Nu, e clar, ne prostim rău de tot
Vizavi de ce spuneam azi-dimineață de oprobiul antisexual și despre cum unii sunt mai catolici decât papa (expresia asta a fost inventată din nevoia de a descrie un anume tip de ipocriți), m-am tot gândit eu care ar fi implicațiile tolerării unei astfel de atitudini și vă mărturisesc că nu-mi place deloc, absolut deloc, concluzia mea fiind că ne prostim rău de tot.
Mi-amintisem, pe la prânz, de niște fotografii făcute în Teheranul anilor 1960-1970, un oraș șic, decent, modernizat, proaspăt și verde ca o oază în deșert. Dar nu acesta era aspectul său cel mai relevant, ci oamenii. Uitați-vă și voi și veți înțelege că, departe de a fi toți atei, aveau relații libere cu biserica, nu ca acum, când sunt conduși de principii aberant-ultra-conservatoare rupte dintr-un Coran citit cu ură, nu cu dragoste.
Mi-e teamă că vom ajunge și noi așa pentru că, țineți minte, biserica a dăinuit peste milenii nu aplicând măsurile cele mai juste, ci pe cele mai dure.
Biserici, lipsite de fond și de artă, pline de oameni.
Or, ținând cont câtă ipocrizie se respiră în jur, mi-e teamă că ai noștri conaționali s-ar lăsa conduși de biserică, dacă le va fi mai comod. Iar eu regret, pentru că fiecare om care se îmbată cu vinul religiei va refuza apa cunoașterii, prelungind peste milenii agonia asta laș-reconfortantă.
Îmi pare rău, dar eu cred că ne prostim rău de tot: nu dăm bani pentru sănătate sau educație, ci pentru religie, nu investim în cercetare ci în necercetare, nu investim în morală ci în povețe, nu mai credem în justiție ci în pocăință.
Într-o zi, s-ar putea să fiu catalogat drept un dușman al poporului, un orb condus de rațiune, un prost neîndoit de credința într-o biserică strângătoare față de cele lumești și dezinteresată de sfințenie, un păgân ce-și sfințește sufletul, nicidecum trupul – viu sau mort – nicidecum mașina și alte bunuri lumești, pentru că ceea ce este sfânt nu mai poate fi sfințit.
Deja mi-e teamă că firul logic devine prea lung și prea subțire.
P.S. Gândiți-vă că, la noi, nu toate casele au budă și apă caldă, dar din toate se vede câte o biserică.
Nu „s-ar lăsa conduși”, se lasă conduşi şi toată lumea s-a adaptat deja la asta.
Până la un anume Passaris, care a decis aşa, dintr-o dată, că el e foarte credincios, că vrea să fie vizitat la puşcărie de un popă ca să se spovedească, şi că speră să fie eliberat când vor trece 20 de ani din pedeapsă, ca să se facă călugăr.
Oare câţi judecători ar zice că nu îl cred, când umbra lui nea Sataniel Preafericitu’ se întinde deasupra lor din vârful Măgăoaiei Bântuirii Neamului?..
~Nautilus