin obligațiile asumate de utilizatori, îmi place să cred că reușesc să păstrez civilizată părticica de internet aflată în administrarea mea. Că despre asta este vorba: nu poți spune chiar orice vrei, cum vrei, cui vrei. Că am ajunge la haos.

Plus că, de exemplu, acest blog nu este România, nefiind susținut nici din bani publici, nici prin patrimoniul public. În fine, cei care au blog, sau care sunt parte integrantă dintr-un blog, înțeleg exact cum stă treaba.