Pentru Cluj, Capitală Culturală Europeană în 2021

De trei ani de zile, o echipă din Cluj Napoca, în colaborare cu terțe părți, lucrează la proiectul Cluj, Capitală Culturală Europeană în 2021, inițial mai discret și mai retras, apoi din ce în ce mai agresiv și mai răsunător, pe măsură ce momentul candidaturii – anul 2015 – se apropie mai vertiginos.

Aș vrea să se înțeleagă că participarea și implicarea comunității în cest proiect este vitală și cred că orice inițiativă culturală locală va putea fi finanțată, după ce va fi supusă unui  fel specific de licitație publică. Mă rog, nu știu dacă licitație este termenul corect, mai de grabă concurs de proiecte sună mai corect.

Amu, eu am câteva idei, toate crețe, dar sunt ale mele, mi le asum și consider că, oricât de tâmpite ar fi, poate s-ar merita precizate:

  1. Am putea face un festival al grafitti-ului. Da, este enervant să vezi trenuri vopsite cu grafitti. Dar ruinele industriale, și sunt destule în și pe lângă Cluj, ar arăta mai bine vopsite colorat.
  2. Mi s-ar părea fain ca vara, în fiecare sâmbătă seara, pe niște canapele de paie împletite amplasate ordonat pe platoul din Piața Unirii, să ne uităm pe un ecran mare la diverse proiecții de film: Seara filmului tătăresc, Seara filmului singuraticilor, Seara filmului polițist sau Seara filmului thailandez…
  3. Aș face un festival internațional al mâncării, privită ca aspect cultural, cu tot felul de cursuri de gătit rețete netradiționale sau non-uzuale, preferabil rețete de pe meleaguri străine, deodată cu expunerea contextului cultural în care se servește masa, respectiv tradițiile străine la masă.
  4. Cred că ar fi oportun să se organizeze seminarii gratuite de fotografie, filmare, sonorizare, lumini, pictură, teatru sau chiar editare video.
  5. Ar fi senzațional dacă – având în Cluj o universitate de artă și design – am face un festival al sculpturilor și artei plastice, împodobind orașul cu statui și punând tot felul de tablouri prin cele mai neobișnuite locuri. Dacă partea cu statuile se poate face în campusul Universității din Petroșani, cu siguranță și la Cluj se poate.
  6. Ar fi frumos dacă am avea parte de concerte în aer liber, duminica, pe Eroilor și dacă primăria ar opri accesul rutier pe timpul zilei.
  7. Cât de mișto ar fi să avem un festival al muzicii de fanfară,  să ne cânte și să ne încânte prin parcuri?
  8. Cât de mișto ar fi ca, în fiecare duminică, în vecinătatea piețelor agro-alimentare din Cluj și din împrejurimi să fie scurte spectacole de muzică folclorică, de o oră, două?

Amu, s-ar putea ca Sam să aibă dreptate, și să spună că acea comisie care lucrează la proiect trebuie să facă o muncă dublă, o dată să facă un  proiect pentru români, ca aceștia să se poată simți bine cu potențialul statut – vizavi de sugestia mea că avem un număr prea mic de toalete publice pentru a putea acomoda decent un aflux mărit de turiști – și un proiect cu care să-i câștige pe străinii din juriu, care gândesc altfel decât românii.

Desigur, nu spun că nu avem destule evenimente culturale în Cluj, săptămânal ai unde merge, însă nu sunt atât de multe evenimente care să le fie disponibile oamenilor de condiție culturală modestă.

N-ar fi o idee să lucrăm un pic și la asta?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.