Paradoxul lui Fermi – părerea mea!

Acesta este un articol foarte, foarte lung, aproape cât un referat despre viitorul planetei. Vă asigur că nu aveam cum să-l scurtez, vă asigur că tema este de interes pentru toți cei cărora le pasă de viitorul omenirii și vă asigur că lectura acestui material vă va oferi o temă de gândire – cam greoaie, ce-i drept – pentru restul weekend-ului.

Acest articol este compus din două părți:

  1. Introducere în Paradoxul lui Fermi (inclusiv fotografiile și imaginile sunt luate de acolo, fiind extraordinar de sugestive), text tradus în limba română folosind serviciul microjoburi.ro. Am dorit, prin oferirea traducerii acestui text stufos, să vin în întâmpinarea și a acelora dintre Dvs. care nu cunosc limba engleză. Pur și simplu, importanța acelui text, pentru acest subiect, este colosală, așa că am plătit pe cineva să-l traducă, eu neavând timp.
  2. Dacă ați citit, deja, prima parte, partea a doua este formată din părerea mea vizavi de Paradoxul lui Fermi și atât de mult am ținut să o exprim, încât rezultatul este acest articol de dimensiuni mari. Asta, evident, se traduce prin muncă.

Să începem, și să n-o mai lălăim!

1. Paradoxul lui Fermi

Toată lumea simte ceva atunci când se află într-un loc foarte înstelat, într-o noapte foarte înstelată, când se uită în sus și vede asta:

Stele și galaxii pe cer, foto via http://waitbutwhy.com/2014/05/fermi-paradox.html

Stele și galaxii pe cer, foto via http://waitbutwhy.com/2014/05/fermi-paradox.html

Unii oameni rămân la tradițional, simțindu-se șocați de frumusețea uimitoare sau uimiți de uriașa mărime a universului. Personal, eu recurg la vechea ”criză existențială urmată de un comportament ciudat pentru următoarea jumătate de oră.” Dar toată lumea simte ceva vizavi de măreția universului.

Fizicianul Enrico Fermi a simțit și el ceva: ”Unde este toată lumea?”.

__________

Un cer foarte înstelat pare vast – dar tot ceea ce vedem este, de fapt, cartierul nostru astronomic. În cele mai întunecate nopți, putem vedea aproape 2,500 de stele (din aproximativ o sută de milioane de stele din galaxia noastră), și aproape toate sunt la mai puțin de 1,000 de ani lumină de noi (sau la 1% din diametrul Căii Lactee). Deci ne uităm, de fapt, la asta:

Cartierul nostru din Calea Lactee, cercul acela roșu, maximul cât putem vedea cu ochiul liber și, din el, doar cele mai strălucitoare stele, nu pe toate

Cartierul nostru din Calea Lactee, cercul acela roșu, maximul cât putem vedea cu ochiul liber și, din el, doar cele mai strălucitoare stele, nu pe toate

Când discutăm despre stele și galaxii, o întrebare care chinuie majoritatea oamenilor este ”Există și alte forme de viață inteligente?”. Să adăugăm câteva numere în ecuația discuției noastre (dacă nu vă plac numerele, citiți doar ce este îngroșat):

La câte stele există în galaxia noastră (între 100-400 de miliarde), există aproximativ un număr egal de galaxii în universul vizibil – deci pentru fiecare stea din colosala Cale Lactee, există o întreagă galaxie. În total, ajungem la un număr între 1022și 1024 de stele, ceea ce înseamnă că pentru fiecare particulă de nisip de pe Pământ, există cam 10.000 de stele.

Lumea științifică nu este în acord total legat de care procent din aceste stele sunt ”similare cu soarele” (similare în mărime, temperatură și luminozitate), iar opiniile variază între 5% și 20%. Luând în considerare cea mai conservatoare valoare (5%) și cel mai mic număr de stele (1022), obținem 500 de miliarde de miliarde de stele similare cu soarele. Doar în universul observabil.

Există, de asemenea, o dezbatele asupra cărui procent de stele similare cu Soarele este posibil să fie orbitate de o planetă similară cu Pământul (una cu condiții de similare de temperatură, care ar putea avea apă în stare lichidă și care ar putea susține viață similară cu cea de pe Pământ). Unii spun că acest procent ar fi de 50%, dar hai să alegem valoarea mai conservatoare, de doar 22%, care a reieșit dintr-un studiu recent PNAS. Aceasta sugerează că există o planetă similară cu Pământul, care ar putea fi locuită, și care orbitează cel puțin 1% dintre stele din univers – rezultă un total de 100 de miliarde de miliarde de planete similare cu Pământul.

Deci sunt 100 de planete similare cu Pământul pentru fiecare fir de nisip de pe Pământ. Gândiți-vă la asta, data viitoare când sunteți pe plajă.

În continuare, nu putem decât să speculăm. Să ne imaginăm că după miliarde de ani de existență, 1% dintre planetele similare cu Pământul dezvoltă viață (dacă este adevărat, fiecare fir de nisip ar putea reprezenta o planetă cu viață). Și imaginați-vă că pe 1% dintre acele planete, viața avansează la un nivel de inteligență așa cum a făcut aici, pe Pământ. Asta ar însemna că au fost 10 milioane de miliarde de civilizații inteligente în universul vizibil.

Înapoi la galaxia noastră, folosind același calcul pentru minimul estimat de stele din Calea Lactee (100 miliarde), putem estima că sunt 1 miliard de planete similare cu Pământul și 100,000 de civilizații inteligente. Doar în galaxia noastră.

SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence – Căutarea Vieții Extraterestre) este o organizație dedicată ascultării semnalelor de la alte forme de viață inteligente. Dacă este corect că există 100,000, sau mai mult, de civilizații inteligente în galaxia noastră, și că măcar o fracțiune dintre acestea trimit semnale radio sau laser sau că încearcă să contacteze alte civilizații, prin alte moduri, nu ar trebui ca sateliții SETI să recepționeze tot felul de semnale?

Dar nu s-a întâmplat asta. Niciun receptor n-a receptat niciun semnal de la o astfel de civilizație. Niciodată.

Unde este toată lumea?

Discuția devine și mai interesantă. Soarele nostru este relativ tânăr, în comparație cu durata de viață a Universului. Există stele mult mai în vârstă decât el, cu planete similare cu Pământul mult mai în vârstă, ceea ce, teoretic, ar trebui să însemne civilizații mult mai avansate decât a noastră. Drept exemplu, să comparăm Pământul nostru, în vârstă de 4.54 miliarde de ani, cu o Planetă X ipotetică, în vârstă de 8 miliarde de ani.

Comparație temporală între Planeta X (imaginară) și planeta Pământ

Comparație temporală între Planeta X (imaginară) și planeta Pământ

Dacă Planeta X are o poveste similară cu cea a Pământului, să ne gândim cam pe unde ar fi civilizația lor astăzi (folosind durata de timp portocalie ca referință pentru a arăta cât de uriașă durata de timp verde este):

Comparație temporală între timpul disponibil dezvoltării civilizației Planetei X și al aceleia de pe Pământ - ei au avut cu peste 3 miliarde de ani mai mult timp să se dezvolte, decât noi

Comparație temporală între timpul disponibil dezvoltării civilizației Planetei X și al aceleia de pe Pământ – ei au avut cu peste 3 miliarde de ani mai mult timp să se dezvolte, decât noi

Tehnologiile și cunoștințele unei civilizații cu numai 1,000 de ani înaintea noastră ar putea fi la fel de șocante pentru noi precum ar fi lumea noastră pentru o cineva din Evul Mediu. O civilizație cu un milion de ani înaintea noastră ar putea fi la fel de neînțeles pentru noi precum este cultura oamenilor pentru cimpanzei. Iar Planeta X este cu 3.4 bilioane de ani înaintea noastră…

Pentru comparația civilizațiilor, există ceva numit Scara Kardashev, care ne ajută să grupăm civilizațiile inteligente în 3 mari categorii, după cantitatea de energie pe care o folosesc:

  1. O civilizație de Tipul I are abilitatea de a folosi toată energia de pe planeta sa. Noi nu suntem chiar o civilizație de Tipul I, dar suntem pe aproape acolo. (Carl Sagan a creat formula pentru această scară, iar ea ne plasează ca o civilizație de Tipul 0.7)
  2. O civilizație de Tipul II poate exploata toată energia stelei-gazdă. Creierele noastre slabe nu-și pot imagina cum cineva ar putea face asta, dar am încercat – cum am putut mai bine – imaginându-ne lucruri precum o sferă Dyson.

    Sferă Dyson pentru captarea întregii energii emise de Soare (150 de milioane de kilometri, cât este diametrul sferei ipotetice, corespunde - în medie - distanței de la Pământ la Soare)

    Sferă Dyson pentru captarea întregii energii emise de Soare (150 de milioane de kilometri, cât este diametrul sferei ipotetice, corespunde – în medie – distanței de la Pământ la Soare)

  3. O civilizație de tipul III le spulberă pe celelalte două, exploatând cantități de energie comparabile cu energia întregii galaxii a Căii Lactee.

Dacă acest nivel al dezvoltării unei civilizații este greu de crezut, amintiți-vă Planeta X de mai sus și de ale sale 3.4 miliarde de ani de dezvoltare înaintea noastră. Dacă o civilizație de pe Planeta X ar fi similară cu a noastră și ar fi capabilă să supraviețuiască până la nivelul de Tip III, este normal să ne gândim că au stăpânit probabil călătoria interstelară până acum, poate chiar și colonizarea întregii galaxii.

O ipoteză referitoare la modul în care ar lua loc colonizarea galactică este creerea unei mașinării care poate călători pe alte planete, poate petrece în jur de 500 de ani replicându-se folosind materie primă de pe noua planetă, și apoi poate trimite două copii de-ale sale să facă același lucru. Chiar și ne-călătorind cu viteza luminii, acest proces ar coloniza întreaga galaxie în circa 3.75 de milioane de ani – o clipită – când ne gândim la scara miliardelor de ani.

Colonizarea unei întregi galaxii folosind nave automate care se replică o dată la 500 de ani ar dura doar 3,7 milioane de ani

Colonizarea unei întregi galaxii folosind nave automate care se replică o dată la 500 de ani ar dura doar 3,7 milioane de ani

Continuând să speculăm, dacă 1% din viața inteligentă supraviețuiește destul de mult pentru a deveni o civilizație de Tipul III, capabilă să colonizeze galaxii, calculele noastre de mai sus sugerează că ar trebui să fie cel puțin 1,000 de civilizații de Tip III doar în galaxia noastră și – ținând cont de puterea unei astfel de civilizații – prezența lor ar fi destul de ușor observabilă. Și totuși, nu vedem nimic, nu auzim nimic și nu ne vizitează nimeni.

Deci unde este toată lumea?

__________

Bine ați venit la Paradoxul lui Fermi.

