Un prieten îmi povestea aseară o fază cum, la un moment dat, una îi spune:

– Să ştii că nimic nu costă bani pe lumea asta.

Iniţial nu am înţeles. Această afirmaţie mi se părea de-o absurditate extremă. Mi se părea inimaginabil şi nu înţelegeam ce fel de om ar spune aşa ceva. Apoi mi-am adus aminte de un banc:

O tipă, mai uşuratică de profesie, îşi plătea cheltuielile în natură. Şi la un moment dat bate cineva la uşă:

– Cine este?

– Proprietarul.

– [Gâfâind.] Reveniţi într-o oră. Acum plătesc lumina.

Nu spun nimic de persoana respectivă, nu o cunosc, nu-mi permit, doar încerc să fac o conexiune între vorbele ei şi un banc. Poate greşesc.