Oprobiul antisexual
Nici sexul nu mai e ce-a fost, fir-ar să fie cu toată lumea asta tembelă! Domnule, dacă doi elevi care fac sex în toaleta unui liceu sunt subiectul cu care sunt deschise știrile serii, înseamnă că am luat-o cu toții razna rău de tot și că țara asta geme de bunăstare, sau ceva.
Când i-am văzut pe tâmpiții de la ProTV că încep cu ei, îmi venea să urlu:
– Bă, sunteți nebuni?
Nu văd nimic în neregulă că doi tineri fac sex. Nu văd nimic în neregulă că doi copii mai precoce, dar amândoi minori, și-o puneau pasional în budă. Am auzit de faze de-astea în școala generală, aveam colege care într-a opta nu mai erau virgine, situația cu înclinațiile sexuale evidente era generalizată, deci nu văd ce-i așa de deosebit în asta.
Nu a fost viol, nu a fost perversiune, că amândoi au fost de acord, deci care e problema? Că erau la școală? Nu e vina lor, sunt sigur că ar fi preferat să facă amor într-o cameră, sau ceva. Doar că, să o zicem pe aia dreaptă, câți elevi din Târgu Lăpuș au acces la un spațiu intim unde să se desfășoare în voie? Nu sunt ei de vină că sărăcia îi împinge să facă amor în școală. N-au avut alternativă, că afară e frig.
Mai mult, la aceia care se oripilează de așa o faptă josnică, le recomand să-l lase naibii pe Capatos și să se ducă la bibliotecă, să deschidă volumul lui Shakespeare unde este și Romeo și Julieta, să sară peste prefață, că oricum n-o înțeleg, și să citească primul sonet care, în funcție de traducere, începe cam așa:
În falnica Veronă se înfruntă două vechi neamuri.
Citind sonetul până la sfârșit, respectiv și restul de treisprezece versuri – pentru că, știm, nu? – sonetul este o poezie cu formă fixă, aflăm așa:
Dar, pentru a se-ndrăgi, nestinsul foc
Al dragostei le află timp și loc.
Să fim serioși, la 14 ani, acum șaizeci de ani, oamenii se căsătoreau. De ce n-ar putea acum, în aceste vremuri mult mai dezinhibate, să facă sex?
Puii mei, când am auzit că ăștia au chemat psihologul, îmi venea să înnebunesc și, în contra-pondere, să le plătesc eu copiilor o cameră de hotel, o noapte, să se desfășoare în voie.
Copii ăștia nu au fumat etnobotanice, nu s-au înjunghiat sau bătut prin clasă, nu s-au bătut cu profesorii, nu făceau fapte sociale reprobabile, precum nenorocitul care i-a filmat ca să-i dea în gât – probabil un labagiu mic și gelos – deci nu înțeleg de unde naiba a venit oprobiul ăsta.
În fine, celor care se oripilează de așa ceva, vreau să le spun să le fie rușine. Dacă n-ar mai fi oameni care să se și iubească, orașul ăla s-ar numi Târgul Lăbuș.
Total de acord cu ce ai scris, insa cu o mica observatie: actul sexual s-a petrecut in orasul Tirgu Frumos din judetul Iasi si nu in Tirgu Lapus al judetului Maramures.
P.S. Imi place mult noul aspect al blogului tau.
Da, am greșit. Ascultam la știri și n-am reținut bine. Deci îți mulțumesc frumos de corecție.
Hai, măi, Robintel, chiar în toaleta şcolii unde pute ca dracu’ şi e plin de microorganisme nu tocmai prietenoase? Eu în locul lor m-aş fi dus în toaleta unei cafenele sau ceva, plăteam consumaţia din sumele reunite destinate pachetului şi aş fi făcut sex într-un loc parfumat.
Nefiind fată, nu m-am gândit niciodată la acest aspect. Dar da, ai dreptate. Unde erai acum 15 ani, să mă înveți și pe mine de-astea?
Bă, n-am nimic împotrivă cu asta, atâta timp cât amândoi au cunoștințe despre metode contraceptive (mă cam îndoiesc) și aici mă refer la educație serioasă, nu la metodele lu’ mamaie, care, „pe vremea ei”, se dădea cu oțet după, că așa o învățat-o vecina. Dacă n-au auzit de așa ceva, gagica aia o să ajungă însărcinată și apoi o să se întrebe ca proasta satului cu ce a greșit de a ajuns să crească plozi în loc să își vadă de școală. Legat de mediatizare, mi-i prea scârbă să comentez.
Nu cred că erau virgini și nici începători.
1. Mamaie nu se dădea cu oţet (de fapt o soluţie foarte diluată de oţet, din motive evidente) după fiindcă a învăţat-o vecina, ci fiindcă spermatozoizii nu pot supravieţui decât în mediu alcalin, acizii îi omoară. Din acest motiv, în epoca Regatului la noi şi în Europa se folosea această metodă contraceptivă. Nu e foarte eficientă fiindcă la momentul spălăturii (adică minim un sfert de oră mai târziu) spermatozoizii care vor duce la însămânţare au depăşit vaginul.
2. Din punctul de vedere al unora care decid, era preferabil ca ei să se fi înjunghiat sau bătut prin clasă, bătut cu profesorii, consumat etnobotanice, iar în mizerabila epocă 2006-2009 existau şanse mari să se lase cu un mic linşaj.
Motivul e cam aşa: există chestii pe care publicul le trece cu vederea chiar dacă sunt antisociale, dar nu îl afectează direct („ce mă f–e pe mine grija că a vândut ăla droguri, sau că a furat de la alţii şi nu de la mine?”) şi chestii la care acelaşi public reacţionează de parcă i-ai pune sare pe rană. Ori când la noi lumea e convinsă că suntem o ţară de curve de toate sexele, genurile şi speciile, orice ştire are legătură cu activităţile la orizontală sună ca şi cum ai face glume despre mâncare în Somalia.
~Nautilus
Ai fi uimit cât de mare-i proverbiala grădină în România. Faza cu diluarea oțetului în apă se pare că nu s-a transmis prea bine către toate generațiile și îți pot spune cu certitudine că încă există destule capete seci care să se bazeze pe așa ceva, în secolul XXI, chiar și în inima Bucureștiului. Românii sunt un neam de sado-masochiști și mulți dintre ei încă refuză să apeleze la sfatul medicului, pentru că „mamaie știe mai bine”.
1. N-am auzit niciodată de ea.
2. Nu cred că ști la ce vă referiți când spuneți „mizerabila epocă 2006-2009”. S-a întâmplat ceva deosebit atunci?
3. Mișto comparația. =))
Nu, nu s-a întâmplat nimic deosebit… doar că pe atunci erau la modă răstignirea oamenilor pe cruce, ridicarea de cruci aurite prin curtea unui anume milionar (semn că ne pregătea şi el ceva pe măsură), scandalurile şi bătăile, mai ales dacă spuneai în public că eşti student, cocalari.com şi pitzipoanca.org, ameninţarea cu linşajul de vreo 20 de ori pe zi, propuneri de confiscare a caselor şi trimiterea proprietarilor la Canal, sau dacă nu se poate asta, măcar a maşinilor, înjunghierea ţiganilor pe la Timişoara… mă rog, mărunţişuri d-astea care se fac când duduie economia.
Acum, când a crăpat economia de prea mult duduit, s-a schimbat şi moda.
~Nautilus