Nu cred că succesul în viață ține de noroc. Nu cred că doar proștii au noroc și nu cred că o pâine decentă se câștigă prin tragerea la sorți a… sorții, cum nu cred nici că așteptând să ne pice, eventual ne va cădea în cap șansa de a mânca o pâine proaspătă.

Povestind despre politică cu diverși cunoscuți, adesea mi se spune așa:

– Bă, nu-i corect ce zici tu, pentru că nu toți au norocul să lucreze la o companie serioasă și să ia un salariu care să nu-l țină-n mizerie.

Sunt furios întrucât nu e corect să mi se spună asta. Pentru că n-am fost angajat pe pile. N-am fost angajat drept “caz social”, n-am stat să-mi pice și nici nu m-am mulțumit cu un derizoriu ajutor de șomaj de 300 de lei pe lună. Din contră, am avut o strategie pe termen lung prin care să învăț și să-mi optimizez, astfel, șansele de a mânca o pită.

Nu m-am plafonat la ceea ce trebuia știut pentru școală, n-am fugit după note, nu am strâns teancuri de diplome care să-mi paveze valoarea, nu m-am dat îndărăt când a fost vorba de pus umărul. Nu sunt stupid, știu că în viață pot apărea situații excepționale care ți-ar putea cere să faci lucruri care, altminteri, nu ți-ar trece prin cap că ar trebui să le faci. Și am urcat, prin muncă, din șanțul pe care-l săpam, până la un birou neumbrit, deasupra clădirilor din jur și cu priveliște frumoasă, și nu mă voi opri aici.

Dar nici nu-mi doresc să țâșnesc prin societate ca o ghiulea de tun, fără să se lipească prea mult de mine. Îmi doresc să învăț, să fac, să dreg, să împlinesc și să las ceva în urmă. Pentru că, vedeți voi, muncind și implicându-te, faci bani. La început mai puțini, apoi mai mulți și apoi și mai mulți. Mă rog, “mulți” este o unitate de măsură relativă. Ce este constant și invariabil este conceptul care spune că fără muncă nu se poate.

Nu sunt un tip norocos, sunt un tip muncitor, asta este diferența dintre mine și cei care-mi reproșează că am ajuns unde am ajuns și care nu vor vedea unde voi fi mâine, orbiți de ciuda care-I roade pe interior ca o infecție cu stafilococ. Nu am avut în viață mai mult noroc decât ceilalți pe care-I știu, nici în dragoste, nici în carieră, nici în ce domenii ar mai putea fi contorizat norocul. Am fost, însă, riguros în muncă și sincer în relațiile personale.

De aceea, dacă-mi permiteți, am câteva sfaturi:

1. Muncește cu seriozitate. Nu te ghida după principiul “Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim.”.
2. Trăiește demnitatea muncii, care spune că nicio muncă nu este rușinoasă, câtă vreme este prestată cu seriozitate.
3. Păstrează-ți demnitatea în muncă. Dacă nu ești tratat uman, schimbă-ți locul de muncă și nu aștepta până când îți ajustezi standardele ca să suporți situația. Nu se merită. La muncă decentă, tratament decent.
4. Să ai mai multe locuri de muncă, din domenii diferite, în primii cinci – zece ani de carieră. Ca să înveți să vorbești cu oamenii, să înveți cum să înveți de la alții respectiv cum să-i înveți pe alții. A munci nu înseamnă doar a face ci și a îmbunătăți felul cum se face.
5. Să fii onest. Nu fura, nu minți, nu submina autoritatea. În construcții, de exemplu, diverși puleți se găsesc să-i comenteze inginerului pe motiv că “ei știu”, că “va ține” și că “nu se vede”. Ciocul mic și joc de lopată, dacă n-ai lucrarea luată pe semnătură.

Ei bine, ținând cont de aceste sfaturi modeste, oricine are șansa de a-și îmbunătăți norocul, adică șansele de angajare.

Dar cine mai vrea să muncească în ziua de azi?