Departe de mine gândul de a lovi un câine bătut, dar am așa un exemplu potrivit de cimpanzeu saltimbanc încât, să mă iertați, sunt om și cad în ispita păcatului de a pune gaz pe foc în ceea ce-l privește pe Geoană.

Vă jur, mi-am promis să nu scriu niciun paragraf despre cazul domniei sale, cel mult o propoziție, dar azi dumnealui m-a momit, începând să spună adevărul. Adică a tăcut cât era cârmuitor, acum când e cârnat vorbește și spune ce trebuia să curețe din partid cât avea frâiele…

E ca și cum ai fi matron (de la matroană, adică) la bordelul „Sodoma, Gomora și compania”, iar după ce acesta arde din temelii te-apuci să cânți slava Domnului și să spui că este păcat să preacurvești… Sau e ca și cum ai fi un patron de butic care fură de la angajații care fură și ei de la el, să acopere găurile din inventar, după care te-ai plânge la televizor că te-au amendat unii fiindcă mâncai și tu o pâine…

Să spui că rușinea pățită a fost o execuție stalinistă este o exagerare mică. Ce a pățit Geoană fost un proces leninist public, executat cu măiestrie de corul de păpușari morbizi ai frumosului partid PSD, de morți numai de bine…

Totuși, dacă unul de-al lor a pățit asta, cam ce putem să ne așteptăm că vom păți ca popor? Vorba aia: cu vaselină, sau fără vaselină?