O mamă proastă
Intrasem în magazin să-mi iau niște lapte, că parcă viața e mai frumoasă cu el. Acolo, peste tot, era un copil care nu se putea hotărî ce să mănânce până acasă, fiind proaspăt ieșit de la școală. Mă-sa îl privea indiferentă, în timp ce juniorul își alegea două pungi mici de cipsuri, o ciocolată și încă nu mai știu ce. Pentru că mă uitam la proasta de mă-sa și-mi venea să o întreb:
– Cucoană, dumneata te uiți la ce bagă juniorul în el? Nu de alta, dar nu-l văd chiar slăbuț. Când a avea 30 de ani și un job la birou, ce-o să facă?
Cred că ministerul ar trebui să intervină în cazurile în care părinții eșuează. Are copilul 10 ani și 80 de kilograme? Părinte, ai o problemă. Ia vino tu cu el până la un medic specialist pe probleme de dietă, să vedem ce-i putem face. Ce, refuzi să vii, că-i fii-tu și-l crești cum vrei? Ia să facem un exercițiu de decădere din drepturile părintești. Copilul nu este un porc pe care să-l pui la îngrășat.
Voi ce părere aveți? Ar trebui ca în cazurile de neglijență (aproape criminală) a părinților să intervină statul și să-i decadă din drepturile părintești pe acei părinți inconștienți?
Nu, că unii de-abia ar aştepta să scape de micii drăcuşori pe care tot ei i-au învăţat aşa. Ar trebui să le dea amendă pentru că oamenii reacţionează cel mai rapid când e vorba de scos bani din buzunar. Mai e o chestie, dacă sunt prea bogaţi şi îşi permit să plătească amenzi, cu atât mai bine: statul încasează bani de mai multe ori. Şi dacă tot aşa continuă, e treaba lor pentru că lor o să le crape copilul la 12 ani din cauza unui infarct (ştiu un caz real).
Interesant, da. Îmi place ideea. =))
Cred ca ar trebui luate masuri. Cu siguranta acel copil va ajunge la o varsta la care o sa-i fie greu cu kilogramele in plus. Societatea il va respinge. Sanatatea va fi afectata. Sunt multi parinti inconstienti.
În mod evident ceva trebuie făcut.
Nu te astepta la importanta din partea Romaniei , doar e Romania tara tuturor posibilitatilor.
Nu înțeleg, sincer să fiu. De ce nu s-ar da importanță?
Există undeva în lume vreo lege de genul? De ce s-ar face tocmai la noi atunci?
Trebuie să fie altundeva în lume o lege de genul ca să o dăm și noi? Din contră, putem să fim noi primii, cum am fost la Programul Rabla.
As fi tentata sa zic +1 pentru amenda.
Urasc oamenii de genul asta, atat de inconstienti, care nu isi dau seama la ce viata isi condamna copilul. Sunt cat se poate de impotriva mancatului pe fuga, in miscare, mai ales la copii – cu mici exceptii, de genu’ il scoti in parcul de distractie si il lasi sa linga o acadea/ inghetata, sa molfaie un covrig sau un kurtos. Altfel, zi de zi, de la scoala pana acasa, mancatul iese din discutie (mancatul, ca o apa vara e al dracului de buna) si garantat nu crapa de foame.
E totusi o chestiune delicata. Sunt in acelasi timp impotriva „demonizarii” unor mancaruri, doar pentru ca au un continut mai ridicat de grasimi/ zahar/ sare. Cu exceptia situatiilor speciale in care deja are o problema de sanatate, o pofta satisfacuta din cand in cand n-o sa-i faca rau. Si eu voiam ciocolata si cartofi prajiti cand eram mica. E adevarat ca era vorba de cutii de 15 bomboane de cioco pe care le terminam intr-o saptamana sau de o farfurie cu cartofi prajiti (cartofi facuti in casa, nu chipsuri cu monoglutamat de sodiu) la sfarsit de saptamana pe care nu reuseam sa o termin. Ceea ce poate explica de ce nu numai ca n-am ajuns niciodata la 80 de kile, dar nici nu m-am apropiat. Cu atat mai putin la zece ani cand aveam probabil cam o treime.
Intr-o situatie de genul il arzi pe parinte la buzunar… pe parintele ala (care probabil sta destul de prost la capitolul bio-chimie) o sa-l pocneasca in primul rand solutia simpla: „nu mai ai voie! deloc!” Hai sa zicem ca pentru unii asta o sa rezolve problema. Da’ pentru altii nu. Pentru ca vor exista copii care o sa inceapa sa-si cumpere pe ascuns. Si sa vezi cum se fac atunci si mai porci. Si problema e si mai grava pentru ca dupa aia pleaca de acasa, nici nu mai trebuie sa se ascunda, au liber la toate porcariile si n-o sa se poata opri. Chiar daca o sa rada altii de cum arata, de cum put, pentru ca dincolo de anumite dimensiuni 1) transpiri serios bine si 2) nu prea mai ajungi sa te speli singur peste tot. Chiar daca o sa aiba numeroase probleme de sanatate din cauza asta. N-o sa se mai poata opri. Nu usor. Pentru ca o sa aiba sangele prea poluat, o sa fie ca niste drogati. E al dracului de usor sa zici „da’ ce, nu poate sa spuna stop? ca eu pot!” atunci cand tu n-ai sangele incarcat cu porcarii. Asta e chestia perversa, ca aluia, dupa ce a bagat in el chipsuri timp de ani de zile, chiar i se face rau fara.
Cel mai greu e sa educi parintii. Pentru ca parintii la randul lor isi educa copiii. Cam degeaba bagi campanii de informare in scoli daca acasa parintii fac mistouri de copiii lor carora le-a intrat ceva la capatana si ar vrea sa treaca pe ceva mai sanatos.
Ana,
Sper să nu fie nevoie niciodată să afli câtă dreptate ai, așa să îți ajute Dumnezeu (dacă nu ești atee). 🙂
😀 Nu se poate introduce pedeapsa cu moartea?? Hihi
Chiar cunosc un caz. Din pacate baietelul de 11 ani cam ia in greutate din cauza ca mama ii da in fiecare zi chipsuri si tot felul de prostii. Pacat.
Nu, nu se poate, așa că nu te entuziasma prea tare.
Partea cu dependenţa o înţeleg foarte bine: timp de vreo şase ani am mâncat aproape în fiecare zi câte o pungă de chipsuri. Şi ştiam că nu-s bune şi nici nu-mi dădea mama bani de chipsuri, le cumpăram din economiile mele. Pot să spun că de multe ori am zis că mă las de chipsuri aşa cum alţii se lasă de fumat, dar n-am putut. Până într-o zi când mi-am spus cu voce senină: ce-ar fi să mă las de chipsui în momentul ăsta? Şi uite că am câţiva ani la activ în care rar mi se întâmplă să le văd şi să le vreau, ba chiar şi atunci mi se pare simplu să mă abţin.
Diferenţa e că eu mi-am făcut rău, nu părinţii. Una e să dai cu capul de pragul de sus că aşa vrei tu, să înveţi totul pe propria piele, alta e să te ajute părinţii. E ca şi cum părinţii ţi-ar da bani de ţigări. Mi se pare ceva inacceptabil, părinţii ar trebui să te ajute să treci mai uşor prin momentele grele, nu să te lase să te afunzi sau, mai rău, să te împingă ei.
🙂 Interesant. Mie nu prea îmi plac, adică nu îmi plac în mod deosebit. Nu m-aș fi gândit că se poate face dependență de la ele.