Soluții privind migrația ilegală

Bună ziua,

În lumina tragică a dramei recente din Marea Mediterană, aș dori să vin în întâmpinarea Dumneavoastră cu o serie de propuneri pe care să le analizați spre adoptare, alături de partenerii europeni, în vederea soluționării problemei tot mai stringente a imigrației:

  1. Să le permitem muncitorilor calificați imigranți ilegali să-ți practice meseria în spațiul European. Imaginați-vă câți bani se pot face din covoare, mobilă sau mâncăruri exotice în Uniunea Europeană! Este foarte probabil ca aceste produse de manufactură să ne facă o deosebită plăcere.
  2. Să le permitem imigranților, atât adulți cât și copii, să meargă la școală și să învețe cel puțin o limbă Europeană, la alegere. De fapt, învățarea unei limbi Europene ar trebui să fie obligatorie.
  3. Să creăm, să inițiem și, altfel, să finanțăm un program European prin care țările gazdă să-și integreze social imigranții și să-l tratăm cu seriozitate: avem încă multe de făcut în Europa, de ce să nu le permitem imigranților să ne ajute?
  4. Să închidem centrele pentru străini care funcționează ca un fel de pușcării și care reprezintă o abominație față de demnitatea umană. Imigranții ilegali nu sunt cu nimic mai puțin umani decât orice european.
  5. Să ne îmbunătățim cooperarea cu țările din imediata noastră vecinătate, pentru ca acestea să se dezvolte, astfel încât să scadă incidența necesității cetățenilor lor de a migra în Europa. Mai mult, un astfel de program ar ajuta o parte din imigranți să se întoarcă și să-și reconstruiască țara, folosind know how-ul European.
  6. Imigranților ilegali să le permitem accesul la toate programele Europene relevante, precum Lifelong Learning Program (LLP), pentru a-i ajuta pe aceștia să-și îmbunătățească aptitudinile și experiența de viață și de muncă, întrucât a fi pesimist cu privire la viitor nu ajută chiar deloc.

În orice caz, contribuția imigranților ilegali într-o, deja, cosmopolită Europă nu va fi decât benefică pentru toate părțile implicate, dacă vom găsi în noi curajul de a accepta că toți, legali sau nu, suntem oameni.

Cu stimă,
Robin Molnar

Dacă aveți și voi alte idei, sunt foarte curios să le citesc, pentru că oamenii mor și este, deci, important să facem ceva. Plus de asta, le-am scris mai multor factori de decizie, poate – cumva – își pleacă urechea și la opinia unui din public.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.