Lui Andrei Năstase

Domnule Andrei Năstase,

Fiul lui Adrianu’. Cu neîduplecată mâhnire am citit pe internet patetica Dvs. încercare de umanizare a unei bestii politice cu funcția de tată pentru Dvs. Am înțeles imediat unde bateți și, în contrapartidă, dați-mi voie să vă bat și eu obrazul cu o scrisoare.

Dragii mei,

Vă rog să mă iertați pentru gestul pe care l-am făcut. N-am mai putut să trăiesc în mizeria sărăciei lucii în care ne-am găsit de atâta amar de vreme.

Un loc de muncă de aș fi avut, măcar să avem bani de pâine, ar fi fost suficient. Dar așa, n-am mai putut să văd cum, de sărăcie, vă stingeți toți pe lângă mine și cum neputința și disperarea de fiecare dimineață ne tăiau răsuflarea precum un ger aspru care te amorțește înainte de a te ucide…

Îmi pare rău că n-am putut să vă ofer o copilărie normală, cu măcar câteva jucării, cu niște haine mai curate și cu o viață ceva mai bună. Dacă am fi trăit într-o țară normală în care politicienii să nu acapareze totul, poate am fi putut.

Poate într-o Românie decentă am fi putut fi o familie normală, cu bune și cu rele, așa suntem doar o aglomerare de sloiuri de nefericire plutind de pe o zi pe alta pe un ocean al neputinței. Și asta doare.

Mă uit la soția mea și o văd dorindu-și un parfum, poate un ruj, poate o cămașă mai altfel. Ea nici nu știe, dar eu o aud plângând în fiecare dimineață când se trezește să meargă la muncă pe salariul ăla de mizerie la marele baron local. Oare ce fel de nefericire trebuie să fie aceea în care orice nouă zi începe ca un nou gest disperat?

Oare ce trebuie să fie în sufletul unui om ca să transforme bucuria unei noi zile în disperarea unui nou episod de corvoadă continuă?

Să mă iertați, deci, că v-am eșuat. N-am putut face mai mult, în ciuda faptului că am făcut cât m-am priceput eu. Și-mi pare rău că n-a fost deajuns.

Vă pupă tata!

Poate Dvs. ați primit moștenire o mașină, o vilă cu piscină, de-astea. Majoritatea românilor care vreți ca acum să vă plângă de milă au primit doar praful de pe tobă.

Poate Dvs. ați primit o moștenire mișto. Noi, ăștialalți, am primit o moștenire ca un blestem. Așa că vă invit să faceți un gest de decență și să ne lăsați în pace, respectiv să mai tăceți din gură.

Un român,
R.

5 Comentarii

  1. TNH 02 iulie 2012 la 11:07 - Raspunde

    Exact, să ne lase.

  2. Nicu 02 iulie 2012 la 15:24 - Raspunde

    Mi-as dorii sa se intemple asta dar din pacate nu cred…

  3. joita lucian 02 iulie 2012 la 20:03 - Raspunde

    Ma alatur si eu..deci te rog sa modifici..sa treci “Doi romani”!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.