Nu există niciun răspuns ferm la Paradoxul lui Femi – cel mult putem să dăm ”explicații posibile”. Și dacă întrebați 10 oameni de știință diferiți care este bănuiala lor cu privire la cea corectă, veți primi 10 răspunsuri diferite. Mai țineți minte când auzeați despre oamenii trecutului care dezbăteau dacă Pământul este rotund sau dacă Soarele se învârte în jurul Pământului, sau care credeau că fulgerul are loc din cauza lui Zeus și păreau atât de primitivi și de lipsiți de cunoaștere? Cam pe acolo suntem și noi cu privire la acest subiect.

Uitându-ne la unele dintre cele mai discutate explicații posibile pentru Paradoxul lui Fermi, putem să le împărțim în două mari categorii – acele explicații care presupun că nu avem vedem semn al civilizațiilor de Tip II și III pentru că nu există așa ceva, și acele explicații care presupun că ele există și nu vedem sau auzim nimic din alte motive:

Grupul de Explicații 1: Nu sunt semne de civilizații mai dezvoltate de Tip II și III pentru că nu există civilizații mai dezvoltate.

Aceia care fac parte din Grupul 1 de explicații invocă problema ne-exclusivă, care respinge orice teorie ce spune „Sunt civilizații mai dezvoltate, dar niciuna nu a avut vreun fel de contact cu noi pentru că toate ________.”. Oamenii din Grupul 1 se uită la calcule, care spun că ar trebui să fie atât de multe mii (sau milioane) de civilizații mai dezvoltate, încât măcar una ar fi o excepție. Chiar dacă o teorie ar fi pentru 99.99% dintre civilizațiile mai dezvoltate, restul de .01% s-ar comporta diferit și am deveni conștienți de existența ei.

Prin urmare, conform explicațiilor Grupului 1, trebuie să însemne că nu există civilizații super-avansate. Și din moment ce calculele sugerează că sunt mii doar în galaxia noastră, trebuie să fie vorba despre altceva.

Acest altceva este numit Marele Filtru.

Teoria Marelui Filtru spune că, la un moment dat, pe parcursul evoluției spre o civilizație de Tip III, există un “perete” pe care toate sau aproape toate civilizațiile l-au lovit. Este un stadiu în acel lung proces evoluționar care face să fie puțin probabil sau imposibil ca viața să treacă de el. Acel stadiu Este Marele Filtru.

Marele Filtru al evoluției civilizațiilor spre tipul III - schema explicativă

Marele Filtru al evoluției civilizațiilor spre tipul III – schema explicativă

Dacă această teorie este adevărată, marea întrebare este: Unde apare, cronologic, Marele Filtru?

Se pare că, atunci când este vorba despre soarta omenirii, această întrebare este foarte importantă. În funcție de unde are loc Marele Filtru, ne rămân trei realități posibile: Suntem rari, suntem primii sau suntem în mare pericol.

1. Suntem rari (Marele Filtru este în urma noastră)

O speranță pe care o avem este că Marele Filtru este în urma noastră – am reușit să trecem de el, ceea ce ar însemna că este extrem de rar ca viața să ajungă la nivelul nostru de inteligență. Diagrama de mai jos arată doar două specii care au trecut de Filtru, și noi suntem una dintre ele.

Marele Filtru este în urma noastră, iar noi suntem una dintre cele două specii care ar putea dezvolta o civilizație de tip III

Marele Filtru este în urma noastră, iar noi suntem una dintre cele două specii care ar putea dezvolta o civilizație de tip III

Acest scenariu ar explica de ce nu există Civilizații de Tipul III… dar ar însemna, de asemenea, că noi am putea fi una dintre puținele excepții, acum că am ajuns atât de departe. Ar însemna că avem o speranță. La nivel superficial, aceasta sună un pic ca la oamenii de acum 500 de ani care sugerau că Pământul este centrul universului – ceea ce implică faptul că noi suntem speciali. Cu toate acestea, există un aspect pe care oamenii de știință îl numesc ”efectul observării selecției”, care sugerează că oricine se gândește la cât de rar este face, în mod inerent, parte dintr-o ”poveste de succes” a unei forme de viață inteligente – și dacă sunt cu adevărat rari sau neobișnuiți, gândurile lor și concluziile pe care le pot trage vor fi identice. Asta ne forțează să recunoaștem că a fi special este, cel puțin, o posibilitate.

Și, dacă suntem speciali, când exact am devenit speciali – ce pas am depășit cu succes, la care aproape toți ceilalți se blochează?

O posibilitate: Marele Filtru ar putea fi la început – ar putea fi incredibil de neobișnuit ca viața să înceapă.

Aceasta este o posibilitate, deoarece a durat aproape un miliard de ani pentru ca Pământul să apară și pentru că am încercat din greu să reproducem acest eveniment în laboratoare și nu am reușit niciodată să o facem. Dacă acesta este, într-adevăr Marele Filtru, ar însemna nu numai că nu există alte forme de viață inteligente, s-ar putea să nu mai existe nicio altă formă de viață în afară de cea de pe Pământ.

Altă posibilitate: Marele Filtru ar putea fi saltul de la celula procariotă simplă la celula eucariotă complexă.

După ce au apărut procariotele, au rămas așa aproximativ 2 miliarde de ani înainte să facă saltul evoluționar spre a fi complexe și a avea un nucleu. Dacă acesta este Marele Filtru, ar însemna că universul este plin cu celule procariote simple și aproape nimic în afară de asta.

