Ne lipsește educația rutieră

Încă un exemplu, poe lângă multe altele. Niște bătrâni treceau regulamentar pe trecerea de pietoni, când unul dintre ei a fost lovit de o ambulanță SMURD. În ciuda primului ajutor oferit de paramedici, omul a decedat.

Amu, poliția face cercetări, chestii. Dar treaba e clară. Ambulanța era în misiune, avea pornite semnalele acustice și luminoase. Ca atare, avea un regim de circulație special, având prioritate chiar și pe trecerea de pietoni. Așadar, șoferul este, legal, nevinovat.

Îmi pare rău, dar unii oameni cred că o ambulanță care gonește pe un drum prost luminat, dacă era luminat, o să poată opri  în trei metri să le acorde lor prioritate. Fizic nu se poate. Plus că, să ne gândim logic, e mai important ca un om să treacă strada fix în acel moment, decât să fie salvată o viață?

Îmi pare rău, nu avem educație rutieră și credem că pe trecerea de pietoni suntem regi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.