Există un număr de alte posibilități – unii cred chiar că cel mai recent salt pe care l-am făcut spre inteligența noastră curentă este un candidat pentru Marele Filtru. În timp ce saltul de la viața semi-inteligentă (cimpanzeii) la viața inteligentă (oamenii) nu pare pentru început un pas miraculos, Steven Pinker respinge ideea unei ”cățărări” inevitabile a evoluției: ”Din moment ce evoluția nu tinde spre un scop, ci pur și simplu are loc, ea folosește cea mai folositoare adaptare pentru o nișă ecologică existentă, iar faptul că, pe acest Pământ, aceasta a condus la inteligență tehnologică doar o singură dată sugerează că acest rezultat al selecției naturale este rar și, deci, nu este o dezvoltare sigură a evoluției unui arbore al vieții.”.

Majoritatea salturilor nu se califică drept candidați ai Marelui Filtru. Orice posibil Mare Filtru trebuie să fie un lucru de tipul unul-dintr-un-miliard, unde unul sau mai multe evenimente rare trebuie să aibă loc pentru a genera o excepție nebunească – din acest motiv, un eveniment precum saltul de la o singură celulă la viața multicelulară este descalificat, pentru că a avut loc de 46 de ori, în incidente izolate, doar pe această planetă. Din același motiv, dacă am găsi o celulă eucariotă fosilizată pe Marte, ar exclude saltul de mai sus ”de la celula simplă la cea complexă” ca un posibil Mare Filtru (la fel ca orice alt filtru de dinaintea acelui punct în lanțul evoluționar) – pentru că dacă asta s-a întâmplat și pe Pământ și pe Marte, aproape sigur nu este un eveniment de tip unul-dintr-un-miliard.

Dacă suntem într-adevăr rari, ar putea fi datorită unui eveniment biologic norocos, dar ar putea fi atribuită și ceea ce numim Ipoteza Pământului Rar, care sugerează că deși s-ar putea să existe mai multe planete similare cu Pământul, condițiile specifice de pe Pământ – fie legate de anumite caracteristici ale acestui sistem solar, relația cu Luna (o Lună atât de mare este neobișnuită, pentru o planetă atât de mică și contribuie la condițiile noastre de climă și oceanice), fie ale planetei însăși – sunt excepțional de prietenoase cu viața.

2. Suntem primii

Suntem primii ca nivel de civilizație si de viață și încă nu există civilizații de tip III pentru ca încă n-au avut suficient timp să se dezvolte - adică pentru că încă n-am avut noi suficient de mult timp să ne dezvoltăm

Suntem primii ca nivel de civilizație si de viață și încă nu există civilizații de tip III pentru ca încă n-au avut suficient timp să se dezvolte – adică pentru că încă n-am avut noi suficient de mult timp să ne dezvoltăm

Pentru gânditorii Grupului 1, dacă Marele Filtru nu este în urma noastră, singura speranță pe care o avem este aceea conform căreia condițiile din univers, pentru prima dată de la Big Bang, au ajuns într-un moment care ar permite dezvoltarea vieții inteligente. În acest caz, noi și multe alte specii am putea fi pe drumul spre super-inteligență, și pur și simplu asta nu s-a întâmplat încă. Se întâmplă să fim aici la momentul potrivit, pentru a deveni una dintre primele civilizații super-inteligente.

Un exemplu al unui fenomen care ar putea face ca această ipoteză să pară realistă este prevalența exploziilor de raze gamma, explozii uriașe pe care le-am observat în galaxii îndepărtate. În același mod în care i-a luat Pământului câteva sute de milioane de ani înainte ca vulcanii și asteroizii să moară și viața să devină posibilă, ar putea fi posibil ca prima perioadă din existența universului să fi fost plină de evenimente cataclismice precum aceste explozii de raze gamma, care ar fi incinerat totul în jurj din când în când, și ar fi prevenit dezvoltarea oricărei forme de viață mai sus de un anumit stadiu. Acum, poate, suntem în mijlocul unei faze de tranziție astrobiologice și aceasta este prima dată când orice fel de viață a fost capabilă să evolueze pentru atât de mult timp, neîntrerupt.

3. Suntem în mare pericol (Marele Filtru este înaintea noastră)

Marele Zid este în fața noastră și suntem în pericol să nu trecem de el

Marele Zid este în fața noastră și suntem în pericol să nu trecem de el

Dacă nu suntem nici rari, nici primii, gânditorii din Grupul 1 concluzionează că Marele Filtru trebuie să apară undeva în viitorul nostru. Asta ar sugera că viața evoluează în mod regulat până la nivelul la care suntem noi, dar ceva – în aproape toate cazurile – oprește viața din a merge mult mai departe și din a atinge inteligența înaintată – și este improbabil ca noi să fim o excepție (care trece de acest Mare Filtru).

Un posibil Mare Filtru viitor este un eveniment natural catastrofic care are loc în mod regulat, precum exploziile de raze gamma de mai sus doar că, din păcate, acestea nu s-au terminat și este doar o problemă de timp până când viața pe Pământ va fi ștearsă. Alt candidat la extincția noastră este posibila inevitabilitate ca aproape toate civilizațiile inteligente să ajungă să se auto-distrugă, odată ce vor fi atins un anumit nivel tehnologic.

De aceea filosoful Nick Bostrom de la Universitatea Oxford spune că ”nicio veste este o veste bună.” Descoperirea, chiar și a vieții simple, pe Marte ar fi devastatoare, pentru că ar descalifica o mulțime de Mari Filtre din urma noastră. Și, dacă am găsi viață complexă fosilizată pe Marte, Bostrom spune ”ar fi de departe cea mai proastă veste imprimată pe pagina unui ziar”, pentru că ar însemna că Marele Filtru este aproape sigur înaintea noastră – în final distrugând speciile. Bostrom crede că atunci când este vorba de Paradoxul lui Fermi, ”tăcerea cerului nocturn este de aur”.

Grupul 2 de Explicații: Civilizațiile inteligente de Tip II și III există – și există motive logice pentru care nu am auzit nimic de la ele.

Explicațiile din Grupul 2 se descotorosesc de orice noțiune – cum că am fi rari sau speciali sau primii la orice – din contră, ele cred în Principiul Mediocrității, al cărui punct de plecare este acela că nu există nimic neobișnuit sau rar legat de galaxia noastră, de sistemul solar, de planetă sau de nivelul de inteligență, până la proba contrarie. De asemenea, nu se grăbesc să presupună că lipsa de dovezilor ființe cu o inteligență mai mare este o dovadă a faptului că acestea nu există – subliniind faptul că acțiunea noastră de căutare a semnalelor se întinde doar aproximativ pe o distanță de 100 de ani lumină departe de noi (0.1% din galaxie), sugerând un număr de posibile explicații. Iată 10 dintre ele:

Posibilitatea 1) Este posibil ca viața super-inteligentă să fi vizitat deja Pământul, dar înainte ca noi să apărem. În schema lucrurilor, oamenii conștienți există numai de 50,000 de ani, o perioadă extrem de scurtă de timp. Dacă contactul s-a produs înainte, este posibil ca extratereștrii să fi făcut niște rațe să o ia razna și să fugă în apă, și atât. În plus, istoria înregistrată se întoarce în trecut cu doar 5,500 de ani – este posibil ca un grup de triburi de vânători și culegători antici să fi avut întâlniri cu extratereștri, dar nu aveau nicio modalitate bună prin care să anunțe oamenii din viitor, întrucât nu dezvoltaseră scrierea.

Posibilitatea 2) Galaxia a fost colonizată, dar noi trăim într-o zonă pustie, rurală a galaxiei. Ar fi fost posibil ca Americile să fi fost colonizate de europeni cu mult înainte ca oamenii dintr-un mic trib inuit din zona de Nord a Canadei să realizeze că asta s-a întâmplat. Singurătatea noastră aparentă ar putea fi o componentă a urbanizării galaxiei a speciilor mai înaintate, în care toate zonele vecine din sistemul solar dintr-o anumită regiune sunt colonizate și comunică între ele, și ar fi impractic și fără scop pentru oricine să parcurgă tot drumul până într-o parte oarecare a spiralei, unde noi locuim.

Posibilitatea 3) Întregul concept al colonizării fizice este un concept hilar și „pe dos” pentru o specie mai avansată. Vă amintiți imaginea civilizației de Tipul II de mai sus cu sfera în jurul stelei? Cu toată acea energie, este posibil să fi creat mediul perfect pentru ei înșiși și care să le satisfacă orice nevoie. Este posibil să aibă moduri avansate de a reduce nevoia pentru resurse și este posibil să nu fie deloc interesați să părăsească utopia fericită în care trăiesc, pentru a explora recele, golul și nedezvoltatul univers.

O civilizație chiar și mai avansată ar putea vedea întreaga lume fizică ca un loc oribil de primitiv, cucerind de mult propria biologie și încărcându-și creierele într-o realitate virtuală, un adevărat paradis al vieții eterne. Trăind în lumea fizică a biologiei, a mortalității, a dorințelor și nevoilor am putea părea pentru ei așa cum par pentru noi speciile primitive ale oceanului care trăiesc în marea rece și întunecată. Când mă gândesc că o altă formă de viață a combătut mortalitatea, devin incredibil de gelos și supărat.

Posibilitatea 4) Există civilizații înfricoșătoare de prădători, și majoritatea vieții inteligente știe să nu transmită semnale pentru a dezvălui locul în care se află. Acesta este un concept neplăcut și ar ajuta la explicarea lipsei de semnale primite de sateliții SETI. Înseamnă, de asemenea, că am putea fi începătorii super-naivi și care sunt incredibil de proști și riscă nenecesar prin transmiterea semnale radio. Aceasta este o dezbatere ce are loc și în prezent, dacă ar trebui să ne implicăm în METI (Mesaje către Inteligența Extraterestră – opusul lui SETI) sau nu, și majoritatea oamenilor de știință consideră că nu ar trebui. Stephen Hawking avertizează, chiar: ”Dacă extratereștrii ne vizitează, rezultatul ar fi la fel ca atunci când Columb a ajuns în America, ceea ce nu a fost bine pentru nativii americani.” Chiar și Carl Sagan (care consideră că, în general, orice civilizație destul de avansată pentru călătoria interstelară ar fi altruistă, nu ostilă) a numit practica METI ”neînțeleaptă și imatură” și a recomandat ca ”cei mai noi copii dintr-un cosmos ciudat și nesigur ar trebui să asculte în tăcere mult timp, învățând cu răbdare despre univers și comparând notițe, înainte să strige într-o junglă necunoscută, pe care nu o înțelegem.” Înfricoșător.

Posibilitatea 5) Există un singur caz de inteligență mai dezvoltată – o civilizație a ”superprădătorilor” (cum sunt oamenii aici pe Pământ) – care este mult mai avansată decât toți ceilalți și care păstrează starea aceasta exterminând orice civilizație inteligentă, odată ce aceasta ajunge la un anumit nivel. Ar fi oribil. Felul în care ar putea să funcționeze aceasta reprezintă un uz ineficient al resurselor, pentru a extermina toate civilizațiile inteligente în curs de apariție sau dezvoltare, poate pentru că majoritatea mor de la sine. Dar, după un anumit punct, supra-ființele fac mișcarea – întrucât, pentru ele, o specie inteligentă în curs de apariție devine ca un virus care începe să crească și să se întindă. Această teorie sugerează că oricine a fost primul în galaxie care a reușit să atingă inteligența superioară a câștigat, și acum nimeni nu mai are nicio șansă. Asta ar explica lipsa de activitate, pentru că ar păstra numărul de civilizații super-inteligente la una singură.

Posibilitatea 6) Există destulă activitate și zgomot, dar tehnologia noastră este prea primitivă și ascultăm lucrurile greșite. Ca și cum am intra într-o clădire modernă de birouri, am deschide un walkie-talkie și, când nu am auzi nicio activitate (bineînțeles, pentru că toată lumea folosește telefonul mobil, nu walkie-talkie), am determina că acea clădire este goală. Sau poate, cum a evidențiat și Carl Sagan, mințile noastre funcționează exponențial mai repede sau mai încet decât orice altă formă de inteligență – spre exemplu, le-ar lua 12 ani să spună ”Bună” iar nouă, când am auzi acea comunicare, ne-ar suna precum zgomotul alb al universului (radiația remanentă după Big Bang)

Posibilitatea 7) Avem contacte cu alte forme de viață inteligentă, dar guvernul o ascunde. Această teorie este stupidă, dar a trebuit să o menționez deoarece se discută mult despre ea.

Posibilitatea 8) Civilizațiile mai dezvoltate sunt conștiente de noi și ne observă (”Ipoteza Grădinii Zoologice”). După câte știm noi, civilizațiile super-inteligente ar exista într-o galaxie cu reguli stricte și Pământul nostru ar putea fi tratat ca parte dintr-un vast și protejat parc național, cu o regulă strictă, ”Uită-te dar nu atinge”, pentru planete ca a noastră. Astfel, noi nu am observa super-civilizațiile, deoarece – dacă o specie mult mai inteligentă ar vrea să ne observe – ar ști cum să facă asta cu ușurință, fără ca noi să ne dăm seama. Poate că este o regulă similară cu cea din serialul Star Trek – Prime Directive (Directiva Principală) care le interzice ființelor super-inteligente să aibă orice contact cu speciile mai puțin dezvoltate, ca a noastră, sau să se dezvăluie, în orice fel, până când speciile mai puțin dezvoltate au ajuns un anumit nivel de inteligență.

Posibilitatea 9) Civilizațiile mai dezvoltate sunt aici, în jurul nostru. Dar suntem prea primitivi pentru a le percepe. Michio Kaku rezumă în felul acesta:

Să spunem că avem un mușuroi de furnici în mijlocul unei păduri. Și chiar lângă mușuroi, construiesc o autostradă cu 10 benzi. Întrebarea este: ”Ar fi furnicile capabile să înțeleagă ce este o autostradă cu 10 benzi? Ar fi furnicile capabile să înțeleagă tehnologia și intențiile ființelor care construiesc autostrada lângă ele?

Deci nu este vorba despre faptul că nu putem percepe semnale de la Planeta X folosind tehnologia noastră, este vorba despre faptul că nu putem nici măcar înțelege ce încearcă să facă ființele de pe Planeta X. Ne depășește atât de tare, încât chiar dacă ar vrea să ne lumineze, ar fi ca și cum ar încerca să învețe furnicile despre internet.

Acesta ar putea fi, de asemenea, răspunsul la întrebarea ”Dacă sunt atât de multe civilizații de Tip III, de ce nu ne-au contactat încă?”. Pentru a răspunde, să ne întrebăm – când Pizarro și-a croit drum în Peru, s-a oprit pentru o vreme la un mușuroi de furnici pentru a încerca să comunice cu ele? A fost mărinimos, încercând să ajute furnicile din mușuroi? A devenit ostil și și-a încetinit misiunea inițială pentru a călca în picioare mușuroiul? Sau a fost mușuroiul complet irelevant pentru Pizarro? Aceasta ar putea fi și situația și cu noi.

Posibilitatea 10) Ne înșelăm în întregime, privitor la realitatea noastră. Sunt multe moduri în care am putea greși în absolut tot ceea ce credem. Universul ar putea părea într-un fel și să fie ceva cu totul diferit, ca o hologramă. Sau poate noi suntem extratereștrii, și am fost plasați aici ca un experiment sau pentru a fertiliza planeta. Există chiar și o șansă infimă ca toți să fim parte dintr-o simulare pe computer a unui cercetător dintr-o altă lume, iar alte forme de viață – pur și simplu – nu au fost programate în simulare.

__________

În timp ce continuăm cu căutarea, posibil zadarnică, a vieții extraterestre, nu sunt chiar sigur ce-mi doresc. Sincer, să învățăm că suntem oficial singuri în univers, sau că suntem oficial alăturați cu alții ar fi ciudat, și este o temă de discuții cu toate firele epice listate mai sus – oricare ar fi adevărul, este incredibil.

În spatele componentei SF șocante, Paradoxul lui Fermi mă lasă de asemenea umilit. Nu doar normala umilire ”O, da, sunt microscopic și existența mea durează 3 secunde” pe care o declanșează întotdeauna universul. Paradoxul lui Fermi aduce o umilire mai ascuțită, mai personală, una care poate avea loc doar după ce ai petrecut mai multe ore cercetând, ascultându-i pe cei mai renumiți oameni de știință ai speciei tale prezentând teorii nebunești, răzgândindu-se iar și iar și contrazicându-se nebunește – reamintindu-ne că generațiile viitoare se vor uita la noi în același fel în care noi vedem oamenii antici, care erau siguri că stelele sunt partea de jos a cupolei raiului, și se vor gândi ”Uau, ăștia chiar nu aveau idee ce se întâmplă.”.

Înglobarea tuturor acestor informații spulberă stima de sine a speciei noastre, care vine odată cu această discuție despre civilizațiile de Tipul II și III. Aici, pe Pământ, suntem regele micului nostru castel, conducător mândru al grupului uriaș de imbecili care împart planeta cu noi. Și în această bulă fără competiție și în care nu mai există nimeni să ne judece, este rar să ne confruntăm cu conceptul (cu ideea) de a fi o specie dramatic mai inferioară altora. Dar după mult timp petrecut alături de civilizațiile de tip II și III, în ultima săptămână, puterea și mândria noastră de acum par un pic în stilul lui David Brent. Adică, nefondate și lipsite de substanță.

Acestea fiind spuse, întrucât concepția mea normală este că umanitatea este un orfan singuratic pe o piatră mică în mijlocul unui univers izolat, umilitorul fapt că, probabil, nu suntem atât de deștepți pe cât ne credem și posibilitatea ca mare parte din ceea ce știm sigur să poată fi greșit, sună minunat. Întredeschide ușa spre posibilitatea, simpla posibilitate că ar putea fi mai multe detalii ale poveștii decât realizăm noi.

2. Părerea mea

Cred că suntem o specie mediocră, nici foarte inteligență, nici excesiv de proastă. Până la urmă, Homo Sapiens modern are gene de la toți strămoșii săi, inclusiv de la Neanderthal și Cro Magnon. Faptul că am supraviețuit mai mult decât alte specii este pentru că am apărut mai târziu decât alte specii și pentru că strămoșii noștri s-au adaptat mai bine decât alte specii.

Cumva, cred că suntem – biologic vorbind – destul de sus pe scara evolutivă, alături de delfini și de primate.

Dar mai cred că există nu unul, ci mai multe Mari Filtre, respectiv că peste unele am trecut, iar peste altele urmează – sau nu – să trecem. Adică, nu există niciun motiv pentru care să spunem că numărul de Mari Filtre este limitat, din contră.

Ceea ce mă aduce la următorul gând format din mai multe idei:

  1. Un viitor Mare Filtru pentru noi ar fi respingerea unuia sau a mai multor cataclisme cosmice, gen comete care să lovească Pământul, explozii de raze gama care să ne sterilizeze planeta și așa mai departe. Și știu că astfel de evenimente nu sunt chiar rare, cel puțin nu în partea noastră de galaxie. Dar, în condițiile în care – sper – Biserica nu va mai dăinui încă 50,000 de ani, s-ar putea să avem o șansă să ne apărăm. În 50,000 de ani, am putea deveni o civilizație de Tip II, poate chiar mai repede.
  2. Un viitor Mare Filtru ar fi o molimă. Dacă vom investi în cercetare, poate vom scăpa. Avem alegerea asta de a cerceta, sau de a crede că rugăciunile vindecă cine știe ce boli.
  3. Un viitor Mare Filtru pentru noi este – nu va fi, este! – geopolitica internațională. Și aici doream să ajung.

Pentru mine, înlăturarea permanentă a liderilor militari, religioși sau politici care numai prin conflict și segregare  înțeleg să se împlinească, este un aspect ce ține de supraviețuirea speciei. Altfel, astfel de bestii vor arunca lumea într-un al Treilea, și final, Război Mondial.

Dacă nu ne unim împotriva celor care nu pun preț pe viața umană, ne vom autodistruge, iar treaba asta se poate întâmpla chiar mâine, pentru că suntem îndeajuns de proști încât să-i permitem sistemului politic și juridic internațional să-i pese doar de anumiți oameni, un sistem în care – în general – fiecărei țări îi pasă puțin de proprii cetățeni și deloc de cetățenii altei țări.

Or, asta instituționalizează segregarea, ceea ce duce la perpetuarea naționalismului, fascismului, războiului religios și chiar a epurării etnice.

Aceasta este singura cale greșită spre Marele Filtru Politic al speciei noastre, iar noi părem să mergem într-acolo. Și mă uit la ceea ce se întâmplă acum pe scena internațională: nici SUA, nici UE și nici NATO nu au disponibilitatea necesară pentru a sfărâma fascismul, naționalismul sau extremismul, deși singura cale înainte este fix aceasta.

Și sunt sigur că există civilizații cel puțin de Tip II care sunt printre noi, care ne observă și care nu intervin în aceste chestiuni ce țin strict de igiena internă a speciei, principiul universului este simplu:

O societate umană care nu pune preț pe viața umană, nu are de ce să dăinuiască în Univers.

Iar noi nu punem preț pe viața umană! Dacă am pune preț, i-am lega pe Putin, Kim ăla din Coreea de Nord, mafiotul ăla de ține Somalia în sclavie și cretinul de Boko Haram, sau cum s-o numi bestia aia de a răpit fetele în Nigeria.

Cred, cu regret, că vor mai trece sute de ani până când țările civilizate vor înțelege să se unească și să taie răul de la rădăcină și aștept – probabil în zadar – ziua în care SUA, NATO și UE se vor uni într-o coaliție multinațională – umană – care să curețe planeta de indivizi retrograzi aducători de suferință și de moarte.

Uitați-vă în jur, avem câteva milioane de refugiați din cauza conflictelor și câteva zeci de milioane de oameni care mor de foame din cauza guvernelor corupte. Credeți că avem vreo șansă să colonizăm sistemul solar – darămite galaxia! – câtă vreme atâția nefericiți mor de foame? Și, presupunând că am trimite oameni pe Pluto, în timp ce alții mor de foame, ce fel de civilizație am forma?

Ce s-ar spune despre noi? Că hrănim progresul cu suferință? Că am avansat tehnologic prin sânge? Că acum așa este la modă să spui, că războaiele au adus progres.

Mă uit la Ucraina și la ce face Putin și nu văd o coaliție a umanității împotriva despotismului, ceea ce mă dezgustă profund. Asta înseamnă că, din punct de vedere politic, nu suntem capabili să ne asumăm un principiu prin care – pentru a avea pace – trebuie să purcedem la a-i înlătura pe cei care nu-și doresc pace.

De asta și spun că nu sunt patriot în sensul curent al cuvântului! Patriotismul meu nu este față de România, ci față de umanitate, privind lumea viitorului ca un concept integrat de cetățenie globală și libertate de mișcare globală, fără granițe, fără pașapoarte, fără limitări, punând omul acolo unde îi este locul, deasupra conceptului de graniță, deasupra conceptului de țară, deasupra conceptului de culoare, rasă sau orientare sexuală.

Vedeți, n-am scris nimic de religie. Pentru că religia exclude culoarea, rasa sau orientarea sexuală, deci se opune conceptului integrat de mai sus, din păcate.

Momentan, fiind conduși politic de niște mediocri – și nu mă refer doar la România – nu avem cum să ne ridicăm deasupra mediocrității noastre generalizate spre a ne salva pielea de la pieire, când va fi să fie.

Cu politicieni ghidați de principii mărunte, să nu ne mirăm că aceștia ne conduc acum în viață și ne vor conduce, cândva, în moarte, spre moarte. Adică, la cum se prezintă situația acum, s-ar putea să fim deja morți (poluare, conflicte, pericol nuclear), dar noi – încă – să nu știm.

Și nu văd nicio lumină care să ne scoată din bezna asta. Și, după cum spuneam la un moment dat despre mine, mă consolez cu gândul că nu voi trăi veșnic. Dar, pentru că pot privi imaginea mare a omenirii și a lumii, asta nu mă consolează deloc: suntem ca niște broaște într-o oală pusă să fiarbă la foc mic și, deși am putea evolua suficient de mult încât să scăpăm de la moarte, ne complacem în nimicuri precum “cine orăcăie mai tare”, “cine are negul cel mai mare” sau “cine face bule mai mari”.

Stupid și, în marea desfășurare a lumii, inutil. Ca noi, așa, inutili, mediocri, condamnați să se zbată în mocirlă până se omoară între ei.

Nu avem nicio scuză.

În fine, dacă nu ne vom uni – urgent! – și dacă nu-i vom înlătura liderii care împing specia înapoi, vom muri. Nu doar cetățenii altor țări, nu doar unii cine știe pe unde, ci vom muri cu toții, cu toată istoria noastră, cu toată arta și filozofia și cu toată tehnologia noastră, ne vor muri animalele și ni se vor nărui visele și, într-o singură clipă, ne vor muri toate generațiile care ar fi trebuit să ne urmeze.

Noi acum suntem pe la a 20,000-a generație de Homo, nu neapărat sapiens. Dacă n-avem grijă, s-ar putea să nu mai prindem mai mult de o generație sau două. Or, voi puteți vizualiza cele douăzeci de mii de generații din trecut întâlnindu-se cu generația noastră care se întâlnește cu cele douăzeci de mii de generații care vor urma după noi, pentru ca într-o singură clipă lanțul vieții să se rupă definitiv?

Douăzeci de mii de generații de oameni să dispară într-o clipă? Pentru că două generații n-au avut viziunea necesară de a acționa? Putem răbda așa o profundă durere? Și, oare, nu am avea – măcar puțin – mâinile pătate de sânge?

3 Comentarii

  1. Xtall 06 iulie 2014 la 23:37 - Raspunde

    Toate bune si frumoase, pana când o dai pe politica. Nici nu știu cum sa-ti spun.
    Poate nu ar fi rău sa începi sa faci vizite, chiar pe unde sunt acum, (check my ip) ar fi un punct bun de plecare ca sa-ti dai seama singur cum stau de fapt niște treburi.

  2. Rolly M. 07 iulie 2014 la 16:02 - Raspunde

    22% probalilitatea unei stele asemanatoare cu Soarele ca sa aiba o planeta ca si Pamantul?Prea mult. Sigur nu e corect. Toate proprietatile unice (Goldilocks Zone) ale Pamantului duc mai degraba imho spre 0.2%.

  3. Nautilus 10 iulie 2014 la 10:49 - Raspunde

    “aștept – probabil în zadar – ziua în care SUA, NATO și UE se vor uni într-o coaliție multinațională – umană – care să curețe planeta de indivizi retrograzi aducători de suferință și de moarte”

    Ar însemna să înceapă cu liderii lor politici, ca în bancul cu ţiganul lăutar